luni, martie 20, 2023
AcasăLocalConcurs de ouă încondeiate organizat la Botoşani

Concurs de ouă încondeiate organizat la Botoşani

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Botoşani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” din Rogojești, organizează, pe 18 martie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate.

Evenimentul se va desfășura în Casa Praznicală din Rogojești, între orele 10:00 și 16:00. La festival sunt așteptați meșteri populari din Ciocănești, Pojorâta, Brodina, Rădăuți, Vatra Moldoviței, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Ulma, Vlădeni ( Botoșani), Bucecea, Rogojești, etc.

Până în acest moment au confirmat prezența și trei unități de învățământ, respectiv Bucecea, Vlădeni și Ciocănești care vor participa cu elevi, meșteri populari la început de drum, care învață meșteșugul încondeierii ouălor de la înaintașii lor.

În cadrul Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate vor fi trei categorii de jurizare, precum secțiunea adulți, secțiunea copii 10 – 18 ani și secțiunea „Coșului pascal”.

În perioada jurizării va fi un moment susținut de corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi. În cadrul evenimentului se alătură cu o activitate de informare și educare preventivă din cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.3 ° C
11.6 °
8.9 °
61 %
1.5kmh
99 %
lun
11 °
mar
15 °
mie
13 °
joi
17 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  La cât costă acum carburantul, mai bine investești într-un scaun și admiri ce mașină frumoasă ai.

EDITORIAL

Neputinciosul stat român, cu toate serviciile lui secrete și cu puzderia de instituții de supraveghere și control, a luat la cunoștință abia joia trecută...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă vreodată, într-o bună zi Colegi de opoziție ați fi, Aș spune, mai întâi de toate Că-n lume este și dreptate...     -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...