vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTRegizoarea Victoria Baltag aduce ,,Experimentul Pitești" la Botoșani (video)

Regizoarea Victoria Baltag aduce ,,Experimentul Pitești” la Botoșani (video)

Duminică, 30 aprilie, începând cu ora 19:00, la Cinematograful Botoșani va rula filmul independent ,,Experimentul Pitești”.

Această proiecție face parte dintr-un amplu turneu ce a vizat, în luna aprilie, 44 de cinematografe din întreaga țară, unde au fost prezenți actorii și echipa filmului. Duminică este așteptată în sala de cinema și regizoarea, Victoria Baltag, născută în satul Ripiceni din județul Botoșani.

Ultimul film al lui Ion Caramitru aduce în atenția spectatorilor momente din viața socială a anilor ’50, continuă cu psihologia umană și culminează cu punerea în imagini a ,,fenomenului reeducării” practicat în închisoarea de la Pitești.

Aproape 12 ani de muncă voluntară

Filmul a fost început în 2011 și este primul film de lungmetraj despre Experimentul Pitești. Documentare care s-a făcut în prealabil a durat patru ani, în primă fază s-au studiat cărțile scrise pe acest subiect, s-a vorbit cu supraviețuitori, cu familiile acestora și s-au cercetat arhivele. În 2014, regizoarea a început să lucreze la film, dar fără a găsi sprijin pentru realizarea lui. Este un film cu buget 0, din 120 de actori și 800 de oameni din spatele camerei, doar 3 au fost plătiți. De aceea, toate proiecțiile sunt caritabile pentru a-i remunera.

,,Peste tot am încercat. Am fost încurajată și am mers pe la toate instituțiile statului, Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni , Institutul Cultural Român (ICR), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), peste tot unde știam că există fonduri pe cultură. Am, din păcate, refuz peste tot. Dacă aceste instituții n-au nici măcar un leu, înseamnă că au rea intenție”, spune regizoare Victoria Baltag.

Povestea filmului

Despre Experimentul Pitești știm că este o filă neagră din istoria țării noastre. Metodele cele mai barbare de tortură, care aveau drept scop reeducarea, au făcut mii de victime în perioada 1949-1952. Acestor metode erau supuși cei care aveau o altă convingere politică sau religioasă, alta decât cele agreate de regim.

Inspirată de vorbele lui Edmund Burke, ,,Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”, regizoarea a decis că ,,noi suntem o echipă de oameni buni și vrem să facem ceva pentru mai bine. (…) Somnul națiunii naște monștri. Noi nu vrem să dormim în ignoranță, vrem să ne cunoaștem trecutul, să învățăm din el, să ni-l asumăm. Și, dacă a fost rău, să nu-l lăsăm să se mai repete „.

Profund marcată de discuțiile avute cu oamenii care au trecut prin ororile comunismului sau cu familiile și copiii acestora, și având înțelegerea că psihologic, trauma are repercusiuni până la a șaptea generație, dacă nu e vindecată, Victoria Baltag a gândit acest lungmetraj care vine ,,ca un testament al celor care au suferit în închisoarea de la Pitești și nu și-au găsit dreptatea nici măcar până astăzi. Și, de asemenea, este un film manifest, de învățare, de luare aminte, de aducere a cunoașterii a ceea ce a fost. Este un film care evită să aducă judecăți de valoare, este un fim care respectă autenticitatea materialelor de arhivă și testimonialelor pe care le-am luat.”

Filmări realizate în Moldova

Prima parte a filmărilor s-a desfășurat la Iași. În obiectivul camerelor de filmat s-au aflat Colegiul Național ,,C. Negruzzi”, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială ,,Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet- Muzeul ,,Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria și centrul orașului, de la Palatul Culturii până la Catedrala Mitropolitană. S-a filmat și la Aroneanu, sat tradițional românesc, unde sunt două case autentice din 1944. Apoi filmările s-au mutat la Suceava, București și Pitești.

Primul material filmat despre lungmetrajul despre Experimentul Pitești a fost realizat la Fortul 13 Jilava și a fost folosit la prima campanie de campanie de colectare de fonduri pentru acest proiect, în mai 2015.

Filmul vine cu trei proiecte adiacente

Este vorba despre o expoziție împărțită în trei părți. În prima parte, pe baza unei expoziții de fotografii, va fi explicat ce s-a filmat, care a fost situația de pe platoul de filmare, cine sunt actorii. A doua parte a expoziției cuprinde obiectele care s-au folosit la filmări. Între exponate se va găsi ceasul lui Ion Caramitru, scenariul pe care a lucrat Victoria Baltag împreună cu acesta, o parte din vestimentația tinerilor care au jucat.

Pentru a treia parte, și cea mai importantă, vor fi aduse obiecte autentice ale celor care chiar au trecut prin Experimentul Pitești. Jurnalistul Lucian Merișca, a cărui tată a trecut prin experimentul de la Pitești, o să prezinte pătura care l-a însoțit pe părintele lui pe parcursul anilor de detenție. De interes sunt și trei lucrări semnate Fag Negrescu, studentul închis la Pitești, care după eliberare a pictat ceea ce a văzut în închisoare.

,,Invit botoșănenii să ne cunoaștem, în primul rând, pentru că sunt și eu de acolo, sunt o botoșăneancă. Să vină să cunoască o botoșăneancă autentică care timp de 12 ani a mutat munții din loc și a făcut primul film despre o bucată din istoria mai puțin cunoscută, ultimul film cu Ion Caramitru”, spune Victoria Baltag, regizoarea filmului ,,Experimentul Pitești”.

Pentru acest eveniment inedit, spectatorii sunt așteptați începând cu orele 18:45. Costul unui bilet este de 20 de lei și se poate achiziționa la caseria Cinema Unirea sau pe https://eventbook.ro/hall/cinema-unirea-botosani.

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...