spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAu început înscrierile pentru BiblioVacanța

Au început înscrierile pentru BiblioVacanța

Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani demarează înscrierile pentru Corpul de voluntari care vor susține cursuri în cadrul programului BiblioVacanța de anul acesta.

Ajuns la ediția cu numărul 13, acest proiect a intrat deja în tradiția Bibliotecii, prin multitudinea și varietatea de cursuri pe care le-a oferit.

„Într-o primă etapă, Biblioteca îi invită pe toți doritorii să se înscrie în
CORPUL de VOLUNTARI al proiectului. Voluntarii vor propune și vor susține
cursuri în cadrul BiblioVacanției 2023”, au transmis reprezentanții instituției de cultură.

Înscrierile pentru Corpul de voluntari și propunerile pentru cursuri se vor realiza în perioada 7 Iunie – 16 Iunie 2023, pe site-ul instituției, www.bibliotecabotosani.ro, prin completarea formularului dedicat.

Derularea efectivă a proiectului BiblioVacanța 2023 va avea loc în intervalul 3 iulie – 28 iulie 2023. Orarul cursurilor, precum și locațiile în care acestea vor fi susținute, vor fi publicate pe site-ul și pe pagina de Facebook ale bibliotecii.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...