joi, decembrie 12, 2024
HomeLocalBotoșănenii, exasperați de zgomot și haosul parcărilor

Botoșănenii, exasperați de zgomot și haosul parcărilor

Polițiștii locali au înregistrat aproape 100 de sesizări venite de la botoșăneni în doar trei zile. Cele mai frecvente au privit tulburarea ordinii publice, parcările neregulamentare și consumul de alcool pe stradă.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


În intervalul 29 – 31 octombrie, polițiștii locali au aplicat un număr total de 102 sancțiuni contravenționale din care 48 cu amendă în cuantum de 15.200 lei, dar și 65 puncte de penalizare.

Astfel, polițiștii locali au primit 16 sesizări cu privire la fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii, expresii jignitoare și limbaj vulgar, care ar fi avut loc pe străzile 1 Decembrie, Aleea Parcului, Parcul Tineretului, Primăverii, Aleea Curcubeului, ANL Cișmea, Marchian, Grivița, parcul de recreere de pe strada Adrian Adamiu.

Aproximativ 18 sesizări au venit ca urmare a consumului de alcool în domeniul public în zone precum Centrul Istoric, Parcul Tineretului, Pietonalul Unirii, strada Teatrului și Bulevardul Mihai Eminescu.

Șoferi taxați pentru parcări la întâmplare

Totodată, polițiștii locali au întreprins mai multe activități privind identificarea șoferilor care își parchează mașinile la întâmplare. Prin activitatea de monitorizare a traficului rutier au fost depistate autoturisme care nu au respectat semnificația indicatorului rutier “Acces interzis” sau a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”, astfel s-a dispus măsura tehnico-adminsitrativă de ridicare pentru șase autoturisme staționate neregulamentar pe străzile Calea Națională – Uvertura Mall, Vârnav, Bulevardul Mihai Eminescu, Poștei, Victoriei, Unirii, dar și în stațiile de taxi de pe raza municipiului.

Polițiștii locali au acționat și în parcările cu autotaxare, ocazie cu care au fost blocate un
număr de 26 autoturisme și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, din care 21 cu amendă în valoare totală de 4.900 lei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.2 °
1.6 °
92 %
2.7kmh
100 %
joi
2 °
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

E clar, Elisabeta Lipă a pus ochii pe scaunul Doinei Federovici.

EDITORIAL

Șocul și groaza înregistrate după primul tur, dar mai ales după decizia CCR de anulare a scrutinului prezidențial nu cred că luau o așa...

EPIGRAMA ZILEI

De treci codrii de aramă Îți vine să-njuri de mamă Când vezi c-ai lăsat în spate Numai rumeguș și cioate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...