vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăLocalLemn transportat ilegal, confiscat de polițiștii din Dorohoi

Lemn transportat ilegal, confiscat de polițiștii din Dorohoi

Polițiștii Secției Rurale nr. 4 Dorohoi au depistat și confiscat un transport ilegal de lemne pe drumul județean DJ 298, în comuna George Enescu. În urma unui control de rutină, aceștia au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Suceava, care transporta peste trei metri cubi de material lemnos.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Verificările au scos la iveală o discrepanță între cantitatea de lemn declarată în documentele de însoțire și cea reală, transportată efectiv. Potrivit polițiștilor, documentele arătau un volum mai mic decât cel găsit în vehicul.

Pentru această abatere, șoferul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar lemnul fără acte a fost confiscat.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
67 %
3.5kmh
99 %
vin
10 °
sâm
7 °
Dum
7 °
lun
9 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La noi totul e transparent. Chiar şi când ne ducem gunoiul.  

EDITORIAL

În ultimele luni, una din principalele teme abordate de către politicieni, analiști, oameni de rând, jurnaliști, economiști sau academicieni se referă la gaura uriașă...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...