duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal"Toamna Bobocilor", sub lupa polițiștilor. Noapte liniștită, dar cu sancțiuni

“Toamna Bobocilor”, sub lupa polițiștilor. Noapte liniștită, dar cu sancțiuni

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, între orele 18 și 2, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, alături de jandarmi, au desfășurat o acțiune de prevenire a faptelor antisociale în zona cluburilor, discotecilor și localurilor publice din municipiu. Acțiunea a avut loc în contextul organizării evenimentului “Toamna Bobocilor” și s-a desfășurat fără incidente majore.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în cadrul acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane, în special din zonele aglomerate din jurul cluburilor și discotecilor. O parte dintre persoanele verificate, 34 la număr, au fost avertizate cu privire la comportamentul în societate, iar șase persoane au fost supuse controlului corporal, însă niciuna dintre acestea nu deținea obiecte interzise.

De asemenea, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 3.000 de lei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
16.1 ° C
17.7 °
16.1 °
86 %
1kmh
11 %
S
19 °
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...