marți, ianuarie 21, 2025
AcasăLocalCasă distrusă de flăcări la Curtești. Cum a izbucnit focul

Casă distrusă de flăcări la Curtești. Cum a izbucnit focul

Un incendiu puternic a izbucnit în această seară în localitatea Curtești, după ce o bucată de jar a căzut din sobă și a aprins bunurile dintr-o încăpere. Proprietarul a aprins focul și a plecat de acasă, iar în urma lui s-a declanșat dezastrul. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, jumătate din casă era deja mistuită de foc.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, care au sosit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Curtești. Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit să limiteze dezastrul, protejând bunurile din alte două încăperi.

Recomandările ISU Botoșani 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani atrage atenția asupra pericolelor legate de utilizarea sistemelor de încălzire. Pentru a preveni astfel de incendii, sunt esențiale următoarele măsuri de siguranță:

  • Nu lăsați sobele sau alte mijloace de încălzire nesupravegheate în timpul funcționării.
  • Nu introduceți în sobă lemne mai lungi decât vatra focarului.
  • Țineți ușa sobei închisă pe durata arderii.
  • Evitați supraîncălzirea sobei.
  • Montați în fața ușii sobei o bucată de tablă de 0,50 x 0,70 metri pentru a proteja pardoseala.
  • Nu uscați haine pe sobă sau în apropierea acesteia.
  • Stingeți focul înainte de a merge la culcare.
  • Nu lăsați copiii singuri în casă, mai ales în încăperi cu sisteme de încălzire în funcțiune.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
4.4 °
56 %
4.8kmh
100 %
mar
8 °
mie
6 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la UE nu sunt, steaguri de pirați nu sunt, că ar fi negre, probabil vrea cineva niște autonomie.

EDITORIAL

Din când în când, după ce editorialele subsemnatului devin accesibile, se mai găsește câte un român verde să-mi atragă atenția că nu fac ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Îndreptând spre tâmplă arma, Ea i-a spus: „Asta ți-e karma! Dă-te Radule legat Ca să nu mori împușcat!” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...