Doi botoșăneni care și-au dedicat cariera și timpul salvării animalelor fără adăpost ar putea primi cea mai înaltă distincție a orașului. Aleșii locali vor decide acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani” pentru medicii veterinari Daniel Bejinariu și Dănuț Bratu, bine cunoscuți în rândul iubitorilor de animale.
Deși sunt destul de tineri, cei doi medici de la cabinetul Triovet au în spate peste 10 ani de activitate și mii de vieți salvate. Potrivit datelor oficiale, în această perioadă au tratat gratuit peste 10.000 de animale fără stăpân, oferindu-le o șansă la viață.
„Propunerea de acordare a Titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani medicilor veterinari Daniel Bejinariu şi Dănuţ Bratu pe care o supunem aprobării Consiliului Local în această ședință se dorește a fi recunoașterea la cel mai înalt nivel a experienței și meritelor dobândite prin muncă și eforturi”, se arată în Raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.
„La mâțe”, un colț de rai pentru pisici și iubitorii de cafea
Pe lângă activitatea veterinară, Daniel Bejinariu și Dănuț Bratu au adus în Botoșani un concept occidental. Este vorba despre cafeneaua „La mâțe”, un loc unde iubitorii de pisici pot petrece timp cu felinele abandonate și, dacă își doresc, pot adopta una.
În incinta cafenelei, 110 pisici salvate trăiesc în camere special amenajate, unde au hrană, jucării și tot confortul necesar. Clienții pot savura o cafea în timp ce le privesc prin geamurile din sticlă și, dacă le pică vreuna „cu tronc”, pot pleca acasă cu un nou prieten blănos.
Astfel, cei doi medici veterinari nu doar că au salvat mii de animale, dar au creat și un spațiu inedit de relaxare pentru botoșăneni, promovând adopția pisicilor fără stăpân.
Felicitari pentru dedicare, implicare!