Deși urnele sunt deschise de ore bune, botoșănenii par tot mai puțin interesați să-și exercite dreptul la vot. La mijlocul zilei de duminică, la ora 14:00, prezența la urne în județ era de doar 26,37%, plasând Botoșaniul pe locul 5 din coada clasamentului național.
Comparativ cu datele înregistrate în urmă cu două săptămâni, când la aceeași oră județul înregistra o prezență de 28,65%, scăderea este evidentă. În cifre absolute, 98.815 persoane dintr-un total de 374.762 de alegători înscriși pe listele permanente s-au prezentat la vot. Din aceștia, 45.706 provin din mediul urban, iar 53.109 din mediul rural.
La nivel național, fără a include voturile din diaspora, prezența la urne era de 31,34%, adică 5.636.917 de alegători. Cei mai mulți au votat în mediul urban (3.298.418), dar și mediul rural a contribuit cu 2.338.499 de voturi.
În comparație, acum două săptămâni, tot până la ora 14:00, se prezentaseră la urne 5.154.024 de români. Dintre aceștia, 3.870.960 votau pe liste permanente, 1.226.370 pe liste suplimentare, iar 52.588 cu urna mobilă. Atunci, prezența generală era de 28,65%.
La polul opus Botoșaniului, județele cu cea mai bună mobilizare la vot sunt Ilfov (43,70%), Cluj (37,76%), Argeș (36,39%), Prahova (36,19%) și Brașov (35,78%).
În schimb, Vasluiul se menține pe ultimul loc cu o prezență de doar 21,87%, urmat de Satu Mare (22,94%), Caraș-Severin (24,77%), Maramureș (25,13%) și Bistrița-Năsăud (25,75%). Botoșaniul, cu 26,37%, abia reușește să depășească aceste județe, dar rămâne tot în coada clasamentului.
Datele arată un trend descendent și o lipsă de interes în creștere, în special în județele din nord-estul țării.
Prezență modestă, tineri absenți, rural activ
Ultimele cifre confirmă un tablou deja cunoscut – cei cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani au reprezentat aproape jumătate din totalul votanților – mai exact, 42%. Seniorii, adică persoanele de peste 65 de ani, au completat tabloul maturității civice, cu o prezență de 28,37%. La polul opus, tinerii continuă să lipsească de la urne – doar 6,31% dintre alegători au fost din categoria 18–24 de ani, în timp ce segmentul 25–34 de ani a contribuit cu 8,93%.