marți, iunie 24, 2025
AcasăLocalTavan prăbușit peste copii la o petrecere privată (VIDEO)

Tavan prăbușit peste copii la o petrecere privată (VIDEO)

Aproximativ 20 de persoane, copii și părinți, au trecut prin clipe de groaza sâmbătă la amiază în timp ce se aflau la o petrecere la un spatiu de joaca privat. La un moment dat tavanul imobilului s-au prăbușit peste ei.

Incidentul a avut loc în sediul fostei Școli Numarul 4 de pe Strada Ștefan Luchian din Botoșani. Din fericire tavanul fiind fals nimeni nu a suferit rani grave. Un singur copil a fost lovit, însă o mare parte dintre participanti au suferit atacuri de panică. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, pompieri, SMURD și ambulanță.

Reprezentanții spațiului de joacă au refuzat să stea de vorbă cu presa pentru a explica situația în care s-au aflat cei din interior.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.8 ° C
23.8 °
23.6 °
59 %
5.7kmh
88 %
mar
25 °
mie
31 °
J
25 °
vin
26 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi noul model de autospecială de urmărire de la Poliţie.    

EDITORIAL

Astăzi împlinim treizeci de ani de la prima apariție. Enunțul în sine ascunde aproximativ zece mii de ediții, în spatele cărora s-au aflat cel...

EPIGRAMA ZILEI

Carul, când are trei roți Și-o groază de stricăciuni Să îl miști din loc nu poți Nici cu boii cei mai buni... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...