Pe 2 decembrie, cu ocazia primei sărbători a sfântului botoşănean Cleopa de la Sihăstria, a fost sfinţită la Botoşani o icoană a cuviosului. Slujba a avut loc în parohia botoşăneană „Sfânta Ecaterina” din cartierul Bucovina, păstorită de preotul paroh Liviu Florariu.
Momentul religios a fost oficiat de un sobor de 11 preoţi, condus de părintele protopop Petru Fercal. Inedit la slujba de marţi a fost faptul că aceasta a avut loc pe o stradă care poartă numele sfântului Cleopa, alături de icoana închinată sfântului şi în ziua pomenirii acestuia în calendar.
Ctitorii icoanei au fost pomeniţi la slujba de sfinţire, aceştia fiind Gicu şi Gheorgina, alături de Ionuţ şi Ramona. Zidirea monumentului a început de mai multe luni, dar realizarea efectivă a icoanei a avut loc recent.
În cuvintele lor, preoţii au elogiat personalitatea cuviosului botoşănean care ne-a fost contemporan, dar şi credinţa acestuia.
Arhimandritul Ioan Harpa, starețul Mănăstirii „Sfântul Nicolae” de la Popăuți, a declarat că este aproape un miracol că am ajuns să sărbătorim ca sfânt un stareţ care a fost până nu demult alături de noi şi care a fost duhovnic al multor botoşăneni. Sfântul Cleopa de la Sihăstria este şi un model de rezistenţă, el fiind persecutat de regimul comunist pe care l-a înfruntat cu multă dârzenie.
O viaţă dedicată credinţei
Părintele arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, într-o familie cu zece copii. A primit la botez numele Constantin. Încă din fragedă copilărie a fost păstor la oi împreună cu frații săi mai mari. Fiind plini de râvnă pentru Dumnezeu și pentru cele duhovnicești, ei mergeau adesea la Schitul Cozancea, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, care le-a îndrumat mai apoi pașii spre viața monahală. În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obștea Schitului Sihăstria, aflat sub povățuirea Părintelui Ioanichie Moroi, un stareț încercat și nevoitor. S-a ostenit aici împreună cu frații săi, Vasile și Gheorghe, cel din urmă devenit monah, cu numele Gherasim.
Păşind pe treptele desăvârşirii monahale, fratele Constantin a trecut prin multe ascultări, însă cel mai mult s-a ostenit ca păstor la oile schitului. În anul 1937, fratele Constantin a primit prin mâinile egumenului Ioanichie Moroi chipul îngeresc al călugăriei. Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit, în anul 1949, stareţ al Mănăstirii Slatina din județul Suceava.
Urmărit de comunişti
În repetate rânduri, a fost cercetat şi ameninţat de comuniști, viaţa fiindu-i pusă în primejdie. A urmat o perioadă grea în care, de mai multe ori, s-a retras în pădurile din jur pentru a nu fi închis, nevoindu-se asemenea marilor pustnici din vechime. În anul 1964, după aproape zece ani de viaţă pustnicească, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, înduplecat de cererile părinților din Sihăstria, s-a reîntors la mănăstire.
A fost unul dintre marii duhovnici ai României, iar întotdeauna când veneau la el oameni din Botoşani îi cerceta mai amănunţit şi îi întreba ce mai este pe acasă.
Părintele Cleopa a uimit mereu prin simplitate și profunzime. Printre cele mai cunoscute remarci ale cuviosului se numără „Mânca-v-ar Raiul” sau „Răbdare, răbdare, răbdare” repetat insistent ca ingredient esențial pentru mântuire, alături de milostenie și rugăciune.
Cuviosul Cleopa a trecut la cele veșnice în ziua de 2 decembrie 1998, după 70 de ani de călugărie, nevoințe și rugăciune.
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria este trecut în calendar pe 2 decembrie, alături de Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria.
Judeţul a dat cinci sfinţi
Judeţul Botoşani avea până la începutul acestui an trei sfinţi în calendarul ortodox, iar de acum are cinci sfinţi. Primii trei sunt Sfântul Cuvios Sila, de la Sihăstria Putnei (originar din ţinutul Botoşanilor, a vieţuit iniţial la Schitul Orăşeni). Alături de el este Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul) – născut în Crăiniceni. Al treilea este Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona. Acestora li se alătură din acest an Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, născut în Stroiești-Lunca şi Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, născut în Suliţa.






