spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalExploziile ucigaşe aduc inspecţii în mine

Exploziile ucigaşe aduc inspecţii în mine

După deflagraţia de ieri soldată cu un mort şi trei răniţi, ministrul Energiei a cerut o inspectare a tuturor minelor.

 

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, ieri că va organiza o echipă de cercetare „care va inspecta mină cu mină” şi va prezenta „orice potenţial risc”. În plus, pe termen lung, ministrul susţine că se va declanşa procedura de achiziţie pentru un studiu elaborat privind riscurile din minele de cărbune din România.

Această măsură vine ca urmare a faptului că, în mai puţin de o lună, au existat două accidente în minele din Valea Jiului. „Având în vedere că în mai puţin de o lună am avut în minele din Valea Jiului două evenimente tragice, produse în condiţii complet diferite, vom organiza o echipă de cercetare care va inspecta mină cu mină – atât pe cele aflate în exploatare, cât şi pe cele aflate în proces de închidere. Mă aştept ca această cercetare să aducă la lumină orice potenţial risc, atât în privinţa dotării cu materiale şi echipamente de siguranţă, cât şi respectarea normelor de securitate în muncă de fiecare angajat care lucrează în mine”, a declarat Toma Petcu.

Ministrul a spus că la Mina Uricani se fac verificări ale întregului perimetru minier, iar activitatea în mină se va relua „doar când aceste echipe vot finaliza verificările şi vor certifica faptul că nu mai există niciun pericol”. „În paralel vom declanşa procedura de achiziţie pentru un studiu elaborat privind riscurile din minele de cărbune din România”, a adăugat acesta.

O explozie a avut loc ieri dimineaţă în subteranul Minei Uricani, iar patru mineri au fost surprinşi de deflagraţie. Trei dintre ei au reuşit să se salveze, dar au suferit arsuri, iar cel de-al patrulea a fost găsit decedat după aproape patru ore de căutări. Cei trei răniţi vor fi aduşi la Bucureşti – doi la Spitalul de Arşi, iar al treilea, la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. „Minerii prezintă arsuri ale căilor respiratorii şi pe mâini, picioare şi faţă. Una dintre victime prezintă arsuri pe 35%-40% din suprafaţa corpului, iar cel de-al doilea miner are arsuri pe 8% din suprafaţa corpului. Arsurile sunt pe faţă, mâini şi picioare. De asemenea, victimele prezintă arsuri ale căilor respiratorii. Cel de-al treilea miner este rănit uşor”, a declarat directorul Spitalului de Urgenţă Petroşani, medicul Alin Vasilescu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au deschis un dosar penal.

Un alt accident a avut loc pe 5 octombrie, la Mina Lupeni, când trei mineri au fost daţi dispăruţi, după ce în subteranul minei a avut loc o surpare. Doi dintre aceştia au fost recuperaţi în viaţă de echipele de salvatori, însă cel de-al treilea a murit.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...