vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalAccident cu un radar neinscripţionat

Accident cu un radar neinscripţionat

Patru civili şi un poliţist au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut pe DN 19 Satu Mare – Oradea, în localitatea sătmăreană Moftinu Mic, după ce o autospecială neinscripţionată a Poliţiei a intrat într-o maşină care i-a ieşit în faţă de pe un drum lăturalnic. „Colegii mei erau în exercitarea atribuţiilor de servicu, chiar în timpul serviciului. La un moment dat le-a ieşit în faţă, de pe o stradă lăturalnică, un autoturism care le-a tăiat calea, nu au mai putut evita, au intrat în coliziune cu ei. Din autospeciala noastră, conducătorul auto, un coleg de 42 de ani a fost rănit şi în cealaltă maşină erau trei adulţi şi un copil care au fost transportaţi la spital. Sunt conştienţi, se fac investigaţii”, a declarat Paula Cochera, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Poliţiştii se deplasau cu o autospecială neinscripţionată dotată cu un aparat radar.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...