joi, martie 28, 2024
AcasăNaționalBiserica Evanghelică critică referendumul pentru familie

Biserica Evanghelică critică referendumul pentru familie

Conducerea Bisericii Evanghelice din România lansează un atac virulent la adresa Parlamentului şi Guvernului, pe care le acuză că vor să ascundă propria corupţie în spatele referendumului pentru familie. „Un referendum care este iniţiat de o putere dictatorială şi distructivă şi care încalcă valorile democratice şi de demnitate umană cele mai elementare, nu poate fi susţinut”, arată Biserica Evanghelică într-un comunicat redactat în termeni extrem de duri.

Biserica Evanghelică le transmite credincioşilor că fiecare este liber după buna credinţă şi conştiinţă să participe sau nu la referendum, arătând că puterea politică „face abuz de buna credinţă a populaţiei României pentru a se prezenta drept mântuitorii şi salvatorii credincioşiei şi prosperităţii ţării”. „Polarizează şi politizată o iniţiativă creştină pentru a discredita adversarii politici. Acceptă alternativa unei divizări a populaţiei religioase creştine. Propagă sloganuri populiste, naţionaliste, dictatoriale, care nu sunt demne de o biserică”, se arată în comunicatul Bisericii Evanghelice.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...