vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalFlorin Iordache, gesturi obscene şi către Raluca Turcan

Florin Iordache, gesturi obscene şi către Raluca Turcan

Deputatul PSD Florin Iordache este acuzat că ar fi repetat semnele obscene de săptămâna trecută, însă de data acesta i le-ar fi adresat prim-vicepreședintelui PNL Raluca Turcan. Deputatul USR Iulian Bulai a povestit, într-o postare pe Facebook că Florin Iordache mânca în timp ce făcea gesturi obscene spre Raluca Turcan. „A fost o ședință destul de tensionată. La un moment dat, în urma solicitării celor din opoziție cu privire la prezența în plen a doamnei prim-ministru Dăncilă, domnul Iordache a făcut din nou un gest foarte obscen, în timp ce mânca o plăcintă, la adresa doamnei Turcan. Era un gest zeflemitor, ironic. Să arătăm noi ce putem să facem, noi nu o chemăm pe doamna Dăncilă, indiferent ce faceți voi”, a declarat Iulian Bulai.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ieri că Biroul Executiv al partidului a decis ca liberalii să ceară în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea deputatului PSD Florin Iordache cu tăierea indemnizaţiei pentru gesturile obscene din Parlament.

Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a făcut, miercurea trecută, un gest obscen către opoziție chiar în plenul forului legislativ.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...