spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalToader nu renunţă la demiterea procurorului general

Toader nu renunţă la demiterea procurorului general

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ ieri, cu cinci voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.

Tudorel Toader a afirmat, ieri, în cadrul şedinţei CSM, în urma căreia Secţia pentru procurori s-a dat avizul privind revocarea procurorului general Augustin Lazăr, că demersul în instanţă făcut de şeful Ministerului Public nu este de competenţa Secţiei de contencios administrativ, pentru că nu este un act care să fi avut efecte juridice, şi că nu vrea revocarea „pe persoană fizică” a procurorului general. „Eu, personal, mi-am exprimat rezerve, le voi exprima şi aici. Judecătorul va decide. Competenţa, cum de s-a dus la Alba Iulia, că procurorul general nu a sesizat pe persoană fizică, o fi având domiciliul acolo sau nu a sesizat ca procuror, Raportul eu nu l-am făcut împotriva procurorului general, că altfel nu eram interesat. Împotriva procurorului general competenţa e de ordine publică vom vedea dacă instanţa îşi menţine sau nu această competentă de jurisdicţie în contencios administrativ”, a afirmat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a spus că are rezerve cu privire la faptul că raportul prin care cere încetarea mandatului lui Augustin Lazăr este un act administrativ.

Tudorel Toader a precizat că, în privinţa demersului în instanţă făcut de Augustin Lazăr „judecătorul va decide, iar noi ne continuă demersul nostru”.

La rândul său, procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ Augustin Lazăr, a cerut CSM să dea un aviz negativ cererii privind revocarea sa din funcţie, argumentând că demersul lui Tudorel Toader privind revocarea sa este unul nelegal, Lazăr spunând că ministrul Justiţiei nu are competenţa de a face un astfel de demers. „Putem face două observaţii: domnul ministru al Justiţiei şi-a arogat în mod abuziv calitatea de instanţă disciplinară, dar una care acuză, instrumentează fără probe şi în care apărarea nu este posibilă.  Eu am aşteptat în cele două luni să mă întrebe domnul ministru de anumite chestiuni dacă vrea să facă o evaluare obiectivă”, a mai spus Augustin Lazăr.

Procurorul General a catalogat raportul ministrului Justiţiei privind revocarea sa din funcţie drept „un colaj de detractări publice care au un numitor comun: instrumentarea ordonanţei 10 august 2018”. „Asistăm la un eseu care nu este juridic, este un colaj de detractări publice la adresa procurorului general. Unul dintre motivele pentru care a fost iniţiată procedura de revocare este instrumentarea anchetei privind modalitatea de intervenţie a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august. Se poate lesne deduce că invocarea acestui motiv de revocare constituie în realitate o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale”, a afirmat Augustin Lazăr.

Şi în cazul Laurei Codruţa Kövesi avizul CSM a fost negativ, dar ministrul Tudorel Toader a mers cu procedura de demitere până la capăt.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va lua o decizie asupra revocării lui Augustin Lazăr abia după ce se va pronunţa instanţa de judecată în plângerea făcută de procurorul general.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...