spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalCodurile penale modificate prin Ordonanţă

Codurile penale modificate prin Ordonanţă

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a decis ieri în unanimitate ca Guvernul să modifice prin ordonanţă de urgenţă Codurile penale, mai exact acele prevederi declarate ca fiind conforme cu legea fundamentală de către Curtea Constituţională a României (CCR).

Întrebată dacă a existat o discuţie despre adoptarea unei ordonanţe de modificare a codurilor, premierul Viorica Dăncilă a răspuns: „Da, a existat o astfel de discuţie în cadrul CExN. În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate constituţionale să vedem oportunitatea de a fi promulgate printr-o ordonanţă de urgenţă. Mai multe detalii în acest sens, pentru că ţine de aspecte de natură juridică, va da ministrul Justiţiei”.

Premierul a explicat apoi care este motivaţia pentru adoptarea unei ordonanţe şi nu a unui proiect de lege. „Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestate, trimise la CCR, s-a legiferat mult, dar în ceea ce priveşte aplicarea acestor legi termenul a fost cu mult depăşit. Am vorbit despre această oportunitate”, a spus Dăncilă.

Şeful Executivului a precizat că este vorba despre o ordonanţă privind modificarea Codurilor penal şi de procedură penală. „Nu pot să vă dau mai multe detalii, pentru că trebuie să vedem cum ne încadrăm în normele legale pentru a putea face acest lucru. Dar în cadrul CExN am hotărât ca ceea ce s-a declarat constituţional să avem şi această posibilitate de a da ordonanţă de urgenţă. Ştim foarte bine că atunci când CCR declară un articol, o lege constituţională ea este obligatorie pentru toată lumea. Deci, pornind de la acest considerent, am avut această discuţie”, a explicat premierul.

În ceea ce priveşte articolele declarate neconstituţionale, Viorica Dăncilă a arătat că acestea „vor veni din nou în Parlament”.

În luna octombrie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale cele mai multe modificări aduse de PSD, ALDE şi UDMR celor două Coduri penale.

Pe 12 octombrie, CCR a respins cu unanimitate de voturi, la capătul a două zile de dezbateri, 64 din cele 96 de modificări contestate aduse Codului de procedură penală, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. 32 dintre amendamentele sesizate au trecut de filtrul judecătorilor.

Două săptămâni mai târziu, pe 25 octombrie, Curtea a decis că dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu prin modificările la Codul Penal este neconstituţională. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Judecătorii CCR au decis că modificarea definiţiei abuzului în serviciu este „deficitară şi nu respectă decizia CCR din 2016”. CCR a mai decis că şi redefinirea mărturiei mincinoase este neconstituţională, la fel ca şi redefinirea traficului de influenţă.

În schimb, dezincriminarea neglijenţei în serviciu a fost declarată constituţională, pe motivul că este apanajul legiuitorului să incrimineze sau dezincrimineze faptele. De asemenea, redefinirea grupului infracţional organizat a fost declarată constituţională.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...