marți, aprilie 16, 2024
AcasăNaționalEfectele politicii penale a PSD simţite de un deputat pe propria piele

Efectele politicii penale a PSD simţite de un deputat pe propria piele

Deputatul PSD Petre Florin Manole a relatat pe Facebook că a fost înjurat şi ameninţat de trei bărbaţi în Secţia de Poliţie 1 din Bucureşti, unde a mers chemat de o rudă care fusese lovită şi ameninţată, el spunând că nu există probe audio-video din secţie şi că se va adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru remedierea situaţiei, iar concluzia sa este că „încrederea cetăţeanului în instituţii este o lozincă ridicolă dacă ajungi să fii ameninţat în secţia de poliţie”.

Postarea sa a strâns peste 200 de comentarii, iar internauţii îi spun că aceasta este consecinţa politicii PSD, partid din care face parte, de a favoriza infractorii. „Domnule deputat, acesta este efectul politicii de favorizare, protejare excesivă a infractorilor, a condamnaţilor, în defavoarea şi, mai ales detrimentul victimelor sau păgubiţilor. Pe care partidul din care faceţi parte îl duce la extrem, acum, eliberând condamnaţii”, a comentat internautul Boris Nicolof.

Un mesaj sec a avut şi celebrul poliţist braşovean Marian Godină: „Amnistie şi graţiere”.

În aceeaşi notă a scris pe Facebook şi Ovidiu Cristian Jeder: „Ia mergi la Iordache şi Nicolicea şi te plânge. În drum spre ei treci şi pe la Tudorel, să îşi facă o «ievaluare» a situaţiei, la modul compensatoriu. Carmencita ce păzeşte? Tot cu gazele se ocupă? Eşti supi? Bine ai venit în Statul Paralel, bro!”. În timp ce Ştefan Aurelian Merciu l-a întrebat: „Nu tu ai ridicat ambele mâini la codurile penale şi la legile justiţiei?”

Poliţia Capitalei precizează că „un bărbat care şi-a declinat o calitate oficială” a vrut să asiste, la Secţia de Poliţie 1, la audierea persoanelor implicate într-un incident reclamat de un taximetrist care ar fi fost lovit de un client, însă nefiind apărător al niciunuia dintre cei implicaţi, a fost refuzat. Ulterior, a susţinut că a fost ameninţat pe holul secţiei de poliţie, dar nu a vrut să depună plângere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...