spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalExplozie la un bancomat din Arad, după ce a fost aruncat în...

Explozie la un bancomat din Arad, după ce a fost aruncat în aer

O explozie a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat aflat lângă un magazin din oraşul Arad, fiind provocată de hoţi care au încercat astfel să scoată bani din aparat.

Explozia a avut loc, în jurul orei 01.30, la un bancomat aflat pe str. Tunarilor din oraşul Arad, lângă un magazin, şi a fost una de mică intensitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, luni dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o parte din peretele de rigips care acoperea bancomatul.

“Am fost solicitaţi să intervenim de către firma care asigură paza în acea locaţie. Am intervenit cu o autospecială, incendiul nu a fost de mari dimensiuni, l-am stins în două minute”, a afirmat George Pleşca.

La locul incidentului s-au deplasat şi poliţiştii arădeni, care au deschis o anchetă.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au confirmat că a fost vorba de o explozie provocată de hoţi care au intenţionat să scoată astfel sumele de bani din aparat. Oamenii legii urmează să stabilească prejudiciul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...