vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalDiversiunea PSD dejucată de şoferii băcăuani

Diversiunea PSD dejucată de şoferii băcăuani

Pentru a încerca să distragă atenţia de la protestele de amploare, ministrul Transporturilor, Răzvan Cucu, a anunţat că în timpul protestului vor începe lucrările la „Autostrada Moldovei” (!?!). În realitate e vorba de varianta ocolitoare a Bacăului. Proiectul lansat de Răzvan Cuc a mai fost inaugurat odată, în 2015, când premier era Victor Ponta, dar firma din Turcia care câştigase licitaţia a abandonat lucrările pentru că a intrat în faliment în 2017, fiind în litigiu cu statul român.

Realizarea centurii Bacăului costă şi mai mult. Dacă în 2015 preţul de execuţie era 93 milioane de euro, la tăierea asta de panglică a ministrului Cuc lucrarea costă 142 milioane euro. Segmentul respectiv de drum are lungimea de 30,8 kilometri şi durata de execuţie este trei ani.

Lucrarea respectivă a fost atribuită prin licitaţie acum o lună, iar angajaţii firmei constructoare lucrează pe şantier de o săptămână, însă ministrul Cuc a fost astăzi să inaugureze începerea lucrărilor în speranţa probabil a avea un contraargument în faţa românilor care au protestat pentru autostrăzi şi infrastructură rutieră decentă în România.

Băcăuanii au înţeles diversiune şi au participat în număr mare la protestul „#şîeu”. Sute de şoferi au oprit maşinile şi au blocat circulaţia pe ambele sensuri ale drumului Bacău – Buhuşi – Piatra Neamţ, timp de 15 minute, la ora 15:00. Au fost oprite spontan atât camioane, TIR-uri, cât şi autoturisme, şoferii staţionând, fără să claxoneze, dar cu motoarele pornite şi luminile aprinse pe avarii. Coloanele de maşini oprite s-au întins pe câţiva kilometri în zona localităţii băcăuane Hemeiuş.

De asemenea, la ora 15:00, zeci de maşini au oprit în centrul oraşului, în faţa Prefecturii Bacău şi au început să claxoneze. Mai mulţi oameni au venit cu însemne „#şîeu”.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...