joi, aprilie 18, 2024
AcasăNaționalIaşul, blocat de protestul „#şîeu”

Iaşul, blocat de protestul „#şîeu”

Circulaţia în centrul Iaşului a fost blocată, vineri, la ora 15:00, timp de 15 minute, de peste 1.500 de susţinători ai mişcării „România vrea autostrăzi” – „#şîeu”.

Fie că au venit cu maşinile proprii, cu basculante, taxiul sau pe jos, cele peste 1.500 de persoane adunate în Piaţa Palatului Culturii au strigat la unison „şîeu” din dorinţa de a avea nu doar o autostradă care să lege Estul de Vestul ţării, dar şi o infrastructură rutieră asemeni celorlalte state europene. Alte câteva sute de persoane, unii dintre ei angajaţi ai instituţiilor publice, au venit pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi pentru a susţine campania lansată de suceveanul Ştefan Mandachi.

Printre cei care au venit în Piaţa Palatului Culturii s-a aflat şi primarul Iaşului, Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harbagiu, precum şi primarul PSD din comuna Dobrovăţ, Cătălin Mărtinuş.

Artiştii Ateneului din Iaşi au răspuns şi ei manifestului „#şîeu”. Acţiunii i-au mai răspuns antreprenori, angajaţi din cafenele, baruri, dar şi artişti sau instituţii mass-media locale.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...