spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNaționalBulgaria deschide granițele pentru românii vaccinați

Bulgaria deschide granițele pentru românii vaccinați

Bulgaria a deschis granițele de la 1 mai pentru persoanele vaccinate, dacă au făcut rapelul cu cel puțin 14 zile înainte. Cele nevaccinate trebuie să prezinte un test negativ, efectuat în ultimele trei zile, iar cele care au avut boala, un test pozitiv, efectuat cu mai mult de 15 zile în urmă.

Ambasada României la Sofia detaliază într-un comunicat reglementarea publicată aseară de autoritățile bulgare și care intră în vigoare de 1 mai.

Astfel, pentru cetățenii români, intrarea pe teritoriul Bulgariei este permisă cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:

a) un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19; schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită, prin aplicarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID și trecerea unui termen de 14 zile de la data administrării ultimei doze.

Documentul trebuie să conțină numele persoanei (scris cu caractere latine, conform documentului de identitate cu care călătorește), data nașterii, datele la care au fost administrate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare al lotului vaccinului aplicat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul.

b) Pentru persoanele care au avut COVID-19 și s-au vindecat, un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.

Documentul (pentru test PCR sau antigen) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (în conformitate cu documentul de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea pentru COVID-19, înscrisă cu caractere latine („PCR” sau „RAT”) și rezultat pozitiv (“Positive”), care să permită interpretarea documentului.

c) Pentru persoanele care nici nu au avut Covid, nici nu s-au vaccinat, un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, considerate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.

Documentul (pentru test PCR sau antigen/”RAT”) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen) și rezultatul negativ (“Negative”) care să permită interpretarea documentului.

Cetățenii români aflați în tranzit pe teritoriul Republicii Bulgaria sunt exceptați de la regula prezentării unuia dintre documentele menționate mai sus.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...