Sfârşitul Revoluţiei din Decembrie 1989

♦ 22-25 decembrie 1989 au fost zilele în care FSN a preluat puterea, iar soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi chiar de Crăciun.

Soţii Ceauşescu au cerut să moară împreună şi să nu fie legaţi la mâini, dar le-a fost îndeplinită doar prima dorinţă

Manifestanții nu realizează că în decurs de numai o oră, balconul Comitetului Central își schimbă radical culoarea din gecile cenușii ori verzui ori albastre ale celor care înfruntaseră gloanțele la Universitate în verdele militar al coloneilor și generalilor care dăduseră ordinele de atac, dar care „se alăturau” acum Revoluției.

22 decembrie: Apariţia lui Iliescu

În jur de ora 14.00, în direct, între secvențe cu generali și ofițeri de Armată și Securitate care ordonau public „Nu mai trageți! Retragerea în cazărmi!” cum ordonaseră și prin rețeaua de transmisiuni speciale, apare și Ion Iliescu, politicianul comunist, văzut ca posibil reformator al sistemului la finele anilor ’80. Fostul șef de Comitet Județean al PCR la Iași și Timișoara, Ion Iliescu făcea parte din aristocrația roșie e partidului. Tatăl său fusese comunist ilegalist.

„Acest om fără inimă, fără creier, a întinat numai idealurile socialismului”, declamă Ion Iliescu în direct, la televiziunea publică, pe 22 decembrie 1989. Seara, va da însă citire comunicatului Frontului Salvării Naționale care scoatea în afara legii Partidul Comunist. Manifestanții nu oboseau să strige „Jos Comunismul!”

Adunați în conclav, în aceeași clădire a CC, Ion Iliescu, Petre Roman, fiul fostului nomenclaturit comunist Walter Roman, gen. Nicolae Militaru, suspectat de Ceaușescu însuși de legături cu Moscova, și alți obișnuiți ai cercurilor de la vârful puterii comuniste, discută maniera în care vor anunța poporului preluarea puterii.

La 22.00, comunicatul Frontului Salvării Naționale, organism care și-a primit denumirea în fostul CC, dar în baza unei rețele care funcționa demult, e gata. Ion Iliescu îi dă citire la televiziune. Partidul Comunist e scos în afara legii. Țara va fi condusă provizoriu, până la „alegeri libere”, de acest Front al Salvării Naționale.

Capturarea dictatorilor

Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit din Capitală pe 22 decembrie, la bordul unui elicopter. Ei s-au îndreptat spre reședința de la Snagov unde au ajuns în jurul orei 12.00, apoi au decolat spre Târgoviște.

În apropiere de Boteni (lângă șoseaua București-Târgoviște) au abandonat elicopterul (13:30), căruia armata i-a cerut să aterizeze. Soţii Ceauşescu au ajuns în apropiere de Târgovişte cu maşinile unor persoane oprite pe stradă de ofiţeri de securitate.

Au stat ascunși lângă o pădure până la lăsarea întunericului, când au mers la sediul Miliției Județene, ocupat între timp de revoluţionari. Aici soții Ceaușescu au fost arestați și percheziționați de revoluționari.

În jurul orei 18.00, sub escorta armatei şi miliţiei, au fost transportați la garnizoana din Târgoviște (UM 01378 și UM0147).

Anunţul arestării soţilor Ceuşescu a fost primit cu urale de revoluţionarii aflaţi în studioul Televiziunii Naţionale Române.

23 decembrie: Masacrul de la Otopeni

În seara de 22 decembrie, generalul Iosif Rus, comandantul de atunci al Aviaţiei Militare, a aflat că Aeroportul Otopeni “urma să fie atacat de terorişti”. În jurul orei 22.00 el a luat legătura, pe telefonul guvernamental, cu generalul Grigorie Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate. Împreună cu acesta s-a decis ca în sprijinul dispozitivului de apărare a aeroportului să fie trimise două companii de la şcoala de subofiţeri de la Câmpina.

Sosite a doua zi dimineaţă în apropierea Aeroportului Otopeni, cele trei camioane cu militari de la Câmpina au fost întâmpinate de căpitanul Constantin Ionescu, ofiţerul desemnat să fie călăuza care urma să-i integreze pe nou-veniţi în dispozitivul de pază. Din păcate, această operaţiune de rutină a degenerat într-un haos generalizat. Din motive încă neclare, nimeni nu a comunicat celor amplasaţi în dispozitivul de apărare că militarii nu sunt terorişti şi au venit să-i ajute.

Când camioanele au oprit în apropierea dispozitivului de pază existent, era încă întuneric. La un moment dat, căpitanul Ionel Zorilă a tras în aer o rafală de avertisment. O rafală care a dat startul unor minute de groază, în care 50 de soldaţi au fost ucişi, iar alţi 13 au fost răniţi. În ploaia de foc a mai nimerit şi un autobuz în care se aflau mai mulţi angajaţi civili ai aeroportului.

24 decembrie: Tribunal pentru judecarea soţilor Ceauşescu

În seara zilei de 24 decembrie, are loc şedinţa Consiliului Militar Superior la care participă Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan şi opt generali. La ora 20.00, Ion Iliescu scrie de mână o hotărâre a CFSN prin care se constituie un Tribunal Militar Excepţional pentru judecarea de urgenţă a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

În jurul orei 21.00, Ion Iliescu îl însărcinează pe generalul Victor Stănculescu să se ocupe de organizarea procesului de a doua zi, în sediul UM 01417 Târgovişte, acolo unde Nicolae şi Elena Ceauşescu erau deţinuţi din 22 decembrie.

25 decembrie: Procesul

La ora 5:30, soţii Ceauşescu sunt aduşi cu TAB-ul la Comandamentul garnizoanei, unde va avea loc procesul lor. Pentru a nu fi observaţi, plutonierul Constantin Stoican ambalează motorul ca să facă o perdea de fum şi să mascheze coborârea lor.

După vizita medicală, inculpaţii Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt aduşi în sala de judecată improvizată în unitatea militară.

Completul de judecată este condus de Gică Popa şi Ioan Nistor, judecători militari şi de maiorul de justiţie Dan Voinea, care primeşte ordin să întocmească rechizitoriul de punere sub acuzare. (Emil Constantinescu, “Păcatul Originar, sacrificiul fondator”, vol 1, p 353-354).

Avocaţii apărării sunt: Nicolae Teodorescu şi Lucescu Constantin – din stenograma procesului.

Prima intervenţie la proces avut-o judecătorul Gică Popa, care le-a comunicat inculpaţilor caracterul excepţional al procesului.

Capetele de acuzare, potrivit dosarului întocmit de procurorul-maior Dan Voinea:

  1. Genocid – peste 60.000 de victime
  2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat.
  3. Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc.
  4. Subminarea economiei naţionale.

Procurorul Voinea cere condamnarea acestora la moarte pentru săvârşirea faptelor penale menţionate în cele patru capete de acuzare.

“Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale”

În timpul procesului Ceauşescu spune, de mai multe ori, că nu răspunde decât în faţa Marii Adunări Naţionale, că acest proces este o mascaradă şi că nu recunoaşte nimic. Judecătorul Popa îi răspunde: „Mascaradă ai făcut-o dumneata timp de 25 de ani. Asta e mascarada pe care ai făcut-o şi ai dus ţara în pragul prăpastiei”.

Pe măsură ce este bombardat cu acuzaţii, Nicolae Ceauşescu aminteşte deseori de „lovitura de stat” dată de „trădători” şi de „agenturile străine”.

Ultima parte a procesului îi are în prim plan pe avocaţii apărării, Nicolae Teodorescu şi Constantin Lucescu, dar aceştia se comportă ca nişte acuzatori.

Nicolae Teodorescu constată că soţii Ceauşescu se fac vinovaţi de toate acuzaţiile aduse de procuror şi cere condamnarea la moarte a clienţilor săi.

Constantin Lucescu spune că a-i mai da cuvântul lui Ceauşescu este „o jignire adusă poporului român”.

În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, opt paraşutişti de la Boteni au fost îmbarcaţi în două elicoptere pentru o „misiune de gradul zero”.

Aceştia, fără să ştie, formau plutonul de execuţie, format din şapte subofiţeri conduşi de căpitanul Ionel Boeru  – toţi erau înarmaţi. Cei opt au fost recrutaţi pe bază de voluntariat din 50 de militari, ulterior 20 de voluntari.

Ionel Boeru, şeful comandoului de paraşutişti şi şef al plutonului de execuţie despre starea lui Ceauşescu înainte de proces: „Era de nerecunoscut. Alb ca varul, ciufulit şi neras. Parfumat însă, mirosea frumos. (…) (Grigore Cartianu, “Sfârşitul Ceauşeştilor”)

La 14:30, Tribunalul se retrage într-o sală alăturată, pentru deliberare. După 10 minute, completul de judecată reintră în sală, iar Gică Popa citeşte sentinţa:

„Tribunalul, în numele legii și al poporului, deliberând în secret, condamnă în unanimitate de voturi pe inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena la pedeapsa capitală și confiscarea totală a averii…”

Execuţia

Celor doi li se leagă mâinile la spate, în ciuda tânguielilor Elenei Ceauşescu. Sunt conduşi apoi, de către patru paraşutişti, către zidul execuţiei. Sunt executaţi la 14:50.

În seara zilei de 25 decembrie la Televiziunea Română a fost făcut anunţul oficial al execuţiei dictatorului.

Ulterior, o televiziune franceză a difuzat versiunea needitată a execuţiei.

La doar două luni de la proces, președintele completului, generalul Gică Popa, s-a sinucis în biroul său din Ministerul Justiției.

Din cele peste 1.100 de victime ale Revoluției Române, circa 300 au murit înainte de prăbușirea regimului comunist, adică de fuga lui Nicolae Ceaușescu, și peste 800, după instituirea Frontului Salvării Naționale. Mii de oameni au fost răniți.

Urmarea? Un dosar cu peste 1.100 de morți nefinalizat după mai mult de trei decenii.

 

Deja ai votat!