spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalRomânia se alătură ţărilor care cer vot mai simplu în marile decizii UE

România se alătură ţărilor care cer vot mai simplu în marile decizii UE

România s-a alăturat luni grupului de 9 țări, printre care cele 6 fondatoare ale UE, care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale – politica externă și securitatea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. Cele nouă state inițiatoare au lansat la 4 mai pledoaria pentru schimbarea majoră din UE, iar autoritățile din România nu au discutat public – în Parlament sau în alte foruri – poziția României pe această temă.

Cele nouă state inițiatoare sunt Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania şi Olanda. Nu e clar de ce România, care de obicei susține integrarea mai profundă, nu s-a aflat de la început în acest grup de inițiatori.

Ele au cerut la 4 mai, printr-o scrisoare comună, introducerea votului cu majoritate calificată în domeniul politicii externe şi de securitate comune a UE, în locul votului în unanimitate în vigoare în prezent.

Luni, 22 mai, România a participat ca membru al Grupului la reuniune, după ce la reuniunile anterioare participase ca observator, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.

MAE nu a explicat public ce anume a determinat transformarea României dintr-un observator în susținător al acestei inițiative.

Reamintim că deciziile în Consiliul UE se iau cu unanimitate, ceea ce înseamnă că votul fiecăruia dintre cele 27 de state membre e egal, indiferent de mărimea țării.

Inițiativa statelor fondatoare UE a venit după ce Ungaria a blocat în ultimii ani mai multe decizii cruciale ale Uniunii Europene legate de Rusia și Ucraina. Viktor Orban, premierul Ungariei, este ultimul aliat din UE al președintelui rus Vladimir Putin.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...