vineri, decembrie 13, 2024
AcasăNaționalRomânia se împrumută în ritm accelerat

România se împrumută în ritm accelerat

Ţara noastră a ajuns să se împrumute mai ceva ca în pandemie, când economia era blocată, pentru a-şi finanţa deficitul.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, scrie Agerpres.

Suma totală, de 6,495 miliarde de lei, este cu 95 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în octombrie 2024, de 6,405 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 7 noiembrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 27 octombrie 2025.

De asemenea, pe parcursul lunii noiembrie 2024, vor fi organizate licitaţii pentru nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,3 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (795 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru trei emisiuni de obligaţiuni de câte 700 milioane lei, în 7 noiembrie, 18 noiembrie şi 21 noiembrie, pentru două emisiuni de 600 milioane lei, în 11 noiembrie şi 25 noiembrie, şi pentru patru emisiuni de câte 500 milioane lei, în 4 noiembrie, 14 noiembrie, 21 noiembrie şi 28 noiembrie.

Sume uriaşe pe tot anul

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, estimează că suma împrumutată de România în acest an va ajunge la 250 de miliarde de lei, cu 100 de miliarde de lei mai mult faţă de perioada pandemiei, transmite Agerpres.

El susţine că banii nu ar fi fost folosiţi pentru investiţii, ci pentru „sinecuri”.

„Se împrumută din ce în ce mai mult, de la an la an. Anul acesta cred că vom ajunge, ca ţară, să ne împrumutăm cu 250 de miliarde de lei. Sunt 100 de miliarde mai mult decât atunci când eram în pandemie şi economia era blocată. Din păcate, banii aceştia nu îi vedem în şcoli, spitale şi autostrăzi. Îi vedem în sinecurile lor. Vedem că inventează posturi pentru tot activul lor de partid”, a spus Moşteanu.

În opinia sa, deşi suma de 100 de miliarde poate părea foarte abstractă, cu aceşti bani „s-ar putea conecta toată România” prin autostrăzi moderne. În acest sens, a menţionat că realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu costă aproximativ 20 de miliarde de lei.

„(Cele 100 de miliarde de lei, n.r.) ar fi cinci autostrăzi Piteşti-Sibiu. Am putea să mergem pe autostradă de la Bucureşti la Braşov, la Oradea, la Iaşi, la Constanţa şi înapoi. Şi vorbim doar de un an”, a apreciat Moşteanu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-0.5 ° C
-0 °
-0.6 °
65 %
3.9kmh
45 %
vin
-1 °
sâm
2 °
Dum
4 °
lun
7 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vine Moșul din nou, așa mai scapi de jucăriile mai mari decât copilul.

EDITORIAL

Evenimentele ultimelor zile, dar mai ales reacția autorităților, ne-au demonstrat încă odată, deși nu era necesar, ce balamuc de țară a ajuns România. Ce...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...