În ultimele luni, barajele din România au devenit subiectul unui val de controverse și teorii conspiraționiste alimentate de evenimente izolate, interpretate greșit sau scoase din context.
Totul a început cu tema potrivit căreia „francezii fură apa din Vidraru”, demontată de specialiști. După incidentul de la barajul Paltinu, au apărut noi teorii alarmiste, care vorbesc despre război sau despre așa-zise cerințe ale UE.
Specialiștii în dezinformare vorbesc despre o campanie de destabilizarea a încrederii față de actuala guvernare și față de autoritățile de la București. Administrația Apele Române dezminte oficial că ar exista o acțiune concertată de golire a lacurilor de acumulare prin deschiderea barajelor.
De unde a pornit totul?
Întâmplările
Unu. Lacul de acumulare Vidraru/ jud. Argeș a început să fie golit în luna august. E un exercițiu de golire controlată a lacului, primul de la inaugurarea hidrocentralei de acum 50 de ani.
În noiembrie, datorită acestei proceduri strict tehnice, nivelul apei era foarte scăzut, iar imaginile cu lacul secat au început să se viralizeze pe rețelele sociale.
Doi. Pe 28 noiembrie, peste 100.000 de oameni din două județe au rămas fără apă, din cauza golirii barajului Paltinu (județul Prahova) pentru reparații. Situația e în curs de rezolvare.
Trei. Pe 3 decembrie, imagini cu râul Argeș, care trecuse din cauza debitului mărit de ploi, peste un pod improvizat din județul Călărași, s-au viralizat din nou. Imaginile de pe Facebook erau însoțite de întrebarea retorică: „De ce se golesc barajele?”
Reacțiile și distribuirile pe social media
„DISTRIBUIȚI! Nu există că nu au știut! Au făcut-o intenționat! Diana-Anda Buzoianu face parte din ASASINII ECONOMICI AI ROMÂNIEI?”, a postat pe 4 decembrie profilul de Facebook numit „Legitima Apărare”.
În completarea postării sale, sunt atașate capturi după regulamentul european privind restaurarea naturii. Induce în mod mincinos ideea că „demolarea barajelor” se face la ordinul Uniunii Europene.
Postarea a fost redistribuită deja de câteva mii de ori.
„Golirea necontrolată a lacurilor de acumulare NU este un accident. Este începutul unui scenariu pe care l-am mai văzut în Europa. Uitați-vă la Spania: acolo au demolat peste 200 de baraje în numele «restaurării naturii»”, a scris, pe 5 decembrie, un utilizator de social media pe nume Daniel Ghiță. Postarea avea vineri seară peste 500 de redistribuiri.
Continuarea în Europa Liberă.




