Propaganda de partid – mai ales a PSD și PNL, dar nu numai – se revarsă zilnic de pe ecrane, se aude la radio, se vede pe platforme online, bloguri și rețele sociale. Multe structuri media încasează bani de la partide. Bani pe care formațiunile politice și i-au dat singure din bugetul de stat.
Liviu Dragnea a crescut de zece ori finanțarea pentru partide în 2018. Între timp, ajuns la pușcărie, dar măsura lui în favoarea politicienilor sindicalizați a fost apreciată, așa că băieții cu săgeți și trandafiri au păstrat-o.
Partidele mainstream vor să mențină monopolul politic, să păstreze și eventual să extindă publicul captiv, iar rețelele de propagandă să ofere breaking news-uri apocaliptice, să producă subiecte irelevante, să inventeze competențe acolo unde este doar nepricepere sau prostie pură, să mute atenția de la ceea ce este important pentru societate pe nonsubiecte, pe bârfe de bodegă.
Aflăm de la trompetele vopsite jurnalistic că avem o guvernare de nivel european, că creșterea economică este fără egal, că viitorul nostru este promițător.
Ni se spune că președintele Klaus Iohannis are o imagine internațională fără cusur, că e îndreptățit să se creadă un fel de monarh fără coroană, că ar merita un post înalt la NATO, chiar dacă asta ar însemna să părăsească funcția de președinte al României înainte de termen.
Premierul Nicolae Ciucă ar fi un mare patriot, chiar dacă duce în raniță un scandal de plagiat și are un vocabular de recrut care confundă Guvernul cu GAZ-ul.
Președintele Marcel Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu ar fi oameni serioși, competenți, piloni ai stabilității politice, construiesc autostrăzi în Moldova, care ar merita să le poarte și numele, chiar dacă ei sunt doar niște mediocri tari în coate.
Bogdan Aurescu ar fi un nou Titulescu la Externe, deși omul nu a făcut decât să schimbe găști politice și să jure credință unora mai puternici.
Lucian Bode de la Interne ar fi un ministru de mână forte, chiar și când se face că nu știe că serviciul secret din subordinea lui își depășește atribuțiile ori că șoferul personal încalcă regulile de circulație sub ochii săi.
Petre Daea ar fi un agricultor priceput și mare apărător al gastronomiei strămoșești, deși este un biet șef de colhoz rătăcit în politică.
Mai aflăm din propaganda de partid și de stat că problemele noastre interne au drept cauză exclusiv războiul din proximitate, că tocmai de aceea nu trebuie să schimbăm nici premierul, nici coaliția, eventual să se conserve totul până la judecata de apoi.
Din alte locuri aflăm că speranța de schimbare este AUR-ul, că nu contează din ce galerii sau râuri a răsărit acesta. Iar prostiile și falsurile debitate de simionii cu chimir și chinezării înflorate sunt prezentate drept dovezi de devoțiune patriotică. Naționaliștii urlători zburdă în voie pe câmpiile și în munții patriei, în piețe și pe ulițe.
În schimb, în spațiul nostru public se discută puțin despre creșterea puterii serviciilor secrete, despre castrarea justiției, despre corupția extinsă, despre sinecuri și nepotism, despre dezastrul din educație, despre plagiate, despre prăbușirea demografică, despre incompetența administrativă, despre lentoarea cu care se fac investițiile publice, despre interzicerea accesului la documentele istorice din Arhivele Naționale care fuseseră accesibile până în luna mai a.c.
Despre problemele administrației centrale sau locale mai aflăm câte ceva doar pentru că unele – puține – publicații se încăpățânează să-și facă treaba, să informeze publicul, să chestioneze puterea și să-i devoaleze nefăcutele, adică să facă presă.
Investigațiile sau articolele publicate de câteva platforme media – Europa liberă, Recorder, G4Media, Spotmedia, PressHub etc. –, pozițiile publice ale asociațiilor civice – Centrul pentru Inovare Publică, Expert Forum, ActiveWatch, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei ș.a. –, textele de opinie ale unor jurnaliști critici sau activiști civici au atras atenția asupra cumpărării unei bune părți a presei de către partide.
Oricât s-ar bate cu pumnul în chept, la televiziunile sau pe site-urile cumpărate, ciutacii, gâzii, ciuvicii, chiriacii, burcii și alți mercenari de serviciu, iar de cealaltă parte a mesei iohannișii, ciucii, ciolacii, rareșbogdanii, murarii și fireapandelii vopsiți în roșu sau galben, realitatea poate fi lesne văzută de oricine nu este mufat la banii partidelor sau nu își pune ochelari de tablă.
Reducerea la tăcere, controlarea câinelui de pază al democrației reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru România. Celor din partidele corupte le convine situația actuală, pentru că este un mediu în care ei pot înăbuși concurența, unde se pot reproduce, unde pot prospera.
Însă pe aceia dintre noi care se vor cetățeni și nu supuși ar cam trebui să-i intereseze ce se întâmplă cu viața și cu banii lor.
