Nouă judecători de la instanța supremă au decis că hotărârea Curții Constituționale (CCR) din mai 2022 privind termenul de prescripție trebuie interpretată ca o lege mai favorabilă.
Consecința imediată a acestei decizii este că toate instanțele din țară trebuie să respecte decizia Înaltei Curți de Casație și Justiției (ÎCCJ) și că mii de dosare aflate în anchetă sau trimise în judecată deja se vor închide pe motiv că faptele s-au prescris, scrie PRESShub.
Mai pe înțelesul nostru, complicitatea vinovată a unor magistrați corupți, a unor politicieni interesați să-și protejeze interesele și a unei societăți anesteziate de duhoarea mediatică emanată zilnic de televiziunile de partid face ca treaba justiției să se simplifice foarte mult de azi încolo.
Să se simplifice în sensul în care armatele de avocați și „jurnaliști” din jurul marilor infractori să nu mai trebuiască să pună presiune pe magistrați, pentru că au rezolvat ei înșiși problema: au demonstrat că mii de infractori nu merită să fie condamnați, ci, dimpotrivă, să fie iertați de toate păcatele.
Marți a avut loc un eveniment important, care rescrie o parte din istoria postcomunismului românesc. Atunci când plagiatorul Victor Ponta și acoliții lui îngenuncheau statul de drept, a existat o societate civilă care a alertat Uniunea Europeană și astfel a putut fi limitată prăbușirea statului.
Atunci când Liviu Dragnea, împreună cu Grindeanu, Iordache și Nicolicea au dorit să amnistieze hoții, oamenii au ieșit cu sutele de mii în stradă să apere, din nou, statul de drept și să împiedice distrugerea justiției.
Dar toate aceste bande de infractori și incompetenți au o inteligență aparte și o perseverență diabolică: a fost nevoie doar de mult tact și de multă indiferență, după chipul și asemănarea președintelui Klaus Iohannis, pentru ca visul de amnistiere a celor mai mari jefuitori ai averii publice să se împlinească, într-o discreție remarcabilă a unei societăți care nu mai are forța să reacționeze.
A fost o vreme când am crezut, naivi cum suntem, că această societate poate să fie dreaptă, că în această țară din când în când justiția poate face dreptate. Căci o societate din care lipsește actul de a face dreptate, mai ales în cazul gravelor nedreptăți comise prin delapidarea de către o rețea de infractori a agoniselii noastre de decenii, este o societate care nu mai are niciun reper.
Nu-i poți cere unui șofer să respecte regulile de circulație dacă furtul a 10 sau 100 de milioane de euro devine legal. Nu poți educa un copil să nu fure, să nu mintă, să nu abuzeze fetițe sau, mai târziu, femei, atunci când câteva mii dintre cei mai mari hoți din această țară se văd recompensați de către autoritățile statului cu insigna de oameni cinstiți și sunt îndemnați de justiție să-și continue „munca”.
Peste cincizeci de ani, nu va mai înțelege nimeni ce s-a întâmplat acum: pentru ce a protestat o minoritate agitată în stradă vreme de vreo doi sau trei ani? Și ce s-a întâmplat după asta? Cum adică sunt unii care au jefuit statul? Cine sunt ei, câtă vreme copiii și nepoții lor țin încă în mână frâiele puterii și ale resurselor acestei țări? Despre ce vise retezate ale unei generații vorbiți, despre ce idealuri și aspirații ați scris cu decenii în urmă? Nu cumva voi ați fost cei inadaptați, cei defazați în raport cu modul cum s-a construit această Românie din 2070?
Dar să ne întoarcem la zilele noastre: violența cu care statul român a fost capturat de către o clică de infractori în epoca Iohannis nu va putea fi ignorată de istorie. E cu neputință ca aceste acțiuni sistematice de vulnerabilizare a statului și de sărăcire a bogăției publice să dispară în indiferență și uitare.
Căci niciodată în istoria noastră, probabil, nu au fost amnistiați atâția hoți, bandiți și violatori pentru crime atât de grave, printr-un efort atât de bine coordonat, printr-un program atât de atent urmărit al magistraților, politicienilor și infractorilor înșiși.
Istoria pe termen scurt se scrie într-adevăr, de către învingători. Iar învingătorii acestei perioade sunt oamenii lui Ponta, ai lui Dragnea și ai lui Iohannis. Dar pe termen mediu și lung, istoria sfârșește prin a se regăsi pe sine în adevărul faptelor și prin a reda cuvântul tuturor, chiar și celor învinși.
Căci niciunul dintre aceștia nu este etern nici la putere, nici în viață. Iar după o vreme, încurajați de cei puțini, care mai luptă și ale căror voci se mai aud dacă știi să le asculți, vor veni la puterea cuvântului și a decizie în societate copiii noștri care vor regăsi adevărul acestei epoci și vor ști să îngroape în rușine și în infamie aceste nume din cauza cărora milioane de oameni au ales calea pribegiei, iar alte milioane să se retragă cu totul din societate, în tăcerea și indiferența vieții lor private.
Nedreptatea și minciuna pot învinge zdrobitor pe termen scurt, chiar dacă „termenul scurt” pot să acopere o bună parte din viața noastră. Dar dincolo de acest orizont, prin felul însuși în care supraviețuiește o societate, dreptatea și adevărul trebuie să iasă la suprafață, altfel societatea însăși e sortită pieirii.
