La ultimele alegeri am ștampilat pe Cătălin Urtoi şi pe Ionel Apostol la Iaşi, la municipiu şi CJ, chiar dacă partidul lor, „Împreună pentru Moldova”, era în practică lipsit de şansă. Am făcut-o pentru că nu aş fi putut vota un paraşutat de la partidele de rit vechi, şi nici pe astronautul de la USR. Acum activez într-o asociaţie civică. Unii mă întreabă când ne vom transforma în partid. Nu vom transforma MDM într-un partid, dar asta nu înseamnă că noi nu facem deja politică, în accepțiunea clasică a termenului, aceea a participării la viaţa publică prin voluntariat, proiecte de interes comunitar etc. Prin urmare, suntem foarte atenţi la limbaj, al nostru şi al altora. Astăzi vă propun să privim critic limbajul nostru politic, folosind „momentul Urtoi” ca exemplu.
Tipul de escaladare a polemicii dintre Asociațiile ieşene şi dl Urtoi este reprezentativ pentru peisajul românesc. Nu e prima dată când asistăm la deplasarea unui ‘civic’ dinspre societatea civilă spre un partid politic. E vorba de un moment în general problematic, însoțit de victimizare ori trântire spectaculoasă de uşi, comunicarea părților tinzând a fi contondentă şi nebuloasă. Problema este aparent mărginită la viața noastră politică însă la o privire mai atentă vedem că avem de-a face de fapt cu un model societar, observabil în toate organizațiile româneşti, plecând de la asociațiile de bloc, până la universități, comunități religioase, partide şi, evident, parlament. Modelul acesta merită despachetat şi înţeles cât mai bine. Spre exemplu, ca răspuns la repetatele noastre cereri, vasăzică „nu-i preaslăvi pe PSD/PNL/UMDR-işti”, „pune A8 pe locul I”, „rămâi un civic” şi „convenim strategia la Iași” pe timpul mandatului, personajul nostru a vărsat sistematic în spaţiul public o grămadă de cuvinte de laudă în dreptul „realizărilor” personale cât şi un val de dojeni adresate tuturor celor ce-l criticau, toate menite să mute atenţia de la aceste mari chestiuni pe care nu avea voie să le încalce. În cele ce urmează voi deconstrui diversiunea discursivă urtoistă, pe baza analizei poziționărilor publice ale dlui C. Urtoi şi a însoţitorilor săi de bord, în perioada ianuarie – noiembrie 2022.
Tehnica „falsei dileme”
„Şi nu-ţi fă idol din PSD/PNL/UDMR”. Cum spuneam, nu avem o problemă cu politica, nici cu politicienii, însă această recomandare dată acum un an lui C. Urtoi pleca de la două puncte, la care căzusem împreună de acord: orice iubire mare cu partidele de la guvernare va pune în poziţie de no combat pe noi, cei din asociații, blocând orice posibilitate de a fi critici, pe de altă parte erodând din încrederea pe care oamenii ne-o oferă şi cu care avem legitimitatea – provizorie, evident – de a cere răspicat echitate pentru Moldova. A doua: partidele centraliste de rit vechi sunt responsabile pentru dezastrul infrastructurii noastre; deci, bazându-ne pe experienţele negative de până acum, rezultă că trebuie să fii cât mai precaut, cordial dar reţinut în raport cu puterea politică, și la o distanţă justă: destul de aproape pentru a putea transmite mesajul mandatarei tale, societatea civilă, şi destul de rezervat, pentru a nu fi băgat în buzunar de oamenii de partid. Acest lucru nu s-a întâmplat, din păcate. Probabil bazându-se pe obişnuinţa cu care cea mai mare parte a publicului tolerează depășirea graniţei etice din relaţia angajator-angajat în societatea românească, în care apare mai devreme sau mai târziu ca fiind perfect normală lingușirea celui ce te plăteşte sau abdicarea de la propriile convingeri pentru a rămâne în graţiile stăpânului, consilierul nostru „civic”, C. Urtoi, nu a ţinut distanţa pe care promisese s-o păstreze faţă de PSD, adularea socialdemocraților fiind prezentă în cele mai multe dacă nu în toate ieşirile sale publice.
Dar cum a dres-o? Diversiunea, bine-cunoscută în logică şi în retorică, se numeşte „eroarea falsei dihotomii”, sau a „falsei dileme”. Prin ea se afirmă sus şi tare că există doar două posibilități (când de fapt ele sunt mai multe) prin urmare, musai să mă laşi „să mă fac frate cu dracul ca să trec puntea”. Oare aşa să fie în cazul nostru? Evident, nu; aceste simplificări sunt contrazise de realitate, chiar dacă par a funcţiona ca unse în grăbita şi violenta noastră lume. Dacă nu putea convinge PSD de ceva just pentru A8 fără a se mozoli în fiecare zi cu „aleşii” socialdemocraţi, ei bine, dl Urtoi trebuia să găsească orice altceva, inclusiv să-şi dea demisia, trebuia prin urmare să găsească o a treia soluţie, numai să nu ne servească, ca unor copii de şcoală generală, tehnica falsei dileme.
Tehnica „argumentum ab auctoritate”
„Regiunea, regiunea, trăiască regiunea!” Ignorând recomandarea primită la mandatare, „pune A8 pe locul I”, C. Urtoi şi-a construit o retorică centralistă, prin care toate autostrăzile sunt la fel de importante, aşa că nu e vina impotenţei sale, sau, de ce nu, a noastre, pentru că A7 o ia înaintea Autostrăzii celei mai importante pentru regiunea Moldova, ci e vina modului nostru limitat de a gândi. Dintr-o dată consilierul trimis de civici la guvern s-a umplut de expertiză, ne vorbeşte cu termeni din care arată că înţelege înaintea noastră cum e cu regiunea, care sunt prioritățile sale, căci deh, acum merge la Bucureşti, locul prestanței naţionale, fireşte, locul de unde „răsare soarele”. Ei bine, amintim dlui Urtoi că nu are autoritatea să decidă pentru noi care sunt prioritățile Moldovei, alta decât aceea cu care a fost recomandat să ne reprezinte la Minister. PS: Narațiunea aceasta, „toate Autostrăzile sunt importante pentru Moldova”, este identică cu aceea a PSD şi PNL, care folosesc această egalizare pentru a face, de fapt, ce vor şi cum vor, conform intereselor şi oportunităților de partid (citeşte „banilor de partid”).
Tehnica „argumentum ad hominem”
La reproşurile cum că A8 rămâne de căruţă, personajul nostru răspunde cel mai des cu „cei din asociaţii sunt nişte invidioşi”, când de fapt treaba ar merge strună. Atunci când interlocutorii prezintă opinii și puncte de vedere diferite cu privire la o anumită problemă, aplicând tehnica „argumentum ad hominem” vorbitorul se concentrează pe persoana cu care se ceartă, inclusiv pe presupuse motivații și intențiile personale ale adversarului. Prin urmare, noi, toți ceilalți în afara de atletul absolut al autostrăzii, am fi în comparație nişte leneși, nişte invidioși şi nişte ingrați. Argumentele noastre sunt prin această străveche stratagemă date la o parte, iar spectatorii cel mai slab mobilați pleacă după fentă, unii chiar înfuriați, uitând că polemica s-ar fi putut desfășura pe fapte şi nu pe opinii despre caracterul, nostru, despre sentimentele sau credinţele noastre.
Tehnica „argumentum ad captandum”
Legată de stratagema precedentă, folosim „argumentum ad captandum” când ne dorim să obținem consensul celor mai naivi din public, ajungând mai degrabă la emoțiile acestora decât la mintea lor. Postarea unor fotografii cu trenuri infecte şi a altora cu glod de şantier ar trebui să garanteze favoarea populară, aplauzele şi – mâine – să asigure un ban grămadă într-o sinecură ori un locșor la partid. Şi, din nou, tehnica asta ne permite să evităm să răspundem, pe fond, întrebărilor, la dezbaterea cărora e nevoie să ne folosim raţiunea şi nu emoţiile. Între timp, poporul ridică lent şi sigur soclul pe care eroul nostru se va urca, o victimă sacrificială, singur în calea dușmanilor săi.
Tehnica „ignoratio elenchi” sau „heringul roșu”
Am lăsat ce e mai bun la final. Subspecie a „ignoratio elenchi”, „heringul roșu” este tehnica centrală în comunicarea dlui Urtoi. „Ignoratio elenchi” este foarte des întâlnită pe piaţă, fiindcă te fură foarte uşor, căci dă impresia de oarece raționalitate. Se prezintă un argument care în sine poate sa fie valid dar care dovedește sau susține validitatea unei afirmații diferite de cea care ar fi trebuit să dovedească sau să susțină. Mai din popor: „unde dai şi unde crapă”. Acuma, „heringul roșu” este mai precis o diversiune prin care se distrage atenția de la problema principală, interlocutorul răspunzând cu patos la o întrebare care nu i-a fost pusă niciodată, sau la o chestiune cu totul secundară în context. Exact. Noi nu i-am „reproşat” niciodată că merge prea puţin cu trenul sau că nu ar „face destul teren”. Dar dl Urtoi îşi apără cu foc taman aceste linii, chiar dacă nu i-au fost însă nicicând atacate. Aflăm în fiecare zi câţi kilometri a făcut, parcă nu ar fi plătit pentru asta, aflăm periodic câte mâini a strâns, dar despre problemele de noi puse nici pâs. La ce e bună această tehnică? La multe. Iată cum.
De mai bine de jumătate de an, preşedinţii celor două asociaţii mandatare l-au atenţionat pe dl Urtoi că se lipeşte şi că ne lipeşte şi pe noi de partidul de guvernământ. Acel partid şi acele partide care au nenorocit Moldova, şi că asta ne decredibilizează iremediabil pe toţi. Răspunde dl Urtoi băgând diversiunea cu trenuleţul de noapte („heringul roşu”). Noi îi spunem să lupte pentru A8 şi el bagă diversiunea cu poze de pe şantier („heringul roşu”). Noi îi cerem să rămână civic pentru a ne permite spaţiu de manevră, ca societate civilă, dacă vom fi traşi pe sfoară, iar C. Urtoi vâră diversiunea cu poze cu diverşi oameni de palat, din birouri frumos capitonate („heringul roşu”). Niciodată nu i s-a reproşat că nu munceşte, că nu se agită, aşa cum dlui ne comunică. Noi i-am reproşat altceva: că munca sa merge NU în sensul mandatului cu care a plecat de la Iaşi la Minister. Acuzelor noastre însă dl Urtoi nu răspunde direct, de fapt nu răspunde defel; sunt alţii însărcinaţi să afirme pentru el că iubirea de PSD e normală, că e chiar necesară, uneori sublimă, pentru a „trece puntea”. În rest, aceeaşi scenă: de fiecare dată când noi îi reproşăm derapajele esenţiale, dl Urtoi mai pune la încălzit nişte hering.
Nu-l bănuim pe dl Urtoi de plănuirea vreunei strategii de comunicare foarte elaborate. Prezenţa sa publică, deşi scalabilă la liniuţă pe comunicarea politică a partidului de el curtat, lasă în continuare de dorit. Mă simt dator, ca moldovean şi ca fost votant, să-i sugerez să-şi completeze ieşirile discursive, măcar la ocazii, cu o tehnică veche dar la fel de eficientă, şi anume cu niscai „argumentum ad rem”, pe bătrâneşte „vorbire la obiect”, cu care să ne facă hatârul de a răspunde întrebărilor noastre. Cu poze sau fără, am dori ca punctul de plecare al cuvântărilor sale să pornească de la problemele imputate. Iar acestea erau: „nu-i iubi pe PSD/PNL/UMDR-işti”, „pune A8 pe locul I” şi „LA-ul se dă la Iași”.
Hai că se poate!
Iaşi, 28.11.2022
