Monitorul de Botosani

S candalul de corupție care zguduie admi- nistrația publică din județul Botoșani are noi consecințe. Cei doi pri- mari arestați preventiv vor fi suspendați din funcție pe perioada arestului, prin ordin al prefectului. Anu- nțul a fost făcut miercuri de Dan Nechifor, repre- zentantul Guvernului în teritoriu. Este vorba despre Ver- ginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, și Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi, ambii aflați în arest preventiv de la începutul acestei luni în urma acuzațiilor de luare de mită. Decizia de sus- pendare nu poate fi pusă însă în aplicare până la pri- mirea oficială a sentinței Curții de Apel. „Aşteptăm încă redac- tarea și transmiterea senti- nței Curții de Apel pentru a emite cele două ordine de prefect de suspendare a primarilor pe perioada arestului preventiv”, a explicat Dan Nechifor. Administraţii le locale pot intra în blocaj Situația administrativă din cele două localități riscă să devină critică. Dacă primarii nu au dele- gat atribuțiile de ordonator de credite către alți repre- zentanți prin hotărâri ale Consiliilor Locale, admi- nistrațiile locale pot intra într-un blocaj. Astfel, în momentul în care va fi necesară semna- rea unor documente va exista un vid de putere și ele nu vor putea fi transmi- se către autoritățile com- petente, ministere, CNI și așa mai departe. Situaţie dificilă în comuna Mihai Eminescu Un exemplu concret este chiar în comuna Mihai Eminescu, unde nu există în acest moment o persoană abilitată să sem- neze documentele necesa- re pentru o finanțare euro- peană. Această lipsă de delegare ar putea periclita proiecte importante pentru comunitate. Dumitru Verginel Gireadă este anchetat pen- tru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, în trei acte materiale. La rândul său, Dan Oloeriu este cercetat pentru luare de mită. Ambii edili au fost reținuți în urma unei anchete deru- late de autoritățile antico- rupție, care vizează fapte grave de corupție în exer- cițiul funcției publice. Mai mulţi primari au probleme cu legea Județul Botoșani este un caz aparte în ce privește administrația locală, mai mulți primari fiind impli- cați în diverse fapte de natură penală. Pe lângă cei doi primari arestați preventiv, și pri- marul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru fapte asimilate infracțiuni- lor de corupție. El a fost trimis în jude- cată de DNA, anul trecut, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în sco- pul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite. Proces şi la Păltiniş Pe listă se află și prima- rul comunei Păltiniș, Cos- tel Romanescu, care a fost reales anul trecut pentru un nou mandat, deși a fost trimis în judecată de pro- curorii Biroului teritorial al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimi- nalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și este judecat de Tribunalul Botoșani pentru aderarea la un grup infracțional organizat și complicitate la contrabanda cu țigări. La Drăguşeni, suspiciuni de trafic de influenţă La fel, primarul comu- nei Drăguşeni, Eugen Nechita, a fost reținut, pe 20 decembrie 2023, de procurorii DNA, fiind sus- pectat de trafic de influen- ţă. Potrivit anchetatorilor, primarul ar fi bănuit că, în cursul anului 2020, a pre- tins şi primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pre- tins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podri- ga, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respec- tive pe un post de asistent medical. La Băluşeni, doi dintr-o lovitură trimişi în judecată Și la Bălușeni, în martie 2023, primarul Claudiu Gheorghe Doroftei (PSD) și Cătălin-Ovidiu Buhăia- nu-Obuf, administratorul public al comunei, au fost trimiși în judecată de pro- curorii Direcției Naționale Anticorupție. Primul pen- tru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă conti- nuată, iar cel de-al doilea pentru complicitate la cele două infracțiuni. Potrivit procurorilor DNA, prima- rul ar fi aprobat plata drep- turilor salariale către Obuf, deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obli- gat prin contractul de management și prin fișa postului, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf ocupând concomitent două funcții - cea de director al Comple- xului Sportiv Național „Sala Polivalentă” Bucu- rești și cea de administra- tor public la Primăria comunei Bălușeni, aflată la mai bine de 400 de kilo- metri distanță de Capitală. Dosarul este pe rolul Tri- bunalului Botoșani. Fostul edil din Ungureni, în atenţia DNA În colimatorul DNA este și fostul primar al comunei Ungureni, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicită- ții ori permiterea accesului unor persoane neautoriza- te la aceste informații. Potrivit anchetatorilor, pa data de 11 septembrie 2024, acesta și administra- torul comunei Rareș Batîr ar fi pretins de la omul de afaceri Marcel Bârsan, cu titlu de mită, un procent de 5% din valoarea unui con- tract de aproximativ 635.000 lei pe care socie- tatea intenționa să îl obțină la licitația ce urma să aibă loc la data de 14 septem- brie 2024. În schimb, Ivanache și Batîr i-ar fi pus la dispozi- ție omului de afaceri toate datele și criteriile de atri- buire din documentația aferentă licitației, informa- ții care nu erau destinate publicității, de natură a favoriza societatea admi- nistrată de acesta din urmă. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 2 MAI 2025 4 LOCAL O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă. Poza de la pagina 4 Şoc în primăriile unde a descins DNA Verginel Gireadă și Dan Oloeriu riscă suspendarea din funcție, prin ordin al pre- fectului, pe perioada arestului Primarii de Flămânzi şi Mihai Eminescu, arestaţi preventiv sub acuzaţii grave, vor fi suspendaţi din funcţie. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=