Monitorul de Botosani

P olițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substa- nțe Periculoase au des- fășurat luni mai multe acțiuni de control în comu- nele Unțeni și Tudora, în cadrul unei operațiuni ce au vizat respectarea regi- mului legal privind deține- rea armelor și a muniției. În urma perchezițiilor, au fost descoperite două arme de culoare neagră, de tip lung, alături de două cutii cu muniție aferentă. Persoanele la care au fost găsite acestea nu dețineau autorizațiile necesare pen- tru a deține, purta sau folosi arme letale sau nele- tale, dar și muniția aferen- tă. „Polițiștii continuă cer- cetările sub aspectul comi- terii infracțiunii de neres- pectarea regimului arme- lor și munițiilor”, au trans- mis reprezentanții Inspec- toratului de Poliție. Acțiunile de acest tip fac parte dintr-un efort mai amplu al polițiștilor de a preveni incidentele legate de folosirea ilegală a armamentului și de a asi- gura siguranța cetățenilor. Un bărbat de 52 de ani din județul Botoșani a fost prins ieri dimineață conducând un autoturism deși nu avea dreptul legal de a se afla la volan. Totul s-a întâmplat în județul Iași. Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani l-au oprit în trafic, în comuna Popricani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor, oame- nii legii au descoperit că botoșăneanul avea sus- pendat dreptul de a con- duce vehicule pe drumu- rile publice. „În cauză a fost întoc- mit dosar penal sub aspectul săvârșirii infra- cțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cerce- tările sunt continuate”, au precizat reprezentanții IPJ Iași. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 7 MAI 2025 16 LOCAL Joi Vineri 7 o C 12 o C 5 o C 12 o C 5 o C 11 o C conform weather.com Vremea va fi rece. Pe timpul zilei cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab la moderat din NV. Soarele r\sare 5:46AM Soarele apune 8:34PM Va fi greu, dar nu prea vom reuși Valeriu, președin- tele de la cejeu e îngrijorat după ale- geri. Bine, era îngrijo- rat și înainte, dar nu putea spune, că-l dădeau afară din par- tid. Și cică va fi o luptă grea ca să avem un Botoșani pro-euro- pean. Lupta grea va fi în restul țării, poate, că aici deja e clar, adică se știe rezulta- tul. O soluție ar fi să facă excursii de studii cu electoratul prin Moldova, că ăia, dacă stau cu rușii în coastă de atâta vreme, știu cum e, iar la alegeri Simion a ieșit abia pe locul 4. Dar, la o adică, este și un avan- taj că, pentru o mare parte a electoratului din giudeț, nu are cum să fie mai rău dacă iese Simion, ba din contră, mulți întreabă când le dă ceva, dacă se mai fac sau nu liste pentru casele alea și când se face naționali- zarea. Așa că e ca la fotbal, misiunea-i grea și victoria foarte departe. Puls Întrebare: - În ce lună se nasc mai mulţi anal- fabeți? Răspuns: - M-ai! Bancul zilei Întâmpinare Când vin seara târ- zior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU Epigrama zilei Dosar penal pentru şoferie fără permis Surprize la un control privind regimul armelor Poliţiştii au demarat cercetări după ce la verificările în două comune din judeţ s- au găsit arme nedeclarate. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Două puşti nedeclarate şi muniţia aferentă au fost descoperite la controalele în Unţeni și Tudora Un accident rutier pro- dus în toiul nopții, pe o stradă din municipiul Dorohoi, a scos la iveală o situație extrem de gravă - un tânăr a fost surprins circulând fără permis, sub influența alcoolului, și a ajuns direct la spital după ce a pierdut contro- lul mopedului și s-a izbit violent de un cap de pod. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 03.00, iar polițiștii au fost sesizați imediat după producerea accidentului. La fața locului s-au deplasat age- nții rutieri din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, care au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Din verificările efec- tuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că tânărul, domiciliat în municipiul Dorohoi, con- ducea un moped și, cel mai probabil din cauza vitezei sau a lipsei de experiență, a pierdut con- trolul asupra direcției de mers, izbindu-se direct într-un cap de pod. În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni și a fost transpor- tat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Surprizele nu s-au oprit aici pentru că, în urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au des- coperit că tânărul consu- mase alcool, aparatul indicând o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și mai grav este faptul că acesta nu deținea per- mis de conducere pentru nicio categorie de vehi- cule. Anchetatorii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Accident grav cu un moped

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=