Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 7 MAI 2025 3 LOCAL Î n aceeași zi în care românii au fost che- maţi la urne în primul tur să-şi aleagă preşedinte- le, locuitorii comunei Coșula au fost aşteptaţi din nou la vot pentru a-și des- emna primarul. Asta deoa- rece fostul edil, Mircia Acatrinei, a decedat la scurt timp după ce câștiga- se alegerile din vara anului 2024. În cele nouă luni de interimat, comuna a fost condusă de viceprimarul Neculai Șchiopu, care a fost și candidatul PSD la alegerile locale desfășura- te pe 4 mai 2025. Procurorii anticorupție îl acuză acum pe vicepri- marul comunei Coșula că a cerut mită sub forma unor materiale de constru- cții, nu pentru el, ci pentru un influent consilier local. În ciuda faptului că se afla sub control judiciar, Șchiopu a obținut Victoria electorală. Anchetă DNA înainte de campanie Pe 7 aprilie, cu aproxi- mativ o lună înainte de alegeri, Șchiopu fusese pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită. Totuși, până la o decizie finală a instanței, legea îi garantează prezumția de nevinovăție. Cât despre gradul de informare al localnicilor, e discutabil - mulți nu știau exact ce i se reproșează lui Șchiopu sau în ce context s-ar fi produs faptele. Rămâne de văzut dacă ale- gerea lor a fost una con- știentă sau nu. Mită negociată în biroul omului de afaceri Ancheta DNA arată însă că anul trecut, la scurt timp după ce a preluat frâ- iele comunei din postura de viceprimar, Neculai Șchiopu ar fi ajuns în biroul omului de afaceri Marcel Bârsan. Investigațiile procurori- lor scot la lumină o nego- ciere de șpagă purtată cu calm și siguranță între viceprimarul comunei și omul de afaceri într-un aranjament care ar fi putut părea, pentru un observa- tor neatent, doar o discuție de afaceri banală. În realitate, era vorba de practici de corupție vechi de când administrația - favoruri politice, influență în spatele ușilor închise și o mită care n-a fost cerută în bani, ci în pavele și materiale de construcții. Pavele în loc de bani pentru influenţă politică Potrivit Direcției Națio- nale Anticorupție, „trocul” ar fi fost pus la cale pe 1 octombrie 2024. În acea zi, spun procurorii, vice- primarul ar fi pretins de la omul de afaceri nu bani, ci materiale pentru constru- cții - pavele în valoare de peste 30.000 lei, dar și ten- cuială și rigips, într-o can- titate rămasă nedeclarată cu exactitate. Miza nu era o favoare personală. Potrivit anchetatorilor, Șchiopu ar fi cerut ca materialele să fie livrate „pentru altul” - adică pen- tru un consilier local din Coșula, membru marcant al unei alte formațiuni politice. Această nuanță e importantă - mita nu era pentru buzunarul vicepri- marului, ci pentru a ali- menta o relație de influe- nță locală, consolidând o alianță cu o persoană care are greutate în Consiliul Local și în comunitatea locală - PSD având 4 con- silieri locali, iar cealaltă formațiune politică 5. În schimb, viceprimarul ar fi urmat să își foloseas- că influența pentru ca firma lui Bîrsan să fie avantajatată în procedurile pentru realizarea unei investiții publice - siste- mul de distribuție gaze naturale în comună. Tăcere în faţa procurorilor DNA Intrați pe fir, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Suceava au dispus, pe 25 martie 2025, efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva vicepri- marului, sub acuzația de luare de mită. Era de „Buna Vestire”. Cazul arăta o dinamică mai sofisticată decât clasi- cele șpăgi cash. În loc de bani, se cer acum materia- le. În loc de interes perso- nal, se joacă o carte politi- că. O formă de mită indi- rectă, dar tot ilegală. Descinderi și percheziţii Totul a ieșit la iveală pe 7 aprilie, când procurorii DNA au descins în județ, inclusiv în comuna Coșula. „La data de 01 octom- brie 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea unui contract de lucrări publice în comuna Coșula, județul Botoșani, inculpa- tul Șchiopu Neculai, în calitatea menționată, ar fi pretins de la inculpatul B.V.M., administrator de fapt al societății comercia- le care executa contractul respectiv, remiterea, pen- tru altul, a unor materiale de construcții în valoare de peste 30.000 lei” , s-a menționat într-un comuni- cat oficial de presă emis de DNA. Audiat, Neculai Șchio- pu a făcut uz de dreptul la tăcere. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit unor surse judiciare, care au dorit să-și păstreze ano- nimatul, anchetatorii dețin mult mai multe probe care demonstrează cele întâm- plate. Cazul Coșula nu este însă o excepție, ci o oglindă a modului în care se poate negocia în locali- tățile mici. În spatele unor promisiuni de moderniza- re se ascund deseori înțele- geri care nu au nimic de-a face cu binele comunității. A fost anchetat, dar a câștigat alegerile Deși vizat de o anchetă penală pentru luare de mită, Neculai Șchiopu a mers înainte în cursa elec- torală și a obținut o victo- rie clară în alegerile locale. Pe 4 mai, alegătorii din comuna Coșula i-au acor- dat încrederea prin vot, iar rezultatul a fost fără echi- voc - 712 voturi, reprezen- tând 64,14% din totalul sufragiilor exprimate. Prezumția de nevinovă- ție de care se bucură în fața legii l-a ajutat să-și conti- nue campania fără restri- cții, iar susținerea primită la urne arată că electoratul nu a fost descurajat de investigațiile în curs. După anunțarea rezulta- telor, Șchiopu a transmis un mesaj de mulțumire locuitorilor, promițând să își exercite mandatul de primar cu „demnitate și respect” și reafirmând angajamentele asumate în campanie. El a declarat că va fi „primarul tuturor, indife- rent de opțiunea exprimată la urne”. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, viceprimarul devenit acum primar beneficiază de pre- zumția de nevinovăție. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a început o campanie națională pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în ceea ce privește semnarea și derularea contractelor de muncă, dar și normele minime de securitate și sănătate la locul de muncă. Campa- nia are loc între 31 martie și 12 decembrie 2025 și se adresează firmelor din domeniul construcțiilor. Printre obiectivele principale se numără combaterea muncii nede- clarate și identificarea angajatorilor ce utilizează ilegal munca minorilor, încheierea și înregistrarea contractelor de muncă în aplicația REVISAL/- REGES ONLINE. De asemenea, se are în vede- re creșterea gradului de conștientizare privind res- pectarea legislației muncii și asigurarea securității și sănătății lucrătorilor pe șantiere, cu accent pe pre- venirea căderilor de la înălțime și a riscurilor asociate lucrărilor de excavații. Campania cuprinde patru etape distincte: -Etapa I (aprilie 2025): Mediatizarea legislației privind relațiile de muncă și securitatea muncii, pre- cum și organizarea dezba- terilor cu principalii dez- voltatori din domeniu. -Etapa II (mai – noiem- brie 2025): Acțiuni de control la angajatori și monitorizarea implemen- tării măsurilor dispuse pentru respectarea preve- derilor legale. -Etapa III: Centraliza- rea rezultatelor la nivel local și evaluarea măsuri- lor aplicate. -Etapa IV: Elaborarea raportului final la nivelul Inspecției Muncii. În acest context, ITM Botoșani a organizat o întâlnire cu angajatorii de pe plan local, desfășurată la sediul Centrului de Pre- gătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii Botoșani. La dis- cuții au participat 25 de angajatori. -Georgiana ŞARAMET ITM declanşează controale ample pe şantiere Şpagă cu pavele înainte de alegeri Recent alesul primar de Coşula este vizat de acuzaţii penale din partea DNA chiar înainte de a fi confirmat în funcţie. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Viitorul primar de Coşula completează un lung şir de aleşi locali care au fost votaţi deşi au mari probleme cu legea

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=