Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 7 IULIE 2025 12 INTERNAŢIONAL P reşedintele ameri- can Donald Trump s-a declarat vineri „foarte nemulţumit” de convorbirea sa telefonică purtată cu o zi în urmă cu omologul său rus Vladi- mir Putin, care nu a făcut posibil niciun progres în direcţia încheierii războ- iului în Ucraina, preci- zând că a invocat în dis- cuţia cu liderul rus posi- bilitatea unor noi sanc- ţiuni, relatează France Presse, transmite Ager- pres. „Este o situaţie foarte dificilă. V-am spus că am fost foarte nemulţumit de conversaţia mea cu pre- şedintele Putin. El vrea să meargă până la capăt, să continue să ucidă oameni, ceea nu este bine”, a declarat Trump jurnaliştilor care îl înso- ţeau la bordul Air Force One. Preşedintele american a lăsat de asemenea să se înţeleagă că ar putea fi dispus să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, după ce a evitat timp de şase luni să recur- gă la acest gest în timp ce încerca să-l convingă pe omologul său rus să pună capăt războiului. „Vorbim mult despre sancţiuni”, a declarat Trump, referindu-se la convorbirile sale cu Vla- dimir Putin. „El înţelege că aceasta s-ar putea întâmpla” , potrivit lui. Trump a adăugat că el a mai avut, de altfel, o „convorbire foarte strate- gică” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, în timp ce îngrijorările cresc la Kiev cu privire la livrări- le de ajutor militar ameri- can. Zelenski a indicat că cei doi lideri s-au pus de acord pentru a lucra la „întărirea” apărării anti- aeriene a Ucrainei, după cel mai mare atac cu drone şi rachete suferit de Ucraina vineri de la înce- putul invaziei ruse. Trump a declarat că a discutat de asemenea des- pre trimiterea unor siste- me de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina în cur- sul unei convorbiri sepa- rate cu cancelarul german Friedrich Merz vineri, chiar dacă nu a decis încă să furnizeze acest echipa- ment-cheie. Merz „esti- mează că ei trebuie să fie protejaţi” , a afirmat Donald Trump referindu- se la Ucraina. Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, con- form noii legislaţii fisca- le şi bugetare adoptate joi de Congres, relatează Reuters. Totodată, se va înche- ia şi sprijinul de 4.000 de dolari pentru maşinile electrice second-hand, un stimulent care a con- tribuit semnificativ la creşterea vânzărilor de vehicule electrice în ulti- mii ani. Un pas înapoi spre tranziţia verde Organizaţia de advo- cacy Electrification Coa- lition a reacţionat dur, afirmând că „pe măsură ce vehiculele electrice câştigă o cotă tot mai mare din piaţa auto glo- bală, este clar că viitorul transportului este elec- tric; acest proiect de lege cedează rolul Ame- ricii în acel viitor în favoarea Chinei.” Iniţial, SUA au intro- dus acest credit fiscal în 2008, fiind plafonat pen- tru fiecare producător la 200.000 de unităţi. Reforma din 2022 a extins creditul şi la vehi- culele în leasing şi a eli- minat plafonul pe produ- cător. Noua lege oferă, în acelaşi timp, beneficii notabile pentru producă- torii auto tradiţionali. Printre acestea se numă- ră eliminarea penalizări- lor pentru nerespectarea normelor privind consu- mul mediu de combusti- bil (CAFE), ceea ce faci- litează producţia de vehicule cu motoare ter- mice. Potrivit analistului Dan Levy de la Bar- clays, eliminarea credi- telor fiscale până la sfâr- şitul lunii septembrie va duce la o creştere tempo- rară a vânzărilor de EV- uri, întrucât clienţii vor grăbi achiziţiile planifi- cate. Totuşi, după aceas- tă perioadă, este aştepta- tă o scădere accentuată a vânzărilor. Un studiu al Universi- tăţii Harvard, publicat în martie, estimează că eli- minarea acestor credite va reduce penetrarea vehiculelor electrice cu 6% până în 2030, dar va economisi guvernului federal aproximativ 169 miliarde de dolari în următorul deceniu. În trecut, companiile auto au plătit penalităţi masive pentru nerespec- tarea standardelor de efi- cienţă. Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului ameri- can pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în con- flict cu Donald Trump, a anunţat sâmbătă crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul Ameri- ca, informează Reuters, transmite News.ro. Decizia vine după ce cu o zi înainte, patronul Tesla îşi întrebase abona- ţii de pe platforma sa socială X dacă doresc să iasă din „sistemul bipar- tid” american şi ar vrea ca el să-şi creeze propriul partid politic. „Cu 2 la 1, doriţi un nou partid politic şi îl veţi avea”, a scris el sâmbătă pe X. „Astăzi, se formea- ză Partidul America pen- tru a vă reda libertatea”, a adăugat el. Sondajul pe X a fost lansat vineri, chiar de Ziua Independenţei. 65,4 la sută dintre utilizatori au răspuns pozitiv la întrebarea lui Elon Musk în legătură cu crearea unui nou partid. Elon Musk, care este născut în Africa de Sud, nu poate candida la preşe- dinţia SUA. După ce în trecut a fost democrat, la alegerile prezidenţiale din 2024 a schimbat tabăra politică şi l-a susţinut puternic pe Donald Trump, devenin- du-i unul dintre cei mai fideli aliaţi. Relaţiile s-au răcit şi au avut schimburi publice de replici odată cu noua lege bugetară a lui Trump, pe care Musk a criticat-o puternic. Legea a fost promulgată vineri de preşedinte. La începutul săptămâ- nii trecute, Trump a ame- nințat că va tăia miliarde- le de dolari în subvenții primite de companiile lui Musk de la guvernul federal. Musk a declarat ante- rior că va înființa un nou partid politic și că va investi bani pentru a-i înlătura pe parlamentarii care au susținut proiectul de lege. Republicanii se tem că această ceartă repetată dintre Musk și Trump le- ar putea afecta șansele de a-și păstra majoritatea în alegerile parlamentare din 2026, relatează Reu- ters. Tesla primeşte lovitura de graţie în SUA Musk vrea să le ofere americanilor o a treia cale Trump începe să vadă că Putin îl duce cu vorba După ce jumătate de an a evitat să vorbească despre această posibilitate, preşedintele SUA ia pentru prima dacă în calcul sancţiuni la adresa Rusiei. Donald Trump: „Putin vrea să meargă până la capăt, să continue să ucidă oameni, ceea nu este bine”

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=