Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 7 IULIE 2025 8 LOCAL U n bărbat din comuna Lunca s-a ales, în noaptea de joi spre vineri, cu o amen- dă de 2.000 de lei, după ce a apelat în mod nejustifi- cat numărul unic de urge- nță 112 și a solicitat inter- venția autorităților pentru o situație inexistentă. În jurul orei 03.00, acesta a sunat la 112 susținând că în locuința sa se află doi șerpi și a cerut ajutor pentru îndepărtarea acestora. În baza sesizării, un echipaj de jandarmi s-a deplasat de urgență la adresa indicată, parcur- gând peste 50 de kilo- metri pentru a ajunge la fața locului. Ajunși la des- tinație, jandarmii au con- statat că întreaga poveste fusese născocită, iar pre- supusa amenințare cu șer- pii nu era altceva decât o halucinație a bărbatului, aflat sub influența alcoo- lului. „Reamintim cetățeni- lor că Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 este destinat strict situațiilor reale, în care viața, siguranța sau bunurile unei persoane sunt puse în pericol. Ape- larea abuzivă sau alerta- rea falsă a agențiilor spe- cializate de intervenție reprezintă contravenții și se sancționează conform legii” , au transmis repre- zentanții Inspectoratului de jandarmi Județean Botoșani. Conform reglementări- lor în vigoare, alertarea falsă prin 112 se pedepse- ște cu amenzi între 2.000 și 4.000 de lei. În cazul apelurilor abuzive, amen- da variază între 1.000 și 2.000 de lei, iar repetarea faptei într-un interval de 12 luni poate atrage san- cțiuni de până la 4.000 de lei. Apelarea numărului unic 112 trebuie făcută exclusiv în cazuri reale de urgență - accidente, incendii, agresiuni, boli grave sau alte situații care impun o intervenție ime- diată. Autoritățile reco- mandă ca apelanții să fie calmi, să ofere detalii clare despre incident și să urmeze cu atenție indica- țiile operatorului. Un simplu apel în glumă sau făcut sub influența alcoolului poate irosi resurse importante și poate întârzia intervenții vitale în cazuri reale. Un autoturism semna- lat ca fiind căutat pentru confiscare de autoritățile din Italia a fost descope- rit de polițiștii de frontie- ră în punctul de trecere Racovăț, județul Botoșani. Descoperirea a avut loc în dimineața zilei de 3 iulie, în jurul orei 5, când un bărbat în vârstă de 39 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucrai- neană, s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina pentru a efectua formali- tățile de trecere a frontie- rei. În urma verificărilor de rutină, polițiștii de frontieră au avut suspi- ciuni legate de situația juridică a vehiculului. Investigațiile suplimen- tare au confirmat că mașina figurează în baze- le de date internaționale ca „bun căutat pentru confiscare”, notificarea fiind introdusă de autori- tățile din Italia. În fața celor constata- te, conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul de la o firmă pentru suma de 3.000 de euro, fără a avea cunoștință despre faptul că acesta ar fi căutat de autorități. Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infra- cțiunii de tăinuire. Auto- turismul, evaluat la peste 3.000 de euro, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Polițiștii rutieri au des- fășurat vineri, 4 iulie 2025, o amplă acțiune de control pentru a verifica legalitatea transportului rutier de marfă. În cadrul operațiunii, echipajele de poliție au verificat peste 30 de șoferi de vehicule de marfă, controlând docu- mentele de transport, sta- rea tehnică a autovehicu- lelor, precum și respecta- rea normelor privind tim- pii de conducere, pauză și odihnă. Un caz notabil a fost cel al unui bărbat de 33 de ani, din județul Ialo- mița, surprins în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DJ208C. Verificările au scos la iveală mai multe nere- guli, printre care lipsa cardului de tahograf - esențial pentru înregistra- rea timpilor de conducere și repaus - dar și depăși- rea duratei maxime legale de condus continuu. Pentru aceste abateri, șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 7.500 de lei. Totodată, polițiștii au dis- pus imobilizarea vehicu- lului pentru o perioadă de nouă ore, astfel încât să fie respectată perioada obligatorie de odihnă. În total, au fost aplica- te 11 sancțiuni contrave- nționale, însumând peste 14.000 de lei. „Respectarea legisla- ției în domeniul transpor- tului de marfă nu este doar o obligație legală, ci și o condiție esențială pentru siguranța rutieră. Conducătorii auto care nu respectă timpii de odihnă pot deveni un real pericol în trafic, din cauza oboselii acumulate și a diminuării capacității de reacție”, au transmis reprezentanții Poliției Rutiere. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Un tânăr a fost la un pas de tragedie după ce a fost victima unui grav accident la muncile câmpului. Inci- dentul șocant a avut loc sâmbătă seară pe un teren agricol din comuna Dân- geni. În vârstă de 31 de ani, acesta lucra cu o balotieră și, în urma unei mișcări neatente, piciorul său drept a fost prins în utila- jul agricol aflat în funcțiu- ne. Potrivit martorilor, băr- batul încerca să desfunde un compartiment al balo- tierei, fără a opri complet mecanismul. Într-o fra- cțiune de secundă, picio- rul i-a fost prins între ele- mentele mobile ale utila- jului. Ceilalți oameni aflați pe câmp au reacționat prompt: au oprit imediat mașinăria și i-au sărit în ajutor. Au reușit să-l elibe- reze înainte ca întreg cor- pul să-i fie tras în meca- nism. A fost apelat de urgență serviciul 112, iar la fața locului au ajuns două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, dintre care unul cu medic. Victima a fost găsită conștientă, dar cu un traumatism sever la nivelul membrului infe- rior drept, provocat prin strivire. „Pacientul a fost stabilizat la fața locului, ulterior fiind transportat la Urgențe pentru investi- gații suplimentare și trata- ment de specialitate. Din fericire, starea sa este sta- bilă” , au declarat cadrele medicale. Medicii atrag atenţia asupra pericolelor majore la care se expun zilnic agricultorii care lucrează cu utilaje grele. Adesea fără a respecta vreo normă de siguranță, aceştia sufe- ră accidente grave. În acest caz, doar reacția rapidă a celor prezenți a făcut diferența între o accidentare gravă și o tra- gedie. Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au ajuns la faţa locului şi au deschis o anchetă. -Tudor CHIRIAC Accident cumplit la muncile câmpului Şofer de camion taxat cu 7.500 de lei Bărbatul amendat dras- tic nu avea cardul în apara- tul care măsoară timpii de condus Maşină căutată de italieni şi găsită la Racovăţ Maşina era dată în urmărire internaţională pen- tru confiscare Jandarmi puşi pe drumuri să caute şerpi imaginari Un bărbat care de beat ce era a sunat la 112 pentru că vedea şerpi prin casă s-a trezit amendat de jandarmi. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Cel care i-a pus pe jandarmi pe drumuri a primit amenda minimă, de 2.000 de lei, dar a fost avertizat că o eventuală recidivă îl va costa mai mult
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=