Monitorul de Botosani
O clădire emblema- tică din munici- piul Botoșani, cla- sificată drept monument istoric, se degradează de ani de zile, în ciuda pote- nțialului pe care îl are. Este vorba despre fosta Școală Nr. 3, situată la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Ion Pillat, care a fost ani la rând uni- tate de învățământ, dar care astăzi zace în paragi- nă. Situația a fost adusă din nou în atenție în cea mai recentă ședință oficială a Consiliului Local, unde consilierul PNL Andrei Amos a solicitat interve- nții urgente măcar pentru curățarea perimetrului. „Dacă nu se va inter- veni cât mai repede pentru toaletare, nu vom mai vedea cele două clădiri. Copaci crescuți la întâm- plare, bălării, tufe, buru- ieni. Este păcat ca aceas- tă școală care pe care pri- măria o are să nu fie pusă în evidență și să nu fie folosită de către botoșă- neni. După o toaletare a terenului se poate da spre folosință gratuită către asociațiile non-profit. De exemplu, Asociația Copii- lor și Tinerilor cu Sindrom Down sau Asociația Tine- rilor cu Autism. Aceste organizații ar putea plăti utilitățile și ar beneficia de un spațiu de care au mare nevoie” , a transmis consilierul PNL Andrei Amos. „Se scrie proiectul pentru o finan are pe GAL” În replică, primarul Cosmin Andrei susține că este în căutare de fonduri pentru reabilitarea clădirii. „Școala nr. 3 este în paragină dintotdeauna și văzând aceste aspect am sugerat includerea acestui obiectiv pentru a fi reabi- litat cu o finanțare euro- peană și se scrie în acest moment proiectul pentru o finanțare pe GAL. O să depunem un proiect pen- tru activități extrașcolare pentru copiii noștri, un fel de palat al copiilor, dar în subordinea municipiului Botoșani. Depunem docu- mentația pentru reabilita- rea clădirii (...) și sunt într-un dialog cu colegii de la Management proiec- te pentru amenajarea spa- țiilor verzi, de asemenea, printr-o finanțare pe GAL, tot în perimetrul Școlii nr. 3” , a declarat primarul Cosmin Andrei. Andrei Amos a insistat pe curățarea perimetrului de vegetația necontrolată, însă primarul susține că „am mai toaletat, am mai tăiat. Avem probleme cu avizele de la Mediu, dar mai toaletăm dacă este cazul”. Școală de peste 130 de ani Potrivit arhitectului Eugenia Greceanu, con- strucţia a fost realizată în jurul anului 1890, în stil eclectic clasicizant cu nuanţe de baroc, purtând denumirea de Şcoala de băieţi Nr.3. Directori ai şcolii au fost importanţi oameni de cultură, preoţi sau diaconi. Şcoala a început să funcţioneze cu un număr de 41 de elevi, înscrişi în clasa I. Petru Tarnasiade a fost mulţi ani „institutorele” superior (director) al şcolii şi a funcţionat pentru înce- put singur. Pentru că loca- lul cuprindea numai două săli, şcoala a avut numai 2 clase până când s-a mutat în casa Dimitrie Buda- chievici. Izbucnirea Primului Război Mondial a adus multe dificultăţi şcolii botoşănene. Învăţătorii au fost mobilizaţi şi trimişi pe front, rămânând la catedră învăţătorii şi învă- ţătoarele în vârstă. Anii şcolari au funcţionat cu întrerupere şi materia a rămas neterminată. În tim- pul acestui război, şcoala a fost transformată în spi- tal. Documentele vremii, de după cele două războa- ie, dovedesc creşterea numărului de elevi, din dorinţa părinţilor ca vlăs- tarele lor să fie ştiutoare de carte şi să înveţe o meserie. Închisă din lipsă de elevi Al doilea corp al şcolii a fost construit prin fon- duri alocate de Banca Mondială şi are un aspect deosebit cu finisaje inte- rioare şi exterioare moder- ne, 7 săli de clasă şi un laborator, curte interioară, cabinete, cancelarie, holuri. Lucrările au fost demarate în toamna anului 2006 şi cursurile în noul local au început în toamna anului 2008. În 2015, școala a fost închisă, iar cei aproape 100 de elevi care învățau în patru clase au fost transferați la Școa- la nr. 2. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani ca urmare a scăderii numărului de elevi. MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 8 MAI 2025 7 LOCAL Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 26 septembrie (ziua trecerii sale la cele veșnice) și pe 8 mai (pomenirea minunii ce se petrece la mormântul său). Sfântul Ioan a fost fiul lui Zevedei și al Salomeei, de meserie pescar și originar din Betsaida. Și a fost cel mai tânăr dintre cei Doisprezece Apostoli. Ioan a fost unul din Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus. În Evan- ghelia sa, el se numește “ucenicul pe care îl iubea Iisus” (Ioan, 21, 20). La Cina cea de Taină el s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a împăr- tășit din Tainele lui Hristos. Este uce- nicul căruia Domnul, când era răstig- nit pe Cruce, i-a încredințat pe Preacu- rata Sa Maică. După Învierea lui Iisus, Ioan a fost primul apostol care a cer- cetat mormântul gol. După moartea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes, în Asia, propovăduind credința lui Iisus. Din porunca lui Domițian împăratul (81-96), “Apostolul dragostei” a fost surghiunit în insula Patmos și acolo a viețuit multă vreme. Tot acolo a scris și Evanghelia sa, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei. Tradiția Bisericii amintește că Sfân- tul Apostol Ioan era în vârstă de peste o sută de ani când a luat cu sine șapte ucenici și ieșind din cetatea Efesului le-a poruncit acestora să sape o groapă în formă de cruce. Apoi Sfântul Apos- tol s-a întins în acea groapă în formă de cruce și a poruncit să fie acoperit cu pământ. După o vreme, când credin- cioșii au deschis mormântul Sfântului Ioan, ei nu au mai găsit acolo trupul lui. În ziua de 8 mai a fiecărui an, din acest mormânt se ridica o pulbere pe care locuitorii de acolo o numesc mana, ce vindecă pe cei bolnavi. Preot Olivian SANDU Sărbătoarea zilei Bani europeni căutaţi pentru salvarea unui monument Clădirea fostei Școli Nr. 3 din Botoşani, care este monument istoric, se află în paragină şi are nevoie de reabilitare. -Georgiana ŞARAMET
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=