Monitorul de Botosani
Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin sur- prinzător, în condițiile în care situația în care a ajuns România este cauza- tă mai ales de lipsa de preocupare pentru acest domeniu vital, dar neglijat cu o inconștiență de-a dreptul criminală. Nu mă așteptam la o nouă repriză de „România educată”, dar nici chiar în halul ăsta. Băieții veseli de la butoane au ajuns la concluzia că bugetul se poate redresa mai ales prin tăieri drastice de la Educație. Nu doar că Educația nu a primit nici anul aces- ta procentul legal din PIB, dar nici nu va primi și din ce i s-a dat i se va lua. Cum anume, e cam greu de spus, deoa- rece rețeaua școlară și vacantarea posturilor s-a făcut deja pe „legea veche” - să-i spunem așa. Ori din toamnă se pune problema creșterii normelor didactice de predare și a numărului de elevi la clasă. Încetul cu încetul, ajun- gem la treizeci și șase, poate chiar patruzeci de elevi în clasă, cum era pe vremea lui Ceaușescu. Se vorbește de comasări de școli la sate, dar nu și despre microbuzele care să faciliteze deplasarea elevilor. Pe drumurile patriei încă mai sunt de văzut microbuze achiziționate pe vremea guvernării Tăriceanu, ceea ce nu e în regulă deloc, deoa- rece din cele mai multe curg tablele la modul cel mai pro- priu, deci ioc mijloace de transport. Dacă analizăm lucru- rile lucid, vedem că achiziția unui microbuz, mentenanța, combustibilul și restul consumabilelor la care se adaugă salariul șoferului (presupunând că se găsesc șoferi profe- sioniști dispuși să presteze pentru salariul pe care-l poate ministerul oferi) costă mai mult decât menținerea unei școli primare cu clase simultane din vreun cătun uitat de lume. Și nu e firesc ca un microbuz să asigure transportul copiilor din șapte sate; nu e uman să trezești copiii de clasă pregătitoare la cinci dimineața pentru că la șase vine microbuzul. Dacă statul nu poate asigura condiții decente de transport - adică elevul să plece de acasă cel mai devreme la șapte jumătate și să revină cel mai târziu la ora doisprezece jumătate - comasarea nu se prea justifi- că. Știu mulți elevi care pleacă de acasă de la ora șase și ceva și revin pe la șaisprezece. E nevoie de tăieri, desigur, dar ar fi mai bine să se înceapă cu risipa numită „Laptele și cornul” și ce se mai poate. Prea mulți elevi se bulgăresc efectiv cu cornurile plătite de stat, iar în multe cazuri calitatea laptelui lasă de dorit, așa că ajunge la coșul de gunoi. Masa caldă, care în multe situații s-a transformat în altceva, consumă resur- se importante, deși foarte mulți copii aruncă efectiv mân- carea. Laptele, cornul și masa caldă alocate unui elev, adunate la un loc, însumează lunar mai bine de o bursă din aia pe care ministerul vrea să o taie. Există, desigur, copii care fac parte din familii vulnerabile, dar avem ser- vicii sociale care ne costă, doar că asta nu se prea vede. Ajutați familiile respective, nu risipiți banii prin astfel de programe. Prin urmare, este de unde tăia, dar se merge pe varian- ta mai comodă. Sindicatele din Educație au dovedit de-a lungul timpului o obediență de-a dreptul criminală și i-au tot vândut pe profesori. Să ne amintim doar că ultima grevă a fost închisă de sindicate, nu de dascăli. Foarte probabil, acele concedii fără plată de o săptămână pe lună îi vizează pe profesori, iar pentru asta cadrele didac- tice trebuie să mulțumească mai ales celor care le „apără” interesele. Și poate că e cazul să observe că ministerul nu este doar al Educației, este și al Cercetării. Iar de la Cercetare nu se prea taie pentru că - nu-i așa? - avem nevoie de Cercetare. Avem nevoie ce Institutul de Cercetare a Istoriei Levantului, că doar n-o trăi Emil Constatinescu doar din pensie. Și de Institutul Revoluției Române, că Iliescu a spus că vrea să moară sărac, dar doar a spus. Depozite de pile și sinecuriști care, iată, vor fi protejate, deși majoritatea institutelor nu produc decât fluturași pentru salariu. În timp ce ministerul irosește bani pe sinecuri și pile de partid, adevărații beneficiari - elevii și profesorii - sunt lăsați să se descurce singuri în colapsul sistemului. Până când vom înțelege că investiția în Educa- ție nu e un lux, ci o necesitate vitală, România va rămâne prinsă în cercul vicios al subdezvoltării și ignoranței. Tableta zilei Un sacrificiu inutil și periculos Ciprian MITOCEANU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 8 IULIE 2025 2 LOCAL A dministrația Na- țională de Meteo- rologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă de ieri, de la ora 10.00, până mâine la aceeași oră. În acest interval, temperatu- rile maxime vor urca până la 36 - 38° C. Spe- cialiștii atrag atenția că indicele temperatură- umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce amplifică disconfortul termic resimțit de popula- ție. Totodată, a fost emis și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică, care a fost valabil ieri, între orele 13.00 - 21.00. Au fost anunţate vijelii puternice, cu viteze ale vântului de 70-90 km/h, grindină de medii şi mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. Pentru a face față în siguranță valului de căl- dură, ISU Botoșani reco- mandă respectarea urmă- toarelor măsuri de prote- cție - deplasați-vă doar în primele ore ale dimineții sau seara, preferabil prin zone umbrite, alternând mersul cu pauze de repaus.; - evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens, în special între orele 11:00 și 18:00; - purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoa- re, pălării şi ochelari de soare; - mâncați cât mai multe fructe și legume și evitați alimentele bogate în grăsimi; - consumați zilnic 1,5 - 2 litri de lichide, prefera- bil apă, ceaiuri ușoare sau sucuri naturale, la tempe- ratura camerei; - evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr; - mențineți legătura cu persoanele vârstnice din familie: verificați starea lor de sănătate și oferiți- le ajutor, dacă este nevo- ie; - nu lăsaţi copiii / ani- malele de companie sin- guri/singure în autoturis- me; - creați un mediu răco- ros în locuință, pentru a nu suprasolicita organis- mul. Intervenție promptă în plină stradă, ieri după- amiază, în municipiul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 70 de ani s-a prăbușit din picioare pe trotuar, în zona străzii Sucevei. Aparent doborât de temperaturile ridicate și de o posibilă afecțiune medicală, acesta a început să fie dezorientat. Din fericire, un asistent medi- cal din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, aflat în timpul liber, a intervenit imediat și i-a acordat pri- mul ajutor bărbatului căzut în stradă. Martorii spun că bărba- tul s-a dezechilibrat brusc și a căzut pe caldarâm, fără să mai poată reacțio- na. Incidentul a atras ate- nția trecătorilor, iar unul dintre aceștia, recunoscut ulterior ca fiind asistent medical, a reacționat ime- diat cu profesionalism. Asistentul a verificat fun- cțiile vitale și a menținut pacientul stabil, solicitând ajutorul colegilor. După câteva minute, un echipaj al Ambulanței Botoșani a ajuns la fața locului, preluând pacien- tul pentru transport la Unitatea de Primiri Urge- nțe. „Este vorba despre un bărbat care a acuzat o stare de rău generală. A fost găsit conștient, cooperant, dar cu tensiu- ne oscilantă. A fost stabi- lizat la fața locului. Ulte- rior a fost transportat de colegi pentru evaluare medicală suplimentară”, a precizat asistent princi- pal Tiberiu Roman, din cadrul SJA Botoșani. Medicii atrag atenția că persoanele în vârstă sau cu afecțiuni cronice sunt cele mai expuse riscului de insolație sau lipotimii. -Tudor CHIRIAC Intervenţie salvatoare cu un asistent aflat în timpul liber Subprefectul județului Botoșani, Gabriel Gălan, a convocat ieri o ședință extraordinară a Comitetu- lui Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a analizat situația actuală și s-au stabilit măsuri suplimentare pentru perioada următoare. „Am evaluat acțiunile implementate până în acest moment și am decis intensificarea pregătirii pentru a face față valului de căldură și fenomenelor hidro- meteorologice periculoase” , a menționat subpre- fectul Galan. Pentru protejarea populației expuse riscurilor asociate temperaturilor extreme, în toate localitățile județului vor fi operaționalizate puncte de prim aju- tor și hidratare. Acestea vor funcționa în incinta unităților medicale, instituțiilor de învățământ, pri- măriilor și căminelor culturale. Totodată, spitalele din județ au fost notificate să amenajeze spații spe- ciale, dotate cu aer condiționat, dozatoare de apă, echipamente medicale și mobilier adecvat pentru odihnă, destinate persoanelor afectate de caniculă. În cazul producerii unor situații de urgență, cetățenii pot consulta portalul fiipregatit.ro sau apli- cația DSU, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, pentru informații esențiale și instru- cțiuni. -Sebastian GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Mobilizare la nivel judeţean Avertizări meteo de caniculă şi vijelii Valul de arşiţă care se manifestă în cea mai mare parte a ţării este dublat la Botoşani de o alertă de vreme instabilă. -Tudor CHIRIAC De la temperaturi de până la 38°C am putea trece la furtuni cu descărcări electrice și averse torenţiale
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=