Monitorul de Botoşani
P SD condiționează participarea la ședi- nțele coaliției de guvernare de adoptarea unui „pachet pentru eli- minarea privilegiilor”, a declarat ieri liderul interi- mar al partidului, la fina- lul unei reuniuni a birou- lui politic național. Prin- tre aceste privilegii, Grin- deanu a enumerat elimi- narea pensiilor speciale, reducerea de agenții, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație și a indem- nizației acestora. De asemenea, Grin- deanu a precizat că PSD solicită „întâlniri cu ministerul de Finanțe pentru a vedea o execuție la zi a bugetului de stat”, pentru a discuta despre rectificarea bugetară și continuarea investițiilor „mari și mici” și o serie de „măsuri care ar trebui regândite pe zona de Edu- cație”. După rezolvarea aces- tor aspecte PSD crede că ar trebui să se treacă la „etapa trei – pachetul pri- vind măsurile pe sănătate, administrație, măsuri fis- cale. „Astea sunt condițiile pe care PSD le are azi, adoptate unanim de cole- gii mei la propunerea mea. Așteptăm cât mai rapid să fie adoptat pachetul de eliminare a privilegiilor” , a spus el. Nu părăseşte coaliţi a Întrebat dacă PSD va ieși de la guvernare dacă nu se asigură fonduri pen- tru programul Saligny, Grindeanu a răspuns: „Anghel Saligny trebuie să continue. E despre români, despre comuni- tăți, apă, canalizare în toate localitățile din România”. „Dacă vorbim de un pachet de eliminare a pri- vilegiilor, mâine poate fi adoptat prin asumarea răspunderii. Asta e linia pe care o adoptă PSD azi. Voi transmite pre- mierului ceea ce PSD a hotărât azi în unanimita- te” , a continuat președin- tele interimar al partidu- lui. În ceea ce privește modificările propuse pen- tru retragerea fondurilor de la Pilonul II de pensii, Sorin Grindeanu a preci- zat că legea în forma actuală nu e susținută de PSD”. Supărări şi de la funeralii Biroul permanent al PSD s-a reunit ieri pentru a discuta situația creată în coaliție, pe motiv că USR s-a opus organizării de funeralii de stat pentru Ion Iliescu, a anunțat, pe Facebook, Sorin Grindea- nu, la sfârșitul săptămânii trecute. „Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pen- tru ziua de luni, în vede- rea analizării situației create în interiorul Coali- ției de guvernare ca urmare a poziționării unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu” , a spus Grin- deanu. După anunțul USR că nu participă la funeraliile lui Ion Iliescu, PSD a refuzat să mai participe la ședința coaliției, iar G4Media a scris că moti- vul real este refuzul baro- nilor pesediști de a ceda 6 posturi de prefecți și sub- prefecți, împărțirea a 60 de agenții guvernamenta- le și stabilirea datei alege- rilor pentru Primăria București. Potrivit unor surse multiple din coali- ție, la ședința de miercuri ar fi trebuit tranșată împă- rțirea posturilor în admi- nistrația locală, precum și celelalte funcții din age- nții. Conform protocolului coaliției, USR ar fi trebuit să primească 20 la sută din aceste posturi, iar miercuri, 6 august, ar fi trebuit tranșată problema prefecților și subprefecți- lor. Din cele 40 de județe, USR ar fi trebui să-i revi- nă opt posturi de prefecți cu funcțiile de subprefect aferente. Din aceste opt posturi, 6 ar trebui cedate de PSD și 2 de PNL. Cei care s-au opus vehement ar fi fost baro- nii PSD, care refuză să aibă un reprezentant use- rist din partea guvernului în județele conduse de ei. Nici liberalii n-ar fi acceptat ușor împărțirea funcțiilor, dar ar fi găsit în cele din urmă soluții pentru a da satisfacție celor de la USR, mai ales că partidul condus de Dominic Fritz și-a anu- nțat disponibilitatea de a discuta eventuale schim- buri de funcții. MONITORUL de BOTOŞANI MARȚI, 12 AUGUST 2025 7 NAŢIONAL Senatorul Titus Cor- lățean a anunțat la Digi24, că a decis să can- dideze la șefia PSD, unde îl va avea drept adversar pe Sorin Grindeanu, „într-un moment deloc simplu pentru Partidul Social Democrat, care a ales să meargă către intrarea la guvernare într- o măsură deloc consoli- dată”. Despre tensiunile din Coaliție, politicianul a subliniat că a subliniat în repetate rânduri că, într-o astfel de colabora- re politică, „elementul important este respectul reciproc, iar acesta trebu- ie să se manifeste în pri- mul rând față de PSD - care este totuși partidul numărul unu în Parla- ment - dar care a părut ca fiind un factor marginal, cu decizii care s-au luat peste noi”. Titus Corlățean a comentat, pentru Digi24, decizia de a candida la conducerea Partidului Social Democrat, mai ales în contextul tensio- nat politic traversat ală- turi de partenerii de Coa- liție: „Am fost printre pri- mii care au ridicat subiectul încă din urmă cu câteva săptămâni: am avertizat că, într-o coali- ţie de guvernare, un ele- ment timp este respectul reciproc, iar respectul trebui să se manifeste în primul rând față de PSD. Partidul a mers spre intrarea la guvernare, dar într-o măsura deloc consolidată, iar acest lucru s-a văzut - PSD a apărut ca fiind un factor marginal, cu decizii care s-au luat peste noi, care au lezat anumite catego- rii sociale ce au rezonat cu partidul”. Despre pachetul de măsuri de austeritate, Titus Corlățean a punctat că, încă de la începutul negocierilor, s-a arătat contra majorării TVA, despre care a avertizat că nu „este o soluție”. Au fost chestiuni de incon- secvență în negocieri. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că este benefică concurenţa în cadrul for- maţiunii. Grindeanu con- sideră însă că lupta inter- nă nu trebuie să ducă la „slăbirea” PSD. Sorin Grindeanu are contracandidat la şefia PSD Senatorul Titus Cor- lățean va candida pentru şefia PSD PSD pune condiţii pentru a mai participa la şedinţele guvernului Grindeanu cere eliminarea pensiilor speciale, reducerea de agenţii, reducerea consiliilor de administraţie, umflate însă în vremea guvernărilor PSD Social democraţii pozează în supăraţi şi pun condiţii pentru a menţine funcţionarea coaliţiei de guvernare.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=