Monitorul de Botosani

I ntervenție de amploa- re a polițiștilor de frontieră botoșăneni, care au reușit să înlăture din apele râului Prut și ale iazului Negreni peste 2 kilometri de plase de pes- cuit interzise de lege. Acțiunea este parte a unei campanii mai largi de combatere a bracona- jului piscicol, în colabo- rare cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Botoșani. La finalul săptămânii trecute, autoritățile au desfășurat misiuni inten- se pentru a proteja biodi- versitatea acvatică din județ. Pe parcursul aces- tor verificări, polițiștii de frontieră au descoperit, pe luciul de apă al Prutu- lui și al iazului Negreni, aproximativ 2100 de metri de plase de pescuit de tip monofilament - unelte interzise prin lege din cauza impactului dis- tructiv asupra faunei acvatice. Cei din echipaje au îndepărtat plasele de pes- cuit din apă, iar acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În plus, peștii prinși în ele au fost redați mediului natural acvatic. Aceste tipuri de plase, greu de detectat din cauza materialului transparent, sunt extrem de periculoa- se pentru pești, în special în perioada de prohibiție, când speciile se află în sezonul de reproducere. Tocmai de aceea, utiliza- rea, deținerea sau comer- cializarea lor reprezintă infracțiuni. În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cer- cetări pentru „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție, precum și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de repro- ducere naturală și deține- rea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofila- ment”. MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 13 MAI 2025 4 LOCAL Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor. Poza de la pagina 4 Plase kilometrice confiscate de la braconieri Plasele ilegale de pescuit au fost ridicate, iar peștii prinși în ele au fost redaţi mediului natural acvatic În perioada 20-24 mai 2025, cea mai mare uni- tate medicală din estul țării, Spitalul Județean de Urgență „Mavro- mati” Botoșani, va orga- niza prima ediție a „Zilelor Spitalului”. Evenimentul marchează debutul unei inițiative medicale de anvergură, desfășurată sub titulatu- ra științifică „Abordarea terapeutică interdiscipli- nară în era inteligenței artificiale”. Peste 400 de specia- liști din domeniul medi- cal - medici din nume- roase specialități, fizio- terapeuți, psihologi, audiologi și asistenți medicali din întreaga țară - sunt așteptați să participe la lucrările conferinței. Programul științific de excepție va putea fi accesat atât fizic, la fața locului, cât și online, iar participanții vor benefi- cia de credite EMC (Educație Medicală Continuă). Printre lectorii de prestigiu care vor susți- ne prezentări se numără: -Prof. Dr. Anca Tri- fan, Prof. Dr. Camelia Cojocariu, Prof. Dr. Ana-Maria Sîngeap, Prof. Dr. Cătălin Sfarti (Institutul de Gastroen- terologie și Hepatologie Iași), -Prof. Dr. Romeo Dobrin, Dr. Ovidiu Ale- xinschi (Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași), -Prof. Dr. Ingrith Miron, Prof. Dr. Laura Trandafir, Prof. Dr. Cristina Gavrilovici, Prof. Dr. Alina Luca, Prof. Dr. Valeriu Lupu, Conf. Dr. Magdalena Starcea, Conf. Dr. Ilea- na Katerina Ioniuc, Conf. Dr. Solange Tamara Roșu, Șef Lucrări Maria Adriana Mocanu, Șef Lucrări Dr. Otilia Frăsinariu, Dr. Ioana Grigore, Dr. Camelia Ivănescu (Spi- talul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” Iași), -Prof. Dr. Dana Tur- liuc (Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași), -Șef lucrări Dr. Hora- țiu Stan (Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca), -Prof. Dr. Ovidiu Alexa, Prof. Dr. Irina Iuliana Costache-Ena- che, Dr. Daniela Crişu (Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași). -Președintele de onoare al manifestării este Prof. Univ. Dr. Vio- rel Scripcariu, rectorul Universității de Medici- nă și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. -Tudor CHIRIAC Sute de medici aşteptaţi la Zilele Spitalului Judeţean Controalele derulate în perioada prohibiţiei pentru a descuraja acţiunile braconierilor au rezultate semnificative. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro După aproape un dece- niu de la demararea lucră- rilor, proiectul locuințelor sociale din cartierul ANL Cișmea este pe punctul de a fi finalizat. Totuși, pentru încheierea completă a investiției și darea în folo- sință a celor 72 de aparta- mente mai este necesară o sumă de aproximativ 850.000 de lei. Necesitatea acestor fon- duri suplimentare a rezul- tat în urma actualizării indicatorilor tehnico-eco- nomici, document aprobat în ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii aprilie. Alocarea fon- durilor necesare urmează să fie făcută de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Din documen- taţie reiese că valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 16,54 milioa- ne lei de lei, din care con- strucţii plus montaj 15,05 milioane lei. Potrivit raportului de specialitate, alocarea suplimentară va permite încheierea tuturor etapelor necesare pentru darea în folosință a imobilelor. Blocurile vor fi repartiza- te, în special, beneficiari- lor din zona Centrului Istoric care nu au amenzi sau datorii. Contractul pentru reali- zarea acelor blocuri, inclu- zând 50 de apartamente cu două camere şi 22 de gar- soniere, a fost semnat în martie 2016 cu firma Vic- tor Construct, valoarea investiţiei fiind de 5,897 milioane lei, plus TVA. Obligaţia municipalităţii este de a asigura fonduri pentru reacordarea blocu- rilor la reţelele de utiltăţi. În decembrie 2018, constructorul a renunțat la contract, invocând crește- rea prețurilor la materiale și manoperă, precum și acordarea întârziată a sumelor de către Ministe- rul Dezvoltării. În acel moment, lucrările ajunse- seră la un stadiu de aproxi- mativ 53%. După blocajul apărut, în 2022 a fost încheiat un nou contract cu SC Inside Con- struction SRL pentru con- tinuarea execuției, iar în prezent lucrările au fost executate în proporție de 98%. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.r Încă un pas pentru locuinţele ANL de la Coşmea

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=