Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 13 MAI 2025 6 ÎNVĂŢĂMÂNT Grădinița „Floare de colț” din Botoșani s-a transformat vineri într-o sală de lecții... altfel! Pompierii botoșăneni au venit în vizită pentru a le arăta celor peste 80 de copii cum să reacționeze în situații de urgență, în cadrul programului națio- nal „Săptămâna Verde”. Intervenția nu a fost una reală, ci o demonstra- ție practică de educație preventivă. Salvatorii au vorbit pe înțelesul celor mici despre ce trebuie să facă în caz de incendiu sau cutremur și le-au ofe- rit sfaturi valoroase. „Să anunțe evenimen- tul primului adult pe care îl întâlnesc și să își păs- treze calmul” , au fost îndemnați copiii în cazul unui incendiu. De aseme- nea, li s-a explicat că tre- buie „să părăsească clă- direa sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic” și „să nu se întoarcă spre locurile în care se manifestă incen- diul ca să își ia lucrurile personale sau obiectele de valoare”. În cazul unui cutremur, sfatul principal a fost clar - „Să se adăpostească sub bănci și să stea departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiecte care i-ar putea răni”. Pompierii le-au pre- zentat copiilor și echipa- mentele cu care intervin – de la costume de protecție până la accesoriile spe- ciale. Curiozitatea celor mici a fost pe măsură: au pus întrebări, au atins echipamentele și au aflat ce înseamnă, cu adevărat, meseria de salvator. -S. GHEORGHIU În aceste zile, elita matematicii din România s-a reunit la Botoşani, cu prilejul celei de-a XXIII-a ediţii a Concursului Inter- judeţean de Matematică „Dimitrie Pompeiu”. La Concursul „Dimitrie Pompeiu”, destinat elevi- lor din clasele III-XI, au participat peste 450 de elevi din întreaga ţară. Proba de concurs s-a des- fășurat sâmbătă, 10 mai, la Școala 17 din Botoșani, iar duminică, 11 mai, a avut loc festivitatea de premiere, în Aula Magna a Colegiului Național „A. T. Laurian”. „De fiecare dată observăm o participare numeroasă” La festivitatea de pre- miere au fost prezenți pro- fesorul universitar doctor Radu Gologan, preşedin- tele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Bogdan Suruciuc, inspec- torul școlar general al ISJ Botoșani, Mihalache Sebastian, inspector școlar matematică și Olguța Șchiopu, inspector pentru învățământul primar. „Un concurs care ne face cinste, pe care îl organizăm cu plăcere și de fiecare dată observăm o participare numeroasă. Vă felicit, dragi copii! Sper că vremea de ieri a fost prielnică pentru con- curs, iar vremea de astăzi este prielnică pentru pre- mii, pentru că plouă, și plouă cu premiile voas- tre” , a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general. „Pompeiu a fost un matematician deosebit de respectat și influent” Un moment emoțio- nant a fost evocarea perso- nalității ilustrului matema- tician Dimitrie Pompeiu, cel care dă numele com- petiției. Profesorul Radu Gologan a subliniat valoa- rea științifică excepțională a acestuia. „Cred că e bine să ne amintim din când în când cine a fost Dimitrie Pom- peiu, pentru că este pro- babil matematicianul român cel mai citat în lucrările de specialitate. Dimitrie Pompeiu s-a năs- cut în Broscăuți, județul Botoșani. (...) A introdus niște noțiuni noi în analiza matematică, de numele numele lui se leagă și așa- numita «Problemă Pom- peiu», despre care s-au scris sute de articole știi- nțifice. Pompeiu a fost un matematician deosebit de respectat și influent. Să fiți mândri că participați la un concurs care poartă numele unui astfel de geniu al inteligenței româ- nești” , a spus profesorul universitar doctor Radu Gologan. Rezultatele finale ale concursului pot fi consul- tate pe site-ul oficial ISJ Botoșani. -Georgiana ŞARAMET Î ntre 5 și 10 mai 2025, Timișoara a fost gazda Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofi- zică, competiție de elită dedicată elevilor pasionați de explorarea universului. Printre stelele acestei ediții s-au numărat și nouă elevi botoșăneni, care au repre- zentat cu succes județul și au obținut rezultate remar- cabile, atât la categoria Juniori, cât și la categoria Seniori. Elevii din Botoșani au demonstrat excelență în cunoștințele teoretice și competențele practice în domenii precum astrono- mia, mecanica cerească și astrofizica. Dintre aceștia, șapte s-au întors acasă cu medalii, mențiuni sau pre- mii speciale. „Fiecare medalie este o mărturie a talentului, curiozității și dorinței de cunoaștere a elevilor noștri. Botoșaniul demons- trează, încă o dată, că edu- cația de calitate și susține- rea valorilor duc la excele- nță. Vom continua să fim alături de acești tineri minunați, oferindu-le spri- jinul necesar pentru a-și urma aspirațiile și pentru a străluci, la propriu și la figurat, precum stelele pe care le studiază. Felicitări, dragi elevi și stimați profe- sori!” , a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general. Lecţii la grădiniţă alături de pompieri Sute de elevi la concursul de matematică „Dimitrie Pompeiu” Festivitatea de premie- re a avut loc în Aula Magna a Colegiului Naţio- nal „A. T. Laurian” Premii naţionale câştigate cu astronomia și astrofizica -Iustin Nistor: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani - juniori 1 Mențiune MEC Medalie de Argint, oferită de Societatea de Științe Matematice din Români - Sara Ionescu: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani - juniori 1 Medalie de Bronz, oferită de Societatea de Științe Matematice din România - Amelia Ioana Uleniuc: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani - juniori 1 Medalie de Bronz, oferită de Societatea de Științe Matematice din România - Andreea Elena Cercel: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani - juniori 1 Mențiune de onoare, oferită de Societatea de Științe Matematice din România - Bianca Andra Andrieș: Școala Gimnazială „Grigo- re Antipa” Botoșani - juniori 2, calificată în lotul lărgit Mențiune, MEC Medalia de Argint oferita de Societatea de Științe Matematice din România -Matei Butnaru: Colegiul Național „Mihai Emines- cu” Botoșani - juniori 2, calificat în lotul lărgit Premiul I MEC Medalie de Aur, oferită de Societatea de Științe Mate- matice din România Premiul Special, oferit de Universitatea de Vest din Timișoara pentru rezultate remarcabile obținute la ONAA 2025 - Teodora Gavrileț: Colegiul Național „Mihai Emi- nescu” Botoșani - seniori 2 Mențiune de onoare, oferită de Societatea de Științe Matematice din România Lista premiilor obţinute Rezultatele remarcabile au fost obţinute atât la categoria Juniori, cât și la cate- goria Seniori Elevii botoşăneni au revenit acasă cu medalii, menţiuni sau premii speciale de la Olimpiada Naţională de Astronomie și Astrofizică de la Timişoara. -Georgiana ŞARAMET
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=