Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 15 APRILIE 2025 12 CALEIDOSCOP S uccesul filmului Disney, Paradise – un thriller politic în care un fost președinte este asasinat într-o comunitate pașnică – abordează teme distopice legate de supra- viețuirea apocaliptică și viața într-o lume sigilată. Drama se alătură unei game tot mai largi de seriale și filme care explo- rează idei similare. În drama captivantă Silo de pe Apple TV, civi- lizația a ajuns să trăiască și să lucreze într-o instalație subterană de stocare, ca mijloc de protecție împo- triva pustietății de la suprafață. Thrillerul Leave The World Behind de pe Net- flix, produs de Michelle și Barack Obama, prezintă SUA confruntându-se cu haos și tulburări după un atac cibernetic care parali- zează întreaga infrastruc- tură tehnologică a țării, ducând la scene catastrofa- le cu orașe în flăcări. Tropuri similare apar în Zero Day, cu Robert De Niro în rolul unui fost președinte însărcinat să descopere cine se află în spatele unui atac ciberne- tic care a provocat moartea a mii de oameni. Și apoi avem The End, un musical despre criza climatică, cu Tilda Swin- ton în rol principal, care explorează lumea ciudată a unei familii bogate ce trăiește adânc sub pământ, într-un buncăr luxos, la zeci de ani după ce o catastrofă de mediu a lovit planeta. Dramaturgia distopică este clar la modă în pre- zent, dar filmele și seriale- le TV au reflectat adesea temerile și anxietățile vre- murilor lor. A Clockwork Orange (1971) a portreti- zat conflictul de clasă și violența gratuită a anilor ’70. Serialul TV Threads (1984) a exploatat frica de un atac nuclear. Ghost in the Shell (1995) s-a con- centrat pe identitate într-o lume tot mai obsedată de tehnologie. Iar Children of Men (2006) a ilustrat teroarea sumbră a unei lumi fără copii. Mai recent, The Wal- king Dead (din 2010) s-a concentrat pe ce înseamnă să te agăți de umanitate într-o lume nemiloasă, în timp ce Squid Game (din 2021) este o reflecție dis- topică asupra capitalismu- lui, explorând circumsta- nțele care îi determină pe oameni disperați să parti- cipe la o competiție morta- lă pentru bani. Ne dorim cu adevărat distopia? Cercetarea explorează aspecte culturale ale con- sumului, iar unul dintre punctele de interes este legat de formele de evada- re din realitate, oferite în principal de filme, televi- ziune și jocuri video. O întrebare care apare uneori este dacă ne dorim cu ade- vărat distopia. Ei bine, giganții din streaming ar putea spune că este benefică pentru afaceri. Zero Day s-a menținut în top zece pe Netflix în ultima lună, Apple a reînnoit Silo pen- tru încă două sezoane, iar Disney tocmai a comandat un al doilea sezon din Paradise. Al treilea și ulti- mul sezon din Squid Game va fi difuzat în iunie – sezoanele anterioare au doborât recorduri de des- cărcări și vizionări pe Net- flix. Această tendință a fil- melor și serialelor distopi- ce subliniază apetitul publicului pentru acest tip de conținut, în ciuda tonu- lui și atmosferei sale alar- mant de premonitorii. Paradoxal, acest lucru pare să contrasteze puternic cu ideea că oamenii apelează la jocuri video, filme și maratoane de seriale pen- tru a evada din banalitatea vieții de zi cu zi și din rea- litățile obositoare cu care trebuie să se confrunte. Cultura, ca o formă de evadare pentru a da sens lumii În cadrul cercetării mele alături de colegi de la Uni- versitatea Lancaster, am explorat aceste aspecte: atunci când realitatea este perturbată într-un mod neașteptat, convingerile și presupunerile noastre des- pre cum ar trebui să fun- cționeze lumea sunt puse sub semnul întrebării. Bazându-ne pe inter- viuri, am analizat experie- nțele participanților lega- te de vizionarea compul- sivă a serialelor TV, pe fundalul unor evenimente reale aflate în schimbare, și impactul acestor schimbări asupra capaci- tății lor de a-și suspenda neîncrederea. Persoanele cu care am vorbit au ape- lat la cultură ca la o formă de evadare pentru a da sens lumii. Evadarea, în acest caz, este mai puțin despre sen- timentul de abandon și mai mult despre o căutare a speranței și regăsirea reperelor existenței noas- tre. Narațiunile distopice pot oferi un punct de reflecție: cum am face față dacă evenimentele apocaliptice prezentate pe ecran ar deveni reale? Dramaturgiile TV pre- cum Zero Day și filme precum Leave the World Behind identifică și amplifică temerile și anxietățile prezentului: inteligența artificială și „ascensiunea mașinilor”, războiul și instabilitatea globală, inegalitatea pro- fundă, dezinformarea, ostilitatea online și ame- nințările cibernetice. Cu toate acestea, prin această abordare, aceste drame pot exemplifica și ceea ce ar putea fi necesar pentru a transforma sau modifica o realitate disto- pică, ceea ce înseamnă că, în calitate de specta- tori, participăm la o formă de „distopie criti- că”. Apetitul nostru pentru narațiuni distopice ar putea proveni din ideea că nu ne imaginăm nicio- dată pe noi înșine ca fiind subiecții unui eveniment catastrofal major. Într-o discuție despre distopie, academicienii din dome- niul marketingului critic Alan Bradshaw, James Fitchett și Joel Hietanen au explorat modul în care, adesea, asociem evenimentele și imaginile distopice cu alții, nu neapărat cu noi înșine. Acest lucru este facili- tat de faptul că, de cele mai multe ori, ocupăm rolul unui observator îndepărtat, nu al unei per- soane care trăiește efectiv sub impactul evenimente- lor catastrofale prezenta- te. Antidot pentru plictiseala cotidi ană Bradshaw, Fitchett și Hietanen susțin că mare parte din existența noas- tră de zi cu zi constă în experiențe destul de banale și repetitive. Ca antidot la această sigura- nță plictisitoare, suntem atrași de versiuni extreme ale vieții și adăpostim fantezii și dorințe repri- mate de distrugere și catastrofă. Așadar, ne permitem să ne compla- cem în dorințe și impul- suri distopice, fie și de la distanță, prin intermediul jocurilor video, filmelor, cărților și serialelor TV, din confortul canapelei noastre. În cele din urmă, unii oameni par să găsească o anumită plăcere în a-și imagina propria ruină – ceea ce este descris drept un „puls spre moarte”, care contrazice, dar coexistă cu instinctele de autoconservare. Filosoful și teoreticia- nul cultural Slavoj Žižek sugerează că există per- soane care obțin plăcere din narațiunile distopice, fiind fascinate de per- spectiva propriei anihi- lări. Totuși, prin finaluri optimiste, dramele disto- pice sugerează că este posibil să intervenim, să prevenim sau chiar să inversăm consecințele alarmante. Astfel, ne per- mitem să ne complacem în fantezii despre o nouă utopie, în încercarea de a reveni la realitatea cunos- cută sau de a primi un impuls profetic spre o lume mai bună, menită să înlocuiască distopia. În acest caz, spectatorii dramelor tensionate pre- cum Zero Day și Paradise caută speranță și alinare și, în calitate de observatori detașați, visează la cum catastrofa și autodistruge- rea pot fi puse pe pauză sau, și mai bine, evitate. De ce iubim evadarea în dramele apocaliptice Jurnaliștii de la The Conversation au stat de vorbă cu șeful unei echipe de cercetători de la universitatea din Birmingham pentru a înţelege succesul acestui tip de filme. Dramaturgia distopică este clar la modă în prezent, dar filmele și serialele TV au reflectat adesea temerile și anxietăţile vremurilor lor. Paradise Leave The World Behind