Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 15 APRILIE 2025 6 LOCAL A ceștia au finalizat cu succes primele două etape ale programului național „Salvator din Pasiune”, desfășurat sub egida Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cursurile, organizate la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani, s-au derulat în două etape esențiale: între 29 martie și 6 aprilie, par- ticipanții au urmat un modul introductiv privind structura, atribuțiile și misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județu- lui Botoșani. Apoi, în perioada 7–11 aprilie, aceștia au fost instruiți în acordarea primului ajutor de bază. Voluntarii au învățat cum să recunoască urge- nțele medicale cu risc vital și să aplice corect manevrele de prim ajutor în situații cu una sau mai multe victime. Instruirea a fost susținută de specia- liști în pregătirea pentru intervenție și în dezvolta- rea rezilienței comunitare, precum și de coordonato- rul SMURD din cadrul ISU Botoșani. 26 de voluntari au trecut de examenul final Din cei 31 de candidați înscriși, 26 au trecut exa- menul final, care a încheiat cele 54 de ore de formare teoretică și practică. Înce- pând de astăzi, aceștia pot participa activ în cadrul subunităților de intervenție ale ISU Botoșani, impli- cându-se în misiuni de sal- vare, campanii de infor- mare și acțiuni de sprijin comunitar. „Le dorimmult succes, îi susținem și suntem convinși că efortul concentrat, impli- carea și colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esențiale în con- solidarea gradului de rezi- liență la nivelul comunități- lor” , au transmis reprezen- tanții ISU Botoșani. Program Naţional lansat în 2016 Lansat de IGSU în mai 2016, programul „Salva- tor din Pasiune” promo- vează voluntariatul ca formă de responsabilitate civică și solidaritate în sprijinul comunităților, atât în situații de urgență, cât și în acțiuni preventi- ve. Cum poţi deveni voluntar? Persoanele interesate de implicare activă în cadrul acestui program trebuie să depună un dosar care să conțină: - cerere de înscriere; - certificat de cazier judiciar (pentru cei peste 18 ani); - copie a actului de identitate; - aviz psihologic; - act doveditor al stu- diilor finalizate sau în curs; - adeverință medicală cu mențiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pen- tru muncă”; - acordul părinților sau al tutorelui legal (pentru cei sub 18 ani). Inițiativa continuă să atragă tot mai mulți cetățeni dornici să contri- buie la siguranța comuni- tăților din care fac parte, demonstrând că solidari- tatea poate deveni o forță reală în fața pericolelor. Pompierii botoșăneni nu intervin doar în județ, ci salvează și casele ieșe- nilor. Potrivit normelor stabilite de Ministerul Afacerilor Interne, locali- tatea Plugari din județul Iași se află în raionul de intervenție al ISU Botoșani, iar ieri, acest lucru s-a dovedit vital. O casă din Plugari a fost cuprinsă de flăcări din cauza unei candele lăsate aprinse lângă mate- riale ușor inflamabile. Incidentul s-a produs în timpul zilei, iar proprieta- ra, o femeie în vârstă de 80 de ani, era într-o altă cameră. Vecinii au obser- vat fumul dens și au rea- cționat prompt - au che- mat pompierii și au inter- venit pentru a o evacua pe femeie în siguranță. La fața locului a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punc- tului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stin- gere cu apă și spumă. Lor li s-au alăturat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Plugari și o ambulanță SAJ. „Au ars un pat și un dulap dintr-o cameră. Intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea flăcărilor la restul locuinței” , au pre- cizat reprezentanții ISU Botoșani. Bătrâna a fost salvată la timp și nu a suferit răni. Datorită reacției rapide a pompierilor și implicării vecinilor, focul nu a cuprins întreaga locuință. Autoritățile revin cu un apel către populație pri- vind utilizarea responsa- bilă a candelelor și lumâ- nărilor în locuințe. „Pen- tru înlăturarea pericolu- lui de incendiu, vă mai recomandăm să nu lăsați candelele sau lumânările aprinse nesupravegheate și să le stingeți înainte de a adormi sau de a părăsi locuința” , avertizează pompierii. Recomandări pentru siguranță Evitați aprinderea lumânărilor lângă perde- le, mobilier sau haine; Nu lăsați surse de foc deschis nesupravegheate; Stingeți candelele înainte de culcare sau ple- care din locuință. Un simplu gest de neatenție poate avea con- secințe grave, dar tot un gest rapid, cum a fost cel al vecinilor și intervenția eficientă a pompierilor, poate salva vieți și locui- nțe. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Pompierii botoșăneni salvează și locuinţele ieșenilor La fața locului a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi O nouă generaţie de „Salvatori din Pasiune” Douăzeci și șase de botoșăneni, cu vârste între 16 și 52 de ani, sunt pregătiţi să intervină, alături de pompieri, în misiuni de salvare și acţiuni umanitare. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro 26 de botoșăneni, gata să se alăture pompierilor Voluntarii au învățat să recunoască urgențele medicale cu risc vital și să acorde prim ajutor

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=