Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 16 IUNIE 2025 5 LOCAL O femeie a rămas încarcerată, sâm- bătă dimineaţă, în urma unui accident cum- plit petrecut în zona loca- lităţii Măşcăteni, la o tre- cere la nivel cu calea ferată. Femeia se afla la volanul unui autoturism care a fost lovit de tren. În urma impactului violent femeia, în vârstă de 27 de ani, a rămas încarcerată. În urma unui apel la 112, la faţa locului au plecat echipaje de ambulanţă din zonă, echi- pajul cu medic al SMURD, dar şi un echi- paj de descarcerare şi unul de stingere al ISU. Femeia a fost scoasă dintre fiarele contorsiona- te şi predată cadrelor medicale care au stabili- zat-o. Ulterior aceasta a fost transportată la Unita- tea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pen- tru îngrijiri medicale. “De la faţa locului a fost preluată o victimă de gen feminin, în vârstă de 27 de ani. După ce a fost descarcerată de către colegii de la ISU a fost examinată şi ulterior pre- luată de echipajul medi- cal şi transportată la urgenţe. La o primă eva- luare aceasta a fost diag- nosticată cu fractură des- chisă de membru inferior stâng şi fractură de pumn drept” , a precizat medi- cul Cătălina Duhaniuc, coordonator al dispecera- tului pentru situaţii de urgenţă SJA-SMURD. Județul Botoșani își asumă un rol activ și vizibil în susținerea reconstrucției Ucrainei, prin implicarea directă în semnarea Proto- colului de Cooperare pen- tru Sprijinirea Reconstru- cției și Dezvoltării Ucrai- nei, desfășurată în perioada 11-12 iunie la Sighetu Marmației. Valeriu Iftime, președin- tele Consiliului Județean Botoșani, și Constantin Bursuc, vicepreședinte, au reprezentat județul la eve- nimentul organizat de Age- nția pentru Dezvoltare Regională, reafirmând des- chiderea și angajamentul Botoșaniului pentru coope- rare regională în sprijinul unei Ucraine aflate în reconstrucție. Un moment important a fost întâlnirea oficialilor botoșăneni cu Guvernato- rul regiunii Transcarpatia, desfășurată chiar în zona neutră a frontierei româno- ucrainene. Participarea delegației botoșănene la vizita de pe podul peste Tisa a subliniat potențialul de reconectare regională - o punte fizică și simbolică între România și Ucraina, unde Botoșaniul se alătură activ efortului de reconstrucție. Într-un cadru solemn, la Palatul Episcopal din Sighetu Marmației, semna- rea protocolului a reprezen- tat confirmarea sprijinului real al autorităților județene din Botoșani pentru un demers european de anver- gură. „Botoșaniul nu doar par- ticipă, ci se implică în mod concret într-un efort colec- tiv de susținere a Ucrainei. Este un act de solidaritate, dar și o investiție în viitorul unei regiuni de care ne leagă istorii, valori și obiec- tive comune”, a transmis președintele Valeriu Iftime. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamen- tului European, Comisiei Europene, Băncii Mondia- le, precum și oficiali guver- namentali din România și Ucraina. Contribuția Botoșaniului a fost remar- cată ca parte integrantă a unei rețele regionale solide de sprijin. Domeniile în care Botoșaniul va contri- bui active sunt planificare strategică pentru reconstru- cție durabilă; dezvoltarea infrastructurii economice și sociale; stimularea schim- burilor comerciale trans- frontaliere; sprijin pentru integrarea Ucrainei în poli- ticile UE; consolidarea cooperării interinstituționa- le. Acordul a fost semnat de ADR Nord-Est, ADR Nord-Vest și de reprezen- tanții consiliilor județene din Botoșani, alături de cele din Bacău, Bihor, Bis- trița-Năsăud, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Vaslui. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro CJ vrea să aibă un rol activ în reconstrucţia Ucrainei Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) au par- ticipat, de joi până vineri, la un concurs de pescuit organizat de sindicatul instituţiei. Ediţia a 15-a competiţiei „Cupa Ambulanţa la Pescuit Sportiv” s-a organizat pe malul barajului Sitna. La ediția din acest an au luat parte 20 de concurenţi, angajaţi ai SJA Botoşani. La final, cei mai noro- coşi au primit şi cupe din partea organizatorilor. Astfel, locul I a fost ocu- pat de Gabi Strichea, care a însumat capturi de 7,91 kilograme. Locul II a fost ocupat de Ovidiu Caia, cu capturi de 3,97 kilogra- me, iar locul trei i-a apar- ţinut lui Ionel Iurieţ, un obișnuit al podiumului la aceste concursuri. Acesta a totalizat 2,62 kilogra- me, primind și premiul pentru cea mai mare cap- tură, de 2,4 kilograme. „După munca epuizantă de zi cu zi, a fost un moment de relaxare pen- tru colegi. A fost o ieşire de care cu toţii aveam nevoie. Se munceşte într- un ritm infernal, iar acest concurs a fost un motiv de destindere, în primul rând. Activitatea de asis- tenţă medicală nu a avut de suferit în această perioadă” , a spus Cristi Calimandriuc, liderul sin- dicatului Ambulanţa. În fiecare an, o dată sau de două ori, o parte dintre angajaţii SJA Botoşani, unul dintre cele mai solicitante servicii din sistemul sanitar local, se întrec într-un concurs inedit de pescuit organi- zat de sindicatul Ambula- nța și conducerea institu- ției. Ediţia din luna iunie a acestui concurs a fost a prima din acest an. Aceasta a fost decalată față de data obișnuită din mai din cauza condițiilor meteo. -Tudor CHIRIAC Salvatorii s-au întrecut într-un concurs de pescuit Sindicatul SJA încearcă să organizeze cât de des se poate şi acţiuni de relaxare Şoferiţă ajunsă cu maşina în faţa trenului O tânără de 27 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de tren. -Tudor CHIRIAC Impactul a fost atât de puternic , încât şi garnitura feroviară implicată în coliziune a sărit de pe şine

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=