Monitorul de Botosani

A strele s-au aliniat pentru „roș-alb- albaștri” în ultima etapă din play-out. Victo- ria de pe „Municipal” contra celor de la FC Her- mannnstadt (2-1) corobo- rată cu „indirectele” de la Poli Iași - Petrolul Ploiești (0-2) și Unirea Slobozia - Sepsi OSK (2-1), i-au tri- mis în vacanță pe băieții „Leului”. „Felicitări domnilor. Ați reușit să vă faceți un cadou foarte frumos. Încă un sezon în Liga 1 dar și două săptămâni în plus de vacanță”, le-a transmis „Leul” elevilor săi în vestiar după victoria cu FC Hermannstadt. Istoria jocului cu sibie- nii s-a scris în al doilea mitan. În decurs de doar trei minute, Enzo Lopez (min.68) și Zoran Mitrov (min.71) au adus bucurie pe „Municipal” și i-au făcut pe cei aproape 3.500 de fani să vibreze și să spere că salvarea poate veni și fără baraj. Intrat pe teren în actul secund, Ianis Stoica (min.77) a redus din han- dicap, (2-1) făcându-i pe „cardiaci” să umble la „pastile”. De această dată cu „folos”. Pentru că FC Botoșani va pleca la drum în cea de-a 13-a aventură consecutivă în SuperLiga. În urma rezultatelor de ieri, Sepsi şi Buzău au retrogradat direct, iar Iaşul şi Slobozia merg la baraj. Cele două baraje de menținere/salvare în SuperLiga sunt Unirea Slobozia - FC Voluntari şi Poli Iași - Metaloglobus. Fotbaliștii echipei FCSB și staff-ul tehnic au sărbătorit, sâmbătă seara, câștigarea unui nou titlu de campioană în SuperLiga României, pe străzile Capitalei, alături de supor- terii roș-albaștri, într-un autocar descoperit. După meciul cu Univer- sitatea Craiova, câștigat cu 1-0, pe Arena Națională, în etapa a 9-a a play-off-ului Superlgii, jucătorii echipei FCSB au primit medaliile și tricourile de campioni în Superliga României din partea reprezentanților Ligii Profesioniste de Fot- bal. Trofeul a fost înmânat de fostul tenisman Ilie Năstase, care a ajuns pe terenul de joc cu o mașină decapotabilă. De mențio- nat că sărbătoarea a înce- put pe Arena Națională încă dinaintea meciului, campionii din Superliga României venind la sta- dion îmbrăcați în costume de supereroi din benzi des- enate și personaje din filme celebre. La plecarea de la Arena Națională a avut loc și o sesiune de autografe, în același timp jucătorii for- mației FCSB fotografiin- du-se cu fanii. Traseul pe care l-a urmat autocarul descoperit în care s-au aflat jucătorii echipei FCSB a urmat tra- seul Arena Națională - Piața Muncii - Bulevardul Decebal - Bulevardul Uni- rii - Piața Constituției. Campionii au ajuns în Piața Constituției după miezul nopții, acolo unde erau așteptați de câteva mii de suporteri. Fanii au aprins torțe și fumigene, iar apoi au asistat împreună cu jucătorii la un foc de artificii dedicat câștigării campionatului lansat de pe esplanada Palatului Parla- mentului. Echipa FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe Arena Națio- nală din Capitală, într-o partidă din etapa a 9-a a Superligii. La sfârșitul acestui meci, FCSB a săr- bătorit cel de-al doilea titlu de campioană consecutiv alături de cei peste 53.000 de suporteri prezenți. FCSB a devenit cam- pioană din punct de vedere matematic în 10 mai, după ce urmăritoarele sale din clasament, Universitatea Craiova și CFR Cluj, au remizat, 2-2, în etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal. Prin victoria cu U Craiova, FCSB își conti- nuă seria de invincibilitate, ajungând la 23 de partide consecutive fără înfrângere în SuperLigă. Ultimul eșec al campioanei a fost înre- gistrat la 21 noiembrie 2024, 0-1 în deplasare cu FC Botoșani. MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 19 MAI 2025 12 SPORT 1 FCSB – 51 pct. 2 CFR Cluj – 39 3 „U” Cluj – 38 4 U. Craiova – 37 5 Rapid – 31 6 Dinamo – 30* *) a beneficiat de rotunjirea de 0,5 pct. Toate criteriile de departajare pentru play-off şi play-out în SuperLiga - înjumătăţirea punctelor, dacă a fost sau nu aplicată rotunjirea de 0,5 puncte; - numărul de puncte obţinute la finalul sezonului regu- lat, meciurile directe în play-off / play-out; - golaverajul mai bun în meciurile directe, numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe; - golaverajul general mai bun în toate meciurile jucate (play-off / play-out şi sezon regular); - numărul mai mare de goluri marcate în toate jocuri- le de campionat; - dacă egalitatea se menţine, se va disputa un meci de baraj -Vineri, 16 mai 2025 Dinamo București – „U” Cluj 1-3 -Sâmbătă, 17 mai 2025 FCSB - Universitatea Craiova 1-0 -Luni, 19 mai 2025 ora 20:30 Rapid București - CFR Cluj Clasament play-off SuperLiga Program etapa a IX-a play-off SuperLiga -Vineri, 16 mai 2025 Oțelul Galați - Farul Constanța 0-0 -Sâmbătă, 17 mai 2025 UTA Arad - Gloria Buzău 0-0 -Duminica, 18 mai 2025 Politehnica Iași - Petrolul Ploiești 0-2 FC BOTOȘANI - FC Hermannstadt 2-1 Unirea Slobozia - Sepsi Sf. Gheorghe 2-1 Program etapa a IX-a play-out SuperLiga FCBOTOȘANI – FCHERMANNSTADT 2-1 (0-0) -au marcat: Enzo Lopez (min.68), Zoran Mitrov (min.71); Ianis Stoica (min.77) -stadion: „Municipal” -spectatori : 3.426 -cartonașe galbene: - -cartonașe roșii: - -FC Botoșani : I. Anestis – R. Benzar (min.46 Șt. Bodișteanu), G. Miron (cpt.), P. Iacob, M. Pavlovic – E. Papa (min.84 D. Celea), G. David – Ad. Friday, Aldair (min. 46 Ch. Petro), Z. Mitrov – Ad. Chică- Roșă (min.46 E. Lopez) Antrenor principal: Leo Grozavu Rezerve neutilizate : L. Kukic, Al. Șeroni, P. Matri- cardi, H. Ongenda, Șt. Pănoiu, Al. Cîmpanu, R. Filip -FC Hermannstad t: Muțiu – Antwi, T. Căpușă, I. Stoica (cpt.) (min. 62 V. Selimovic), Fl. Bejan, Al. Oroian (min.62 S. Balaure ) – R. Popescu, A. Iva- nov, Murgia – S. Buș (min.62 I. Stoica), D. Neguț Antrenor principal: Marius Măldărășanu Rezerve neutilizate: C. Căbuz, I. Pop, K. Kujabi, P. Iancu, I. Mihart, C. Biceanu, Al. Chițu Arbitru: Nicușor Flueran Asistenți: George Neacșu, Cristian Ilinca Rezervă: Cristian Moldoveanu Obs. FRF: Teodora Albon Obs. LPF: Marian Ivan CASETA TEHNICĂ 1 FC Hermannstadt - 36 pct.* 2 Oțelul Galați - 35 3 Petrolul Ploiești - 31 4 Farul Constanța - 31* 5 UTA Arad - 31 6 FC Botoșani - 29* 7 Poli Iași - 28* 8 Slobozia - 27 9 Sepsi OSK - 26* 10 Gloria Buzău - 17 *)echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0,5 pct. Clasament play-out SuperLiga Pagină realizată de Cristian PRISACARIU cprisacariu@monitorulbt.ro FCSB a sărbătorit un nou titlu de campioană Salvare miraculoasă pentru FC Botoşani FC Botoşani a răzbunat ieri în două ore tot ghinionul din actualul sezon al SuperLigii, salvându- se cu victorie şi prin jocul rezultatelor. FC Botoșani și-a asigurat pentru al 13-lea sezon consecutiv locul în SuperLiga

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=