Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 2 IUNIE 2025 10 SPORT FC Botoșani și-a asigurat pen- tru al 13-lea sezon consecutiv locul în SuperLiga la capătul edi- ției de campionat 2024- 2025, unul în care cu toții am trecut de la agonie la extaz. După ce s-au salvat de la retrogradare în urma barajului susținut cu CS Mioveni, băieții noștri au început ezitant și acest sezon. Semnalul de alarmă a fost tras imediat de con- ducerea clubului, care a decis să renunțe la tehni- cianul Bogdan Andone după doar două etape. Locul lui Andone a fost luat de Liviu Ciobotariu. Revenit la FC Botoșani, Ciobi și-a început acest al doilea mandat pe banca grupării locale cu o victo- rie la Ovidiu cu Farul. Din păcate pentru el, în ciuda faptului că a bifat câteva rezultate foarte bune, „roș- alb-albaștrii” nu au avut constanță în evoluții și rezultate, alternând parti- dele bune, cu unele catas- trofale, fapt ce a dus la divorț. „Repatrierea” lui Leo Astfel, locul lui Liviu Ciobotariu a fost luat de Leo Grozavu.Revenit pen- tru a patra oară la Botoșani, „Leul” a avut parte de un program infer- nal pe finalul „regularu- lui”. Cu toate acestea, echipa a reacționat pozitiv și a obținut rezultate foarte bune pe fondul unui joc care a fost în creștere de la etapă la etapă, lucru apre- ciat și evidențiat chiar de adversarii pe care „roș- alb-albaștrii” i-au întâlnit în acest an, de când echipa a fost preluată de Leo. Ulterior, în play-out, „roș-alb-albaștrii” a avut un parcurs echilibrat, prin care a reușit în ultima etapă să-și asigure pentru al 13-lea sezon consecutiv locul în elita fotbalului românesc, o performanță cu care nu se pot mândri foarte multe formații. Sezon regular / play-out / Total (regular+ play-out SuperLiga 2024/ 2025) Loc: 14 / 6 / 12 -Puncte: 31 / 13 / 44 -Puncte acasă: 19 / 7 / 26 -Puncte deplasare: 12 / 6 / 18 -Victorii: 7 / 4 / 11 -Victorii acasă: 4 / 2 / 6 -Victorii deplasare: 3 / 2 / 5 -Egaluri: 10 / 1 / 11 -Egaluri acasă: 7 / 1 / 8 -Egaluri deplasare: 3 / 0 / 3 -Înfrângeri: 13 / 4 / 17 -Înfrângeri acasă: 4 / 1 / 5 -Înfrângeri deplasare: 9 / 3 / 12 -Goluri marcate: 26 / 11 / 37 -Goluri marcate acasă: 17 / 7 / 24 -Goluri marcate în depalsare: 9 / 4 / 13 -Goluri primite: 37 / 12 / 49 -Goluri primite acasă: 17 / 6 / 23 -Goluri primite în deplasare: 20 / 6 / 26 -Cartoșane galbene: 70 / 24 / 94 -Cartoșane roșii: 5 / 1 / 6 -Penalty-uri pro FC Botoșani – 1 / 1 / 2 -Penalty-uri contra FC Botoșani – 2 / 3 / 5 Date statistice jucători FC Botoșani (sezon regular + play-out 2024-2025) - 38 jucători au fost legitimați la FC Botoșani (sezon regular + play-out 2024-2025) - 34 jucători au evoluat pentru FC Botoșani cel puțin un minut (sezon regular + play-out 2024-2025) - 3 antrenori au pregătit FC Botoșani (sezon regular + play-out 2024-2025): Bogdan Andone – et. I – II ( 0 pct. ) Liviu Ciobotariu – et. III – XXI ( 18 pct .) Leo Grozavu – et: XXII – XXX ( 13 pct. ) + (play-out – 13 pct.) Minute jucate la FC Botoșani (sezon regular + play- out 2024-2025) Cele mai multe minute jucate/ meciuri totale juca- te (sezon regular + play-out 2024-2025) -George Miron – 2666 min . / 36 meciuri -Aldair Caputa Ferreira – 2562 min . / 36 meciuri -Anestis Iannis – 2520 min . / 28 meciuri -Michael Pavlovic – 2510 min. / 39 meciuri -Adams Friday – 2454 min. / 31 meciuri Cele mai puține minute jucate (sezon regular + play-out 2024-2025): Alin Ciobanu, Narcis Ilaș, George Gligor, Adrian Răuțu – 0 min. Denis Ștefan – 1 min. Marcatori FC Botoșani (sezon regular + play-out 2024-2025) Total – 37 goluri Adi Chică-Roșă, Zoran Mitrov – 7 goluri Enzo Lopez – 5 goluri Aldair Ferreira Caputa– 3 goluri Ștefan Bodișteanu, Jaly Moaddib – 2 goluri Sebastian Mailat, Rijad Sadiku, Eduard Florescu, Lorand Fulop, Michael Pavlovic, Ale Diez, Alin Șeroni, Hervin Ongenda, Adams Friday, Paul Iacob, Enriko Papa – 1 gol Intervale de timp în care FC Botoșani a marcat (sezon regular + play-out 2024-2025): min.1-15 – 5 goluri min. 16-30 – 4 goluri min.31- 45+ – 4 goluri min.46-60 – 4 goluri min.61-75 – 7 goluri min.76- 90+ - 13 goluri Intervale de timp în care FC Botoșani a primit gol (sezon regular + play-out 2024-2025): min.1-15 – 7 goluri min. 16-30 – 5 goluri min.31- 45+ – 7 goluri min.46-60 – 3 goluri min.61-75 – 12 goluri min.76- 90+ - 15 goluri *) Patricio Matricardi a marcat în propria poartă în min. 80 în partida FC Botoșani – Gloria Buzău 3-3 Iată statistica sezonului 2024-2025 al „roș-alb-albaștrilor” în cifre: Pagină realizată de Cristian PRISACARIU cprisacariu@monitorulbt.ro FC Botoșani - statisticile sezonului 2024-2025 FC Botoşani a depăşit deja ca istorie a participărilor în prima ligă oraşe cu o îndelungată tradiţie fotbalistică, iar finanţatorii promit că visul frumos va continua Echipa fanion al judeţului bifează o bornă istorică - a 13- a prezenţă consecutivă pe prima scenă fotbalistică a ţării, la capătul unui sezon cu de toate.

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=