Monitorul de Botosani

U n prelat originar din județul Botoșani a deve- nit primul episcop desem- nat de Papa Leon al XIV- lea de la începutul ponti- ficatului său. Episcopul Benoni Ambarus a fost numit miercuri, 18 iunie 2025, arhiepiscop de Matera-Irsina și episcop de Tricarico, în sudul Ita- liei. Anunțul a fost făcut simultan în cele două die- ceze italiene de către administratorul diecezan don Angelo Gioia (la Matera) și de monsenio- rul Nicola Urgo (la Trica- rico), reflectând importa- nța acestei decizii în debutul pontificatului actualului Suveran Pon- tif. Numirea vine într-un context de tranziție pen- tru cele două structuri ecleziale, rămase vacante după transferul, în martie 2025, al arhiepiscopului Antonio Giuseppe Caiaz- zo la conducerea Diece- zei Cesena-Sarsina. Cine este Benoni Ambarus Benoni Ambarus, năs- cut pe 22 septembrie 1974 în județul Botoșani, a fost hirotonit preot în anul 2000, în Dieceza de Iași. Stabilit în Italia de aproape două decenii, s-a alăturat clerului Diecezei de Roma în anul 2007, devenind o prezență mar- cantă în viața eclezială italiană. Între 2018 și 2021 a condus Caritas Roma, iar din 2021 a deținut funcția de episcop auxiliar al Romei, cu atri- buții în domeniul carită- ții. Noua misiune pastora- lă îl plasează în fruntea a două dieceze unite in per- sona episcopi din anul 2023 - un aranjament canonic care prevede păs- torirea ambelor dieceze de către același episcop, fără ca acestea să-și piar- dă identitatea instituțio- nală. De altfel, numirea sur- vine la scurt timp după ce Benoni Ambarus a obți- nut cetățenia italiană, în luna martie a acestui an – o recunoaștere simbolică a dedicării sale față de Biserica Catolică din peninsulă. Tot miercuri, Papa Leon al XIV-lea a accep- tat demisia arhiepiscopu- lui Michele Seccia de la conducerea Arhidiecezei de Lecce. Succesiunea va fi asigurată de arhiepisco- pul Angelo Raffaele Pan- zetta, fost episcop de Crotone-Santa Severina și, recent, coadiutor în aceeași arhidieceză. Aceste prime decizii semnificative trasează direcțiile inițiale ale reformei episcopatului italian, anunțând un nou suflu în conducerea Bise- ricii Catolice sub autori- tatea actualului Suveran Pontif. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 20 IUNIE 2025 4 LOCAL Pe lângă testul birocraţiei şi al răbdării, cei care vor o consultaţie în policlinică trebuie să treacă şi testul de efort. Poza de la pagina 4 După peste o lună de căutări neîntrerupte, tru- pul neînsuflețit al tânăru- lui Claudiu Vlad Lauren- ciuc, în vârstă de 34 de ani, din satul Victoria (comuna Stăuceni) a fost găsit în fosa septică de la locul de muncă. „Cu inima sfâșiată de durere, vă anunțăm că, din păcate, a fost găsit trupul neînsuflețit al tânărului Claudiu Vlad în fosa septică de la locul unde muncea. Speranțele noastre că îl vom găsi în viață s-au năruit în cel mai cumplit mod cu puti- nță” , au anunțat cei apro- piați. Este o veste greu de acceptat - un gust amar pentru familia care l-a iubit, pentru prietenii lui apropiați și pentru volun- tarii care și-au canalizat toată energia în căutarea lui. Claudiu avea doar 34 de ani și a dispărut apa- rent fără urmă, pe 5 mai, așa cum relata Monitorul de Botoșani în acel moment - o poveste care a mobilizat o întreagă comunitate. Gândurile celor apro- piați merg către familia lui, către sora lui Crina, care nu a încetat nicio clipă să spere și să-l caute cu o putere inimaginabi- lă. Un efort colectiv, cu voluntari, forțe de ordine și suport logistic, a ținut flacăra speranței aprinsă zile în șir. „Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste zile grele - voluntarilor și celor care au oferit ajutor logistic”, este mesajul postat de Daniel Câșla- riu, de la Asociația Grup Civic Botoșani. Aprecie- rea față de cei implicați nu putea fi mai sinceră. La final, sufletul lui Claudiu este însoțit de o rugă – „Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Claudiu și să dea putere familiei să treacă prin această suferință nemăr- ginită.” Un gol imens a rămas în inimile tuturor celor care l-au iubit și sperat. Comunitatea se regăsește acum în durere, dar și în solidaritate, promițând să păstreze vie amintirea lui Claudiu Vlad. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Final tragic într-un caz de dispariţie Trupul neînsuflețit al tânărului Claudiu Vlad Laurenciuc a fost găsit într-o fosă Un deținut din Peniten- ciarul Botoșani a ajuns, miercuri seară, la Secția de Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”, după ce și-a provocat mai multe tăieturi la nivelul antebrațului stâng cu un obiect ascuțit. Potrivit unor surse din sistemul penitenciar, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, ar fi recurs la acest gest în încercarea de a impresiona personalul de supraveghe- re, într-un aparent act de bravură. Pentru transportul aces- tuia a fost solicitată o ambulanță de terapie intensivă mobilă (TIP), iar la spital deținutul a fost însoțit de un polițist de penitenciare și un „mas- cat” de la trupele de inter- venție rapidă, conform procedurilor de securitate. După ce a primit îngriji- rile medicale necesare, deținutul a fost transportat înapoi în unitatea de dete- nție, starea sa fiind una sta- bilă.Incidentul ridică, însă, semne de întrebare privind modul în care acesta a reușit să intre în posesia unui obiect tăietor într-un spațiu cu regim strict de securitate. Reprezentanții Penitenciarului Botoșani nu au oferit deocamdată un punct de vedere oficial, dar surse din cadrul insti- tuției spun că a fost dema- rată o anchetă internă pen- tru a stabili proveniența lamei folosite. Nu este pentru prima dată când astfel de inci- dente au loc în mediul car- ceral, uneori ca mijloc de manipulare, alteori ca rea- cție la frustrări legate de condițiile de detenție sau conflicte personale. -Tudor CHIRIAC Automutilare după gratii pentru a mai scăpa din puşcărie Botoşănean devenit primul episcop al noului Papă Benoni Ambarus, născut la Botoşani, este primul episcop desemnat de noul Papă Leon al XIV-lea. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Benoni Ambarus a fost hirotonit preot acum 25 de ani, în Dieceza de Iași

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=