Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 20 DECEMBRIE 2024 5 LOCAL Î ncă un angajat al Spi- talului Județean de Urgență „Mavromati” a fost condamnat în dosa- rul angajărilor prin aranja- mente. Este vorba de elec- tricianul Claudiu A., care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Ancheta a scos la iveală detalii șocante despre modul în care se desfășurau concur- surile pentru ocuparea posturilor, punând în lumină o rețea de favori- tisme și influențe. Dosarul care a scos la iveală corupţia Conform declarațiilor unui martor audiat de pro- curorii DNA - Serviciul teritorial Suceava, fost candidat la postul de elec- trician în cadrul spitalului, procesul de angajare a fost manipulat de persoane din interiorul instituției. Aces- ta a mărturisit că, din cauza unor probleme de sănătate și a efortului navetei zilnice, a decis să- și schimbe locul de muncă. După ce a aflat despre concursul organi- zat în martie 2022 pentru un post de electrician, și-a depus dosarul, deși nu îndeplinea toate condițiile cerute, precum experiența minimă de șase luni în domeniu. Aici a intervenit Claudiu A., electrician în spital, care i-a oferit spri- jin pentru completarea dosarului, inclusiv ajutor pentru obținerea unor documente justificative și subiectele pentru proba scrisă. „Nu învăţa nimic, te ajut eu!” În seara de dinaintea concursului, Claudiu A. i- a furnizat martorului variantele de subiecte, asi- gurându-l că îi va șopti răspunsurile corecte în timpul examenului. Declarațiile arată că, în ziua concursului, acesta l- a sprijinit activ în sala de examen, furnizându-i răs- punsuri la întrebări, fără ca ceilalți membri ai comisiei să intervină. Proba practică a fost, de asemenea, o formalitate. Martorul a fost întrebat câteva întrebări simple, fără ca evaluarea să fie riguroasă. Reţea bine pusă la punct Din declarații și probe reiese că implicarea lui Claudiu A. nu a fost sin- gulară. Acesta ar fi avut sprijin și din partea altor membri ai comisiei de concurs, care, deși pre- zenți, au închis ochii la aceste nereguli. În plus, Claudiu A. a facilitat viza- rea carnetului de electri- cian al candidatului, care era expirat, în schimbul sumei de 200 de lei. Mar- torul a recunoscut că fuse- se avertizat să fie discret și să nu dea de înțeles că îl cunoaște, temându-se ca aranjamentele să nu fie descoperite. Procurorii au intrat însă pe fir, au reali- zat și o serie de intercep- tări, iar probele au fost zdrobitoare. În urma anchetei, Clau- diu A. a fost acuzat de tru- carea concursului. Doar că, în momentul în care a văzut care sunt probele, angajatul spitalului a decis să semneze un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, acord care a fost validat și de Tribuna- lul Botoșani. Astfel, Clau- diu A. s-a ales cu o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare cu sus- pendare sub supraveghere pe o perioadă de doi ani și a fost obligat să presteze muncă în folosul comuni- tății timp de 60 de zile. Este al patrulea acord de recunoaștere încheiat în dosarul concursurilor fraudate la Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani. Descinderi și percheziţii Scandalul angajărilor pe șpăgi a izbucnit pe 13 decembrie 2023, când procurorii DNA au efec- tuat 92 de percheziții în județele Botoșani și Iași, inclusiv la Spitalul Județean, Consiliul Județean și la sediul PSD Botoșani. Potrivit DNA, infracțiunile de corupție s- au desfășurat în perioada 2018-2023, implicând funcționari publici din spital. Procurorii susțin că această caracatiță a anga- jărilor pe pile și cu șpagă funcționa în spital încă din anul 2018. În referatul prin care s-a cerut aresta- rea preventivă a primilor inculpați, procurorii DNA au arătat că fenomenul fraudării concursurilor a pus în pericol siguranța actului medical și, impli- cit, sănătatea și viața pacienților. Mită „actualizată” în funcţie de inflaţie Sumele pretinse pentru câștigarea posturilor erau actualizate de la an la an, în funcție de inflație. De pildă, șpaga pentru un post de asistent ajunsese în 2023 la 15.000 de euro. Ancheta a dezvăluit că, deși era criză de personal, concursurile de angajare se organizau doar când existau persoane dispuse să plătească pentru pos- turi. Corupția din Spitalul Județean ar fi fost desco- perită datorită unui ofițer sub acoperire infiltrat de DNA. Aceasta a arătat că sistemul de fraudare a concursurilor era bine organizat și funcționa în detrimentul pacienților și al personalului medical cinstit. În acest context, procurorii au mai notat că în spital au ajuns să lucre- ze oameni nemotivați, indolenți, care urmăreau, în principal, să-și recupe- reze, pe parcursul carierei, sumele de bani pe care le- au plătit ca preț al postului obținut”. Anchetatorii susțin că, în perioada 2018 - 2023, inculpații ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv perso- nal medical bunuri și sume de bani, bijuterii din aur, ceasuri de lux. Aces- tea ar fi fost primite pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transfe- rul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean, aprobarea scoa- terii la concurs a unor pos- turi. Până în prezent, sumele de bani identifica- te, care ar fi fost primite cu titlu de mită, se ridică la aproximativ 65.000 de euro. În dosar au fost cer- cetate aproape 30 de per- soane. Ancheta continuă, iar procurorii se așteaptă ca și alți inculpați să soli- cite acorduri de recunoa- ștere a vinovăției. Un bărbat din judeţ a ajuns la spital în stare cri- tică, după ce a dormit o noapte sub cerul liber. Alarma la 112 a venit marţi dimineaţă, din loca- litatea Draxini. Câţiva vecini ai bărbatului de 50 de ani se duceau la muncă, la primele ore ale dimine- ţii. Oamenii l-au observat pe acesta căzut în curtea casei, pe câteva dale de beton. Iniţial l-au strigat, crezând că se împiedicase şi căzuse recent. Cum, însă, bărbatul nu răspun- dea, un vecin a intrat în curte şi a observat că aces- ta era inconştient şi foarte rece, aşa că a apelat ime- diat serviciul 112. La faţa locului a ajuns, în scurt timp, un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). Cadrele medicale i- au acordat bărbatului pri- mul ajutor, după care l-au transportat la spital. „Pacientul a fost găsit într-o stare de semicon- ştienţă, cu hipotermie severă. În momentul pre- luării în ambulanţă tem- peratura exterioară a cor- pului era de 28 de grade. A fost stabilizat şi trans- portat la Urgenţe pentru mai multe investigaţii ”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani. Hipotermia este o urge- nță medicală. Aceasta apare atunci când organis- mul pierde căldura mult mai rapid decât o poate produce. Efectul este o temperatură corporală scăzută. Temperatura nor- mală a corpului este de aproximativ 37˚C, iar hipotermia se instalează atunci când temperatura corpului scade sub 35˚C. Hipotermia moderată (de la 35 la 32°C) este însoţită de frisoane inten- se (mijloc de apărare al organismului pentru pro- ducerea de căldură). Cea gravă este de la 32 la 26°C. Sub 26°C se consi- deră hipotermie severă și este însoţită de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie res- piratorie, încetinire a frec- venţei cardiace şi de o scă- dere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac. -Tudor CHIRIAC Bărbat în stare critică după o noapte în frig Încă o sentinţă în dosarul angajărilor pe şpăgi Un electrician a recunoscut că a făcut parte din sistemul angajărilor măsluite la Spitalul Judeţean şi a fost condamnat cu suspendare. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro La un an de la descinderile care au cutremurat sistemul sanitar botoşănean, tot mai mulţi suspecţi îşi recu- nosc faptele

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=