Monitorul de Botoşani

U n bărbat a fost transportat ieri la Urgențe, după ce a provocat un accident grav chiar în poarta Serviciului Judeţean de Ambulanță. Mai multe echipaje de intervenție au fost dirijate, ieri la amiază, pe strada Marchian, unde a avut loc accidentul. Din câte se pare, un bărbat aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf a înce- put să se simtă rău în timp ce conducea. La un moment dat, martorii au observat cum mașina a început brusc să accelere- ze, iar șoferul era căzut peste volan. Peste câțiva metri mași- na condusă de acesta a lovit un autoturism Toyo- ta parcat pe dreapta, care, la rândul lui, a intrat într-o altă mașină parcată. În scurt timp la fața locului au ajuns echipaje de la poliție, pompieri și ambulanță. Cadrele medicale au reușit să îl scoată din mașină cu ajutorul unei tărgi speciale și l-au trans- portat imediat la Urgențe. Polițiștii ajunși la locul accidentului au deschis un dosar penal pentru vătă- mare corporală din culpă. MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 21 AUGUST 2025 4 LOCAL Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion. Poza de la pagina 4 Un tânăr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tra- fic de droguri de risc și mare risc, dar și de ope- rațiuni ilegale cu substa- nțe psihoactive. Decizia a fost luată ieri, 20 august 2025, de Secția penală a Tribuna- lului Botoșani, la propu- nerea DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani. Instanța a respins cere- rea inculpatului de a fi plasat în arest la domici- liu și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă. Procurorii susțin că A.S. ar fi comis două acte de trafic de droguri în formă continuată și că ar fi desfășurat opera- țiuni neautorizate cu produse cu efecte psi- hoactive. Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Inspectoratul de Poli- ție Județean Botoșani a făcut publice mai multe intervenții desfășurate în ultimele zile pe raza județului. Astfel, un bărbat de 61 de ani, din comuna Suharău, a ajuns după gratii după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc pe 16 august 2025, pe DJ 291. Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe 18 august, polițiștii din Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Pre- ventivă al IPJ Botoșani. Un alt bărbat de 61 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost reținut pe 19 august după ce a provocat un accident și a refuzat testarea pentru alcool. Acesta a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un stâlp de electrici- tate. Impactul a dus la avarierea mașinii și la distrugerea stâlpului. Deși emana halenă alcoolică, șoferul a refu- zat atât testarea cu etilo- testul, cât și recoltarea probelor biologice. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore. Încălcare de ordin de protecţie Tot pe 19 august, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, a fost reținut pentru încăl- carea unui ordin de pro- tecție. Deși avea interdi- cția de a se apropia de sora sa, acesta s-a depla- sat la locuința acesteia, unde a provocat scandal, lovind în ușa de acces și adresând injurii. Poliți- știi l-au introdus direct în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Trei pompieri botoșă- neni vor reprezenta România la European Fire Applied Sports Cham- pionship, competiție inter- națională ce se va desfășu- ra între 24 și 30 august 2025, la Dolna Baya, în Bulgaria. Este vorba despre căpi- tanul Adrian-Gabriel Loluță, șeful lotului națio- nal, sergentul major Andrei Baltag și soldatul Bogdan Dascălu, toți din cadrul ISU „Nicolae Iorga” Botoșani. Ei fac parte din echipa formată din 13 salvatori proveniți din mai multe inspectorate pentru situații de urgență din țară. Între 18 și 22 august, chiar la Botoșani, lotul reprezentativ al Inspecto- ratului General pentru Situații de Urgență des- fășoară o sesiune de antre- namente menită să asigure un nivel înalt de perfor- manță pentru această competiție de prestigiu. Programul include exerci- ții aplicative complexe, testări ale rezistenței fizice și mentale, dar și perfe- cționarea tehnicilor de bază în activitatea pom- pierilor. Lotul IGSU este con- dus de căpitanul Adrian- Gabriel Loluță (ISU Botoșani) și de antrenorul, plutonier adjutant șef Ioan Decusear (ISU Bacău). Alături de cei trei botoșă- neni, în echipă se mai regăsesc pompieri din Bacău, Bihor, Neamț, Mureș și Constanța. Competiția este structu- rată pe patru probe oficia- le: Scara de fereastră, Pista cu obstacole pe 100 m, Ștafeta 4x100 m şi Dis- pozitivul de luptă la moto- pompă. „Participarea la Euro- pean Fire Applied Sports Championship reprezintă o oportunitate valoroasă de a demonstra profesio- nalismul și valoarea pom- pierilor români pe scena internațională, dar și de a întări colaborarea și schimbul de experiență cu servicii similare din întreaga Europă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Tânăr arestat preventiv pentru trafic de droguri Reţineri și amenzi consistente după acţiunile poliţiei Pompieri în prim-plan la Campionatul de Sporturi Aplicate Lotul reprezentativ al IGSU se antrenează în aceste zile la Botoşani Accident grav în poarta Ambulanţei Şoferul care a provocat accidentul a fost preluat de cadrele medicale şi transportat la Urgenţe Un bărbat căruia i s-ar fi făcut rău la volan a provocat ieri un accident în lanţ chiar în dreptul Serviciului de Ambulanţă. -Tudor CHIRIAC

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=