Monitorul de Botoşani
În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișca- re de protest a studenți- lor, finalizată cu o grevă care a durat destul de mult. Și, în timp ce pro- testam în fața sediului sindicatului CNSLR Frăția din Suceava, persoane de o anumită etate și mentalitate își făceau de lucru prin zonă doar să ne înjure și să urle cu mânie proletară: „La muncă, nu la cerșit”. Pentru că, în opinia celor care l-au votat cu ambele mâini pe Iliescu și i-au aplaudat pe ortaci când deznodau în bătaie studenți și au găsit mașină de scris automată la PNȚ, studenții erau doar o gaură în buget, de aia nu aveau ei pensii mari. Noi muncim, nu gândim, ne mai arunca din când în când câte unul cu pretenții de filozof. Eram studenți, nu produceam încă nimic, prin urmare faptul că eram lipsiți de drepturi era văzut drept ceva cât se poate de normal. De ce să investești în ceva ce încă nu produce? O mentalitate pe care o credeam depășită, dar care se pare că revine în forță. După ce i-a desființat pe profe- sori susținând că ar trebui să stea la școală opt ore pe zi, dar fără să ofere și condițiile necesare, le-a pus în cârcă toate relele societății, ministrul Daniel David i-a luat în colimator și pe studenți. Păi dacă e reformă, să fie până la capăt. Scuze, austeritate, că reformă de unde? Revenit în fruntea învățământului în noul guvern, după ce nici în vechiul n-a strălucit, David a găsit solu- ția genială pentru criza din sistem (și nu numai) pe care tot el a generat-o atunci când a acceptat pentru Educație un buget sensibil mai mic decât cel legal. Mai întâi a crescut din pix normele didactice, acum îi trimi- te pe studenți la muncă. O combinație de inspirație sovietică și pragmatism neoliberal, exact pe gustul celor n-au dat niciodată prea multe parale pe învățătu- ră. Da, încă mai există astfel de specimene în societa- tea românească. Bine că le-a tăiat bursele la studenți, că și așa nu muncește. Acesta e nivelul, asta e exprima- rea. Cu o mână ministrul i-a lăsat pe studenți fără burse, iar cu cealaltă le-a întins o lopată. Statul nu mai are bani pentru bursele voastre și voi și așa nu produceți nimic. Ce dacă statul vă spoliază părinții cu tot felul de taxe care nu se regăsesc în investiții? La muncă, șanti- erele patriei vă așteaptă, că și așa se plâng unii că avem prea mulți muncitori de import. Sacii din depozite nu se cară singuri și nici pachetele nu se livrează prin teleportare. Facultatea e doar un detaliu minor, de care o să vă ocupați printre picături, între două șarje de beton sau în timp ce aștepți în parcare să vină clientul să-și preia pachetul între orele 9 – 17. Mi-e deja lehamite de mostra de înțelepciune româ- nească cu „Cine are de învățat, învață oriunde și ori- cum”. Excepțiile nu sunt reguli. Un loc de muncă pe perioada studiilor trebuie să fie excepția, nu regula. În viziunea strâmbă a ministrului educația este un lux, nu un drept. Cine își permite să plătească, să învețe, cine nu, la sapă, la volan sau la betonieră, mistrie în loc de pix și tavă în loc de caiete. Păi așa se învață valoarea muncii, un clișeu rostogolit de orice politician ce nu a muncit în viața lui măcar o zi. David ne tot scoate ochii că nu avem viziune americană. Bine că el are cât să dea și la alții. Declarația lui de avere e ditamai pomel- nicul, cu salariu baban plătit de la stat, la care se adaugă tot felul de venituri din alte surse. Consultanță, drepturi de autor, proprietate intelectuală, premii… S- avem iertare, dar pentru douăzeci și șase de mii pe lună, David ar fi trebuit să se ocupe doar de serviciul la stat. E dificil de acceptat că banii din alte surse decât cea salarială au fost produși în afara programului de lucru. Așa cum e dificil să justifice de ce anume a plom- bat ministerul cu tot felul de consilieri aduși de la uni- versitatea pe care a păstorit-o. Economia la buget de acolo trebuia să înceapă, de la minister, nu din salarii- le dascălilor și bursele studenților și elevilor. România educată? Mai degrabă România exploata- tă. Tableta zilei Lopeţi în loc de burse Ciprian MITOCEANU scriitor MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 22 AUGUST 2025 2 LOCAL Centrul Județean pentru Conservarea și Promova- rea Culturii Tradiționale Botoșani, în parteneriat cu Primăria Comunei Voro- na, anunță desfășurarea celei de-a XXIX-a ediții a Taberei de pictură reli- gioasă „Un penel pentru credință”. Evenimentul va avea loc între 28 august și 2 septembrie 2025, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Vorona. Timp de șase zile, parti- cipanții vor pătrunde în universul artei sacre, dedi- cat realizării icoanelor pe sticlă – un meșteșug cu rădăcini adânci în spiritua- litatea și cultura româ- nească. Sub îndrumarea profe- soarei Alina Gavril, ace- știa vor parcurge toate eta- pele procesului creativ: de la desenul inițial și com- poziție, până la aplicarea culorilor și desăvârșirea detaliilor. Tabăra de la Vorona își propune nu doar să trans- mită mai departe tehnicile tradiționale ale picturii pe sticlă, ci și să ofere partici- panților o experiență de conectare cu simbolurile și mesajele credinței. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Tradiţia icoanelor pe sticlă revine la Vorona C omitetul Județean pentru Situații de Urgență dispune măsuri în cazul situației de pe strada Grigore Antipa din municipiu, care se surpă tot mai mult şi refu- lează la fiecare ploaie. Prefectul Dan Nechifor a convocat o ședință extra- ordinară a CJSU Botoșani ca urmare a multiplelor nereguli și a nerespectării legislației în vigoare, pre- cum și a atribuțiilor de ser- viciu de către reprezenta- nții instituțiilor responsa- bile atât pe partea apă și canal, cât și pe cea de dru- muri. Situația este una extrem de delicată, atât pentru locuitorii din zonă, dar mai ales pentru institu- țiile care au ignorat conse- cințele neimplicării și abandonării reparațiilor și lucrărilor de investiții pri- vind apa și canalul și dru- murile. Astfel, potrivit planului de măsuri aprobat, institu- țiile cu atribuții în reme- dierea situației de pe stra- da Grigore Antipa sunt obligate să implementeze soluțiile identificate și să vegheze, pe termen lung sau permanent, evoluția lucrărilor și a factorilor de mediu și să limiteze posi- bilitățile de poluare a mediului: - identificarea şi blinda- rea tuturor conductelor prin care se descarcă ape uzate neepurate în reţeaua de canalizare pluvială, în vederea eliminării oricăror posibilități de poluare a emisarilor naturali. - efectuarea periodică a unor lucrări în vederea decolmatării canalelor colectoare. - prioritizarea lucrărilor de investiții obligatorii și executarea lucrărilor de revizie periodică şi întreţi- nere curentă a reţelelor de canalizare. - finalizarea procedurii de predare-primire a investiţiei „Extindere reţea de canalizare și stație pompare ape uzate strada Grigore Antipa”, punerea în funcțiune și asigurarea capacității existente de pompare. - întocmirea unei exper- tize tehnice în vederea sta- bilirii lucrărilor necesare pentru finalizarea investi- ţiei de modernizare a stră- zii Grigore Antipa care va include în mod obligatoriu un sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale, dimensionat corespunză- tor, astfel încât să nu se cauzeze deficiențe în exploatarea suprafețelor de teren învecinate. - av i ze l e / acordur i l e emise de SC Nova Apa- serv SA Botoșani pentru realizarea investiţiilor vor cuprinde informaţii cu pri- vire la stabilitatea colec- toarelor de canalizare ce traversează drumurile/ străzile propuse pentru modernizare astfel încât să se evite degradări/ colma- tări/ tasări/deplasări ale elementelor colectoarelor de canalizare care ar putea fi produse de către utilaje- le necesare pentru execuţia lucrărilor, cât şi verificarea dacă investitorul/execu- tantul lucrărilor a respectat obligaţiile impuse pentru tronsoanele aflate pe tra- seul sau în vecinătatea colectoarelor. - monitorizarea indica- torilor fizico-chimici, bac- terologici și biologici emiși, emisii de poluanți, frecvența și conformarea în limitele maxime admi- se. Totodată, în funcție de competențe, autoritățile locale și instituțiile publice au obligația de a lua în considerare orice informa- ţie provenită de la persoa- ne fizice sau juridice, alte- le decât utilizatorii sau cei care au produs poluarea accidentală, să identifice poluantul şi cauzele poluă- rii precum și să dispună măsuri imediate pentru eli- minarea efectelor poluării. Oameni aduşi la disper- are Reacţia de la vârful judeţului a venit după ce oamenii din zona Grigore Antipa au ajuns la dispera- re din cauza nepăsării instituţiilor statului. Strada s-a rupt recent, exact în timpul lucrărilor de reabilitare a arterei. Situaţia arată o dată în plus că lucrările făcute de mân- tuială şi fără un proiect ca la carte înseamnă bani aruncaţi pe fereastră şi probleme în plus pentru locuitori. Măsuri de urgenţă la strada care se surpă În şedinţa CJSU au fost trasate măsuri imediate în cazul străzii Grigore Antipa, care se surpă şi refulează la fiecare ploaie. -Cristian MOROŞANU Strada Grigore Antipa s-a rupt din nou chiar în timpul lucrărilor de reabilitare
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=