Monitorul de Botoşani
MONITORUL de BOTOŞANI MARȚI, 22 IULIE 2025 12 CALEIDOSCOP U n vaccin experi- mental pe bază de ARN mesager (ARNm) a amplificat efectele imunoterapiei în combaterea tumorilor într-un studiu realizat pe şoareci, aducând cercetă- torii mai aproape de reali- zarea unui vaccin univer- sal împotriva cancerului. Studiul, publicat pe 18 iulie în revista specializa- tă Nature Biomedical Engineering, a fost reali- zat de cercetători de la Universitatea din Florida. Potrivit rezultatelor, combinarea vaccinului testat cu terapii oncologi- ce din categoria inhibito- rilor ai punctelor de con- trol imunitar a declanşat un răspuns antitumoral puternic, relatează News.ro. Un element important este că aceste rezultate promiţătoare nu au fost obţinute ţintind o proteină specifică exprimată de tumoră, ci prin simpla activare a sistemului imunitar, determinându-l să reacţioneze ca şi cum ar lupta împotriva unui virus. Cercetătorii au reuşit acest lucru stimulând exprimarea proteinei PD- L1 în interiorul tumorilor, făcându-le mai receptive la tratament. A treia paradigmă Rezultatele arată o posibilă cale de tratament alternativă la chirurgie, radioterapie şi chimiote- rapie, cu implicaţii largi pentru lupta împotriva multor tipuri de tumori rezistente la tratament, a declarat autorul principal al studiului, Dr. Elias Sayour, oncolog pediatric la UF Health. „Această descoperire dovedeşte că aceste seruri ar putea fi utilizate ca vaccinuri universale împotriva cancerului, care să sensibilizeze sis- temul imunitar în faţa tumorii individuale a pacientului” , a spus dr. Elias Sayour. Până acum, au existat două direcţii principale în dezvoltarea vaccinurilor anticancer: fie identifica- rea unei ţinte comune în rândul pacienţilor, fie personalizarea unui vac- cin specific tumorii fiecă- rui pacient. „Acest studiu sugerea- ză o a treia paradigmă emergentă. Am descope- rit că prin utilizarea unui vaccin conceput nu pen- tru a ţinti cancerul în mod direct, ci pentru a stimula un răspuns imunologic puternic, am putut genera un răspuns anticancer foarte robust.” , a explicat dr. Duane Mitchell, coautor al lucrării. Cum a fost făcut studiul De peste opt ani, echi- pa condusă de dr. Sayour lucrează la dezvoltarea de vaccinuri anticancer de înaltă tehnologie care combină nanoparticule lipidice şi ARNm. Noul studiu se bazează pe o descoperire anterioa- ră a laboratorului dr. Sayour: un prim test cli- nic uman în care un vac- cin ARNm a reprogramat rapid sistemul imunitar pentru a ataca glioblasto- mul, o formă agresivă de cancer cerebral. În acel studiu personalizat, vac- cinul a fost creat folosind celulele tumorale proprii ale pacientului. În cel mai recent stu- diu, echipa a testat un vaccin ARNm generali- zat, care nu era direcţio- nat către o proteină speci- fică a cancerului, ci era conceput pur şi simplu pentru a stimula un răs- puns imun puternic. For- mula ARNm a fost simi- lară cu cea a vaccinurilor anti-Covid, fără a viza o anumită proteină (precum proteina spike a virusului SARS-CoV-2). În modelele de mela- nom replicate la şoareci, echipa a obţinut rezultate promiţătoare în tumori rezistente la tratament prin combinarea vaccinu- lui ARNm cu un inhibitor PD-1, un anticorp mono- clonal care „învaţă” siste- mul imunitar să recunoas- că tumora ca fiind străină. Mai mult, în modelele de cancer de piele, os şi creier, o altă formulare de ARNm, administrată ca tratament de sine stătător, a avut efecte benefice. În unele cazuri, tumorile au fost eliminate complet. Cercetătorii au obser- vat că utilizarea unui vac- cin ARNm pentru activa- rea răspunsului imun, chiar şi fără legătură apa- rentă cu cancerul, poate reactiva limfocitele T care nu funcţionau înain- te, determinându-le să se înmulţească şi să distrugă tumora dacă răspunsul generat este suficient de puternic. Potrivit cercetătorilor, rezultatele arată potenţia- lul unui vaccin universal împotriva cancerului care poate activa sistemul imunitar şi îl poate pre- găti să acţioneze în tan- dem cu medicamentele imunoterapice – sau, în unele cazuri, să acţioneze singur pentru a distruge cancerul. Echipa de cercetare lucrează acum la îmbună- tăţirea formulelor actuale şi la avansarea rapidă spre studii clinice pe oameni. O descoperire legată de mecanismele de reparare a ADN-ului deschide noi direcţii în tratamentele pentru cancer şi îmbătrâni- re, transmite News.ro. Cercetările unei echipe de oameni de ştiinţă de la USC Dornsife, din Statele Unite, dezvăluie rolul- cheie al unei proteine în protejarea celor mai vulne- rabile regiuni ale ADN- ului, deschizând astfel noi perspective pentru identi- ficarea unor tratamente împotriva cancerului şi îmbătrânirii. Proteina Nup98, cunos- cută anterior pentru rolul său în transportul molecu- lar, ar putea fi cheia pentru prevenirea erorilor geneti- ce care pot duce la afec- ţiuni majore. Atunci când ADN-ul se rupe în interiorul celulei, acest lucru poate să însem- ne un adevărat dezastru, mai ales dacă daunele apar în zone ale genomului care sunt greu de reparat. Acum, oamenii de ştiin- ţă Irene Chiolo şi Chiara Merigliano de la USC Dornsife College of Let- ters, Arts and Sciences au descoperit că Nup98, cunoscută pentru rolul său în transportul moleculelor în şi din nucleul celulei, joacă un alt rol surprinză- tor: ghidarea celor mai delicate reparaţii ale celu- lei şi reducerea riscului de erori genetice care pot duce la cancer. Descoperirile lor au fost publicate în revista Mole- cular Cell. Cu sprijinul Institutelor Naţionale de Sănătate, al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi al Societăţii Americane a Cancerului, cercetătorii au putut des- coperi că Nup98 formează structuri asemănătoare picăturilor în interiorul nucleului celular. Aceste „condensate” acţionează ca nişte bule protectoare în jurul lanţu- rilor de ADN deteriorate din zonele numite hetero- cromatină – regiuni unde materialul genetic este atât de dens împachetat încât efectuarea unor reparaţii corecte este deosebit de dificilă. Heterocromatina, un subiect central al cercetări- lor din laboratorul lui Chiolo, este alcătuită din secvenţe de ADN repetiti- ve, ceea ce face ca celula să confunde uşor diferite segmente de ADN. Picăturile de Nup98 ajută la mutarea secţiunii deteriorate din această zonă densă a nucleului într-un loc mai puţin aglo- merat, creând un spaţiu mai sigur pentru repararea corectă a ADN-ului. Ast- fel, procesul de reparare devine mai precis, redu- când riscul de erori geneti- ce care ar putea duce la cancer. Sincronizarea este esen- ţială atunci când vine vorba de repararea ADN- ului, iar unul dintre cele mai importante roluri ale proteinei Nup98 este să ştie când să spună „Nu încă”. Aceste condensate ase- mănătoare picăturilor ale proteinei acţionează ca un scut temporar în jurul ADN-ului deteriorat, ţinând departe anumite proteine de reparare care ar putea cauza probleme dacă ajung prea devreme. Una dintre aceste proteine, numită Rad51, poate con- ecta accidental piesele gre- şite de ADN dacă se impli- că prea devreme în proces. „Picăturile de Nup98 împiedică Rad51 să inter- vină prea devreme, până când alte mecanisme nu aliniază piesele corecte ale ADN-ului. Doar după ce heterocromatina dete- riorată se mută într-o altă zonă a nucleului, Rad51 poate finaliza în siguranţă repararea”, a explicat Chiolo, citată într-un comunicat. Prin coordonarea aces- tui proces atent regizat, Nup98 ajută celulele să evite aranjamentele gene- tice periculoase, un aspect cheie al menţinerii stabili- tăţii genomului şi al înceti- nirii proceselor responsa- bile pentru cancer şi îmbă- trânire. Deşi cercetătorii au stu- diat celulele pe musca de oţet, informaţiile obţinute pot ajuta la înţelegerea modului în care mecanis- me similare de reparare a ADN-ului funcţionează la oameni. Multe mecanisme de reparare a ADN-ului la musca de oţet sunt comu- ne şi altor specii, ceea ce le face un model puternic pentru înţelegerea stabili- tăţii genomului. Descoperirea asupra proteinei Nup98 ar putea avea un impact în lumea reală, în special pentru boli precum leucemia mieloidă acută, unde mutaţiile Nup98 joacă un rol cunos- cut. Prin elucidarea modului în care Nup98 ghidează repararea ADN-ului, oamenii de ştiinţă speră să descopere de ce mutaţiile sale sunt atât de periculoa- se şi cum să le valorifice pentru a perturba celulele canceroase în tratamentele ţintite. În cele din urmă, cerce- tătorii notează că s-ar putea transforma mutaţiile Nup98 care duc la cancer, în special la leucemie mie- loidă acută, în ţinte de tra- tament, fie prin perturba- rea celulelor care poartă mutaţia, fie prin inactiva- rea funcţiilor dăunătoare ale proteinelor care suferă mutaţii. Echipa vede, de aseme- nea, un potenţial pe ter- men lung pentru terapii care ar putea îmbunătăţi sau imita funcţiile protec- toare ale proteinei Nup98, reducând riscul de instabi- litate a ADN-ului – care este un factor major nu doar în cancer, ci şi în îmbătrânire şi alte afec- ţiuni legate de destabiliza- rea genomului. Mecanism unic de reparare a ADN-ului Descoperiri uriaşe în lupta cu maladia secolului Cercetătorii sunt tot mai aproape de realizarea unui vaccin universal împotriva cancerului. Noua metodă ar putea constitui o posibilă cale de tra- tament alternativă la chirurgie, radioterapie şi chimioterapie
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=