Monitorul de Botoşani
T hunder Wolves Botoșani a primit la sfârșitul săptămânii trecute la Stăuceni vizita celor de la Leaders Călă- rași în etapa a V-a a Cam- pionatului Național de Seniori la baseball. Botoșănenii au luptat și s-au dăruit exemplar în cele două meciuri susținu- te împotriva campioanei en-titre, obținând două victorii esențiale care îi propulsează direct în frun- tea clasamentului la zi al Campionatului Național de Seniori. Primul meci disputat împotriva celor de la Lea- ders Călărași a fost câști- gat la limită de Thunder Wolves Botoșani, scor 9- 8. Băieții noștri s-au auto- depășit în cel de-al doilea meci susținut împotriva campioanei, impunându- se clar, scor 15-5. Jucătorii Eduard Pîrvu și Antonio Hârjoi au fost în formă maximă, reușind în această dublă câte 2 homerun-uri fiecare. Pe lângă performanța superbă, în dubla contra campioanei s-a consemnat un moment special, echi- pa noastră prezentând noile echipamente de joc. „Arătăm bine, jucăm și mai bine! Acest vis împli- nit nu ar fi fost posibil fără sprijinul unor oameni extraordinari! Ținem să mulțumim din suflet parte- nerului nostru principal, PLC Electric, pentru aju- torul esențial în achizițio- narea echipamentelor! Susținerea voastră ne dă încredere și ne motivează cu fiecare meci. De ase- menea, mulțumirile noas- tre se îndreaptă către cei- lalți parteneri de nădejde: Aros Închirieri Auto, Zetas Batrom, Alin Auto Tuning. Nu în ultimul rând, mulțumim domnului primar Cozmin Epuraș și Primăriei Stăuceni pentru găzduire și condițiile excelente! Vă mulțumim pentru că sunteți mereu alături de noi. Felicitări băieților pentru dăruire și pentru aceste victorii muncite! Vă mulțumim tuturor celor care ne susțineți din tribune și de acasă! Sunteți forța noas- tră!” , au transmis repre- zentanții Thunder Wolves Botoșani. Victoriile echipei noas- tre, coroborate cu rezulta- tele din cealaltă partidă, au adus schimbări specta- culoase în clasament, lupta pentru titlu fiind mai încinsă ca niciodată. Următoarea etapă, pe 14 septembrie, Thunder Wolves Botoșani va juca împotriva celor de la LPS Roman pentru accederea în finală. Lotul Thunder Wolves în „dubla” cu Leaders Călărași Bogdan Pîrvu, Sorin Lungu, Andrei Iacob, Eduard Sinoschi, Benia- min Pîrvu, Alin Iea- vorschi, Valentin Andrei, Ionuț Cioabă, Eduard Pîrvu, Călin Timoce, Antonio Galan, Antonio Hârjoi, Costi Calancea, Giovani Solcan. MONITORUL de BOTOŞANI MARȚI, 22 IULIE 2025 9 SPORT -Vineri, 25 iulie 2025 ora 19:00 Metaloglobus - Petrolul Ploiești ora 21:30 FK Csikszereda – Rapid -Sâmbătă, 26 iulie 2025 ora 18:30 UTA Arad - FC Hermannstadt ora 21:30 FCSB - Farul Constanța -Duminică, 27 iulie 2025 ora 18:30 CFR Cluj - FC Argeș ora 21:30 Oțelul Galați – Dinamo -Luni, 28 iulie 2025 ora 19:00 FC Botoșani - Unirea Slobozia ora 21:30 Universitatea Craiova – „U” Cluj *) toate partidele din SuperLigă sunt transmise în direct de Digi Sport și Prima Sport. -Vineri, 18 iulie 2025 FC Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 Universitatea Craiova - FC Argeș 3-1 -Sâmbătă, 19 iulie 2025 „U” Cluj - UTA Arad 1-1 Petrolul Ploiești – FCSB 0-1 -Duminică, 20 iulie 2025 Farul Constanța - Oțelul Galați 3-2 Rapid - CFR Cluj 1-1 -Luni, 21 iulie 2025 ora 19:00 Unirea Slobozia - FK Csikszereda ora 21:30 Dinamo - FC Botoșani Program etapa a III-a sezon regular 2025-2026 Rezultate etapa a II-a sezon regular 2025-2026 * LPS Roman | 10 meciuri | 7V | 3Î | Dif: +43 | 17 Puncte * TW BOTOȘANI | 10 meciuri | 7V | 3Î | Dif: +27 | 17 Puncte * Leaders Călărași | 10 meciuri | 5V | 5Î | Dif: +25 | 15 Puncte * Grizzlies Brașov | 10 meciuri | 1V | 9Î | Dif: -95 | 11 Puncte * Atletico Alexandria | 0 meciuri | - | 0 Puncte * Eagles Cluj | 0 meciuri | - | 0 Puncte Clasament Campionat Naţional de Seniori la baseball Pagină realizată de Cristian PRISACARIU cprisacariu@monitorulbt.ro Rapid București a ter- minat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (0-1), în Giulești, într-un meci din etapa a doua a SuperLigii. Oaspeții au marcat primii, prin atacantul moldovean Virgiliu Pos- tolachi (min.25), cu un șut de la 16 metri, după ce fusese lansat de Karlo Muhar. Postolachi i-a dedicat golul coechipie- rului său Mohammed Kamara, accidentat grav săptămâna aceasta. Rapid a egalat în debutul reprizei secun- de, prin bosniacul Elvir Koljic (min.47), din pasa lui Cristian Manea. CFR și-a creat ocazii de gol în prima repriză prin Mario Camora (min.8) și Postolachi (min.24), dar ambii au fost impreciși. Gazdele au ratat prin Kader Keita (ex-CFR), al cărui șut din afara careului a fost respins de portarul Otto Hindrich (min.36). În partea secundă, Muhar l-a pus la încer- care de două ori pe por- tarul Franz Stolz (min.48, 85), dar acesta a fost la post de fiecare dată. Drilon Hazrollaj (min.83) a șutat de la 18 metri, dar Hindrich a reținut. Ultima ocazie a gazdelor a fost șutul lui Andrei Borza (min.87), care a trecut pe lângă vinclu. După cum bine știți, FC Botoșani a evoluat în această rundă în Capita- lă cu Dinamo. Duelul care a tras cortina peste etapa a doua s-a terminat după închiderea ediției. Remiză în derby-ul feroviar din SuperLiga Rapid şi CFR şi-au împărţit punctele în meciul de duminică seară Botoşăneni aproape de finala Campionatului Naţional de Baseball Thunder Wolves Botoșani a învins clar campioana en-titre și face un pas uriaș către finala Campionatului Naţional de baseball. Baseball-ul este un sport apreciat la Botoşani, iar echipa Thunder Wolves care ne reprezintă are condiţii excelente în baza de la Stăuceni
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=